Iată-mă și eu în bucătărie… nu în cea de azi în care mi-am amenajat biroul, ci înapoi în timp, în curtea bunicilor, unde aveam chiar două, căci era acolo și bucătăria de vară, o cămăruță separată de casă, unde vara se petreceau numai minuni cu gust și miros iremediabil pierdute iar iarna era un mic depozit tare trist în așteptarea verii următoare… Deci:

1. Cînd bunica gătea, treaba mea era să… să gust tot. Eram consultantul de bază, gustam fără restricții, uneori pînă mă săturam. N-auzeam niciodată „așteaptă ora mesei”, nu erau porții, nici limite și stăteam mereu și la masă de bună voie, nu se știa niciodată ce găseam în plus pe ea…

2. Mirosul care mă duce direct în bucătăria bunicii mele este… cel de copt. Orice, copt să fie, pe plita aia cu multe cerculețe de mărimi tot mai mici, pînă venea ultimul, ca un capac, care acoperea „ochiurile” plitei care n-aveau nimic pe ele și pe care-l ridicam din cînd în cînd cu un băț lung, de fier, cu un fel de cîrlig la capăt, să văd și eu focul și s-arunc cîte o hîrtiuță-n el…

3. Gustul care face cu mