Nu mai știu cînd și cum am cunoscut-o pe Mirela.

Într-o zi obișnuită din altă viață, una dintre ele, căci am trăit deja, ca-n reclamele cu X in 1, mai multe vieți în cursul uneia singure. Și eu, și ea.

La un moment dat, cândva, cumva, s-a întîmplat.

Un timp chiar am fost convinsă că am fost în aceeași clasă în generală, dar, de la o altă prietenă comună și la fel de veche, am aflat că da, așa era, numai că în primii doi ani de liceu… Cu unii oameni, datele concrete își pierd din putere și rămâne esența că ne suntem cumva unul altuia.

Ultima oară când ne-am văzut aveam 19 ani toate trei. Am fost la ea acasă, eu și Paula, prietena comună și la fel de veche, să vedem minunea: Mirela era mămică proaspătă. Eu – proaspăt picată la admitere, Paula era undeva între noi două și atunci drumurile și visurile noastre au luat-o tiptil, dar ireversibil, pe căi diferite.

Vreo treizeci și ceva de ani.

Până când, într-o altă zi obișnuită, Paula, care are mai multă răbdare – și cu care mă regăsisem de mai mulți ani, iarăși nu mai știu cum… – și-a zis nu se poate, eu o caut și pe Mirela și-a răscolit netul după ea vreo două zile, parcă, până când a descoperit-o.

Și, hatîr al sorții, ne-am revăzut, eu și Mirela, în aproape același loc ca ultima oară. Și am mai descoperit că stăm iar una lîngă alta, deși aceleiași sorți nu-i dăduse prin cap să ne-ntîlnească și întîmplător… în fine, cu soarta nu mă mai cert demult.

… Doar cu Mirela – mi-e imposibil de descris în cuvinte cât de drag îmi e s-o fac. Mirela e aproape neschimbată. E și azi aceeași fată calmă și bună dintotdeauna, stă și azi cuminte în banca ei, ca întotdeauna. Doar că azi ridică mâna mai des și știe să răspundă mult mai bine la întrebările vieții.

Pentru că simplitatea ei spirituală a găsit calea – pe care mințile sofisticate o caută de obicei cu lumînarea și nu dau de ea – de a fi egală mereu cu ea însăși. Pentru că ea, de exemplu, când vede o floare, nu-i dezbate proveniența, forma, culoarea, mărimea, mirosul, simbolul, contextul, frunze, țepi, petale, eventual prețul, ci pur și simplu se bucură că vede o floare. Și-atunci floarea parcă se bucură și ea că e privită și zîmbește. Ca și Mirela, floarea nu se-ntreabă niciodată de ce, doar răspunde.

Fără blîndețea Mirelei aș fi fost puțin altfel acum.

Și – aici începe advertorialul – cu siguranță toate aceste calități extrasenzoriale au ajutat-o să facă ce face ea acum atît de bine. Dacă sunteți din București și vreți sau aveți nevoie de un masaj profesionist, v-o recomand cu mare drag.

Știți deja că vorbesc doar din experiența personală… Mirela m-a convins într-o zi și pe mine și, deși eram sigură c-o să comentez și-o să râd tot timpul masajului, mâinile și mișcările ei calificate mi-au demonstrat rapid că are loc un proces foarte serios și foarte fain și-am sfîrșit prin a sta neclintită, fără să mai scot un sunet, până la capăt.

Adică, tradus, mi s-au întâmplat toate acele lucruri deosebite descrise în textele clasice din pliantele de la saloanele de masaj de relaxare sau terapeutic. N-o să vă plictisesc cu termeni ca mușchi, sistem nervos, efect, vitalitate, sănătate, energie etc, le combină alții mai profi și e plin netul de ele; sau cu diplomele ei de specialitate, le are pe-acasă, la o adică.

Doar exersez și eu, la rândul meu, pe Mirela primul meu advertorial de suflet.

O să vă mai spun doar că vreo cîteva ore după masaj am simțit acut că m-aș fi mutat la ea, să mă trezesc și să adorm așa. Deci, dacă vreți un masaj serios și cu urmări (sau eficient, să sune mai profesional…), trimiteți-mi un mail și vă pun în legătură directă cu ea, sînt mesagerul gratuit al acestei povești în care toate personajele principale sînt exclusiv și implicit bune.

______________

Foto – arhivă personală.

Scuze pentru calitatea pozelor, sînt, și la mine și la ea, ultimele pe ordinea oricărei zile.