În bucătărie la bunica

Iată-mă și eu în bucătărie… nu în cea de azi în care mi-am amenajat biroul, ci înapoi în timp, în curtea bunicilor, unde aveam chiar două, căci era acolo și bucătăria de vară, o cămăruță separată de casă, unde vara se petreceau numai minuni cu gust și miros iremediabil pierdute iar iarna era un mic depozit tare trist în așteptarea verii următoare… Deci:

1. Cînd bunica gătea, treaba mea era să… să gust tot. Eram consultantul de bază, gustam fără restricții, uneori pînă mă săturam. N-auzeam niciodată „așteaptă ora mesei”, nu erau porții, nici limite și stăteam mereu și la masă de bună voie, nu se știa niciodată ce găseam în plus pe ea…

2. Mirosul care mă duce direct în bucătăria bunicii mele este… cel de copt. Orice, copt să fie, pe plita aia cu multe cerculețe de mărimi tot mai mici, pînă venea ultimul, ca un capac, care acoperea „ochiurile” plitei care n-aveau nimic pe ele și pe care-l ridicam din cînd în cînd cu un băț lung, de fier, cu un fel de cîrlig la capăt, să văd și eu focul și s-arunc cîte o hîrtiuță-n el…

3. Gustul care face cu mine acelaşi lucru… este cel de pîine coaptă și ruptă cu mîna, din care încă ies aburi… Imbatabil de către orice altă artă culinară și aproape de neregăsit azi.

4. Dacă ar fi fost după mine, aş fi mîncat toată ziua numai… șnițele. Erau, probabil, precursoarele kfc-ului de azi, le-am rămas și eu loială cum am putut…

5. Deşi cînd eram copil mîncam cu poftă, acum nu aş mai putea mînca… la mine a fost invers. Mîncam – și mănînc – orice, în afară de un singur lucru: spanac. Nu stăteam nici cu el la masă, ba și comentam cît nu pot să îl sufăr și ce senzații îmi provoacă, pînă pe la 15 ani, cînd am primit o palmă din cauza lui. Nu de la bunici… L-am urît mai abitir după aia încă cîțiva ani buni. Apoi, brusc, m-am hotărît, singură și fără să mă vadă nimeni, să-l gust. Mi-a plăcut așa mult încît am dat în patima lui o perioadă… Iar azi e o mîncare ca oricare alta.

6. Deşi ştiam că n-ar prea fi voie, prin bucătărie obişnuiam să… da, și eu, să mănînc cu pumnul orice aluat, cremă, tot ce era încă crud și neasamblat, deși aici nu prea eram lăsată după voia mea, dar mai furam…

7. Cea mai pregnantă amintire din bucătăria bunicii mele… un raft direct în perete, nișă i-am spune acum, acoperit cu două perdeluțe, pe care le dădeam mereu la o parte, să văd ce mai e pe-acolo…

O frumoasă leapșă de la Potecuță, cu preluare liberă.

__________

Foto repr. vreaubrutărie.wordpress.com

25 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Frumoase amintiri. Pentru noi toți bunicile au fost și au rămas cei mai buni și mai importanți bucătari din lume. Pentru fiecare în parte bunica sa gătește cel mai bine.
    Mi-am amintit abia acum cum gustam din cartofii pregătiți pentru colțunași, bunica punea farfuria pe frigider ca eu să nu ajung, dar târâiam scaunul și mă urcam cu orice preț 🙂
    Duminică binecuvântată și multă inspirație!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Issabela spune:

      :))) … cred că eram deja mare cînd am avut primul frigider… ce loc de cinste avea, stătea în sala mare, nu-n bucătărie!
      Duminică frumoasă și ție!

      Apreciat de 1 persoană

    2. Și la noi- așa o pregătire înainte de a aduce frigiderul nou, curățenie generală în bucătărie, loc de cinste de parcă trebuia de adus nou-născutul de la maternitate.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Ana May spune:

    Se pare că pentru noi copilăria a cam fost, în „Paradisul” de la bunici! Aceeași dragoste, căldură, răbdare, bunătate, toleranță! Pe lângă toate astea și celelalte bunătăți culinare!
    Și ce găseai după perdeleluțe ?
    Eu îl cautam în buzunar pe bunicul, când venea de la muncă…dădeam de mentosan, ori alviță, ori caramele.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Issabela spune:

      Da……..
      Borcănele cu tot felul de semințe de pus cînd le vine vremea, punguțe cu chestii uscate, miere cu carul că aveam stupi, dulcețuri multe, de fapt mai mult gemuri, tot felul de ațe, ace, păhărele… nici nu mai știu acum exact, dar multe și mărunte. A, și cuburi de zahăr 🙂

      Apreciază

    2. Ana May spune:

      Multe din ele tentații de neratat!😊
      Acum aș alege mierea, atunci sigur cuburile de zahăr!👍❤

      Apreciat de 2 persoane

    3. Issabela spune:

      fix la fel și eu… :))))) dau bani grei azi pe ea 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. ecoarta spune:

    Mă bucur pentru toți care ați crescut cu/pe lângă bunici. Sigur că şi eu am avut bunici, dar fiecare stătea la casa lui şi locuind în acelaşi sat, vizitele erau scurte şi rare, mai ales vara când se lucra foarte mult. Deşi am mai spus asta, bunicii mei au fost longevivi, aproape toți au avut peste 90 de ani când ne-au părăsit. Doar bunica maternă a avut 103 ani când…
    O mâncare pe care în copilărie nu o mâncam cu plăcere a fost ciorba de salată. Cred că pe la 25 de ani m-am încumetat s-o pregătesc şi să constat că totuşi e bună!
    Mi-am imaginat-o pe micuța Issa țopăind ca un prisnel pe lângă bunica ei…cu degețelele pline de cremă, ba chiar puțină şi pe năsuc…🤗

    Apreciat de 3 persoane

    1. Issabela spune:

      La creme, mai mult pîndeam, că-mi zicea mereu că nu-s bune crude… dar ce bune erau…!
      Dar la pîinea aia… nu că țopăiam, dar aș fi stat și pînă seara-ntr-un picior, în cap, în mîini… deși și-acolo-mi zicea să stau, să se mai răcească puțin… nu s-a prins răbdarea de mine… 🙂
      Să știi că și ai mei tot 90 și de ani aveau cînd…

      Nu știam că se face ciorba și de salată, eu cu ștevia eram într-un război rece :))

      Apreciat de 2 persoane

  4. racoltapetru6 spune:

    Și eu mi-am schimbat preferințele în ceea ce privește spanacul și șnițelele. Primul fel nu-l suportam în copilărie, dar acum îmi place foarte mult, iar cel de-al doilea îl savuram cu plăcere, însă mi-a trecut și îl cam ocolesc.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Issabela spune:

      Variante și variante… Merg și împreună, la o adică 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  5. anasylvi spune:

    Frumoasa leapsa… frumoase raspunsuri! Nici eu nu eram deloc prietena cu spanacul, dar si cu alte legume mai ales din cele verzi. Acum le mananc cu drag!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Cred că am deschis un portal cu spanacul, ca și cu călcatul rufelor… 😁 întrevăd un nou club 🙂 ❤

      Apreciat de 2 persoane

    2. anasylvi spune:

      Am si o amintire cu rufe calcate, stai sa vezi.

      Apreciat de 1 persoană

    3. Issabela spune:

      :)))) aștept cu interes!

      Apreciat de 1 persoană

    4. anasylvi spune:

      Am postat in leapsa cu bucataria. 🙂 Exista o legatura! 😀

      Apreciază

  6. Diana spune:

    Ce frumoase și aromate amintiri ❤️ Cred că pentru fiecare copil bucătăria era un soi de loc magic 😁

    Apreciat de 2 persoane

    1. Issabela spune:

      Mai ales la țară… sau nu știu, așa mi se parea mie 🙂

      Apreciază

  7. paine coapta rupta cu mana! ❤️ frumoase amintiri…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Neapărat…
      Mulțumesc ❤

      Apreciat de 1 persoană

  8. Deși nu seamănă cu mirosul de pâine făcută de bunica, de câte ori fac pâine în Moulinex-ul meu mă simt mândră ca un adevărat brutar. De cele mai multe ori fac pâine cu semințe, iar mix-ul îl cumpăr gata pregătit din magazin.

    Apreciază

  9. 2deJoy spune:

    Mamaia mea făcea cozonaci și plăcinte în cuptorul din curte. Șnițele nu ne-a făcut niciodată însă nu ne lipsea carnea la garniță. Iar spanac nu era atunci la noi la țară,in Braila. Dar îl mănânc acum în salate și omletă cu plăcere.

    Apreciat de 1 persoană

  10. KhristianP spune:

    Hei, ce mișto. Am petrecut toate vacanțele, chiar toate, până la vârsta de 18 ani, la țară la bunicii mei materni. Aș putea spune „și eu”, la toate punctele din articol, dar o să spun altceva: nu am ținut niciodată în viața mea post (nu o spun ca să mă laud, ci doar ca o relatare) și nici nu o să fac vreodată asta (cred). Dar bunica mea ținea toate posturile cu religiozitate și mă invita și pe mine să fac asemena. Chestia era că eu știam unde se află chimnița (beciul/cămara) bunicii și ce se află în ea și săream peste orice post, tot cu religiozitate. O altă chestie era că bunica mea se cam prindea de asta și încuia chimnița și ascundea cheia. În sfârșit, o altă chestie era că eu știam unde o ascundea și nu ținem post, trecând peste orice obstacol posibil și imposibil. Mec Gaivăr era mic copil, pe lângă mine… 😃😃

    Apreciază

  11. Poteci de dor spune:

    Ce faine răspunsuri, Issa! La mine spanacul era o plăcere, cu un ou în mijloc. Îmi place şi acum, dar nu iese parcă aşa cremos cum îl ştiu eu deci fac rar. 😀
    Mulţumesc pentru preluare!

    Apreciază

  12. rofstef spune:

    Eheeei, și voi ati avut bucătărie de vară, afară, ce faaain 😊
    Vaaai, mi-am adus aminte de „fereastra” aia din perete din privință. Când eram mici mergeam pe furiș și luam sticle cu bulion și le beam cu fratele meu mai mic, apoi puneam sticlele la loc ca să fie la număr, dar nu-ți mai spun și varianta când mama găsea sticlele goale, ha, ha, ha 🤣🤣🤣

    Apreciază

Lasă un răspuns la Ana May Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.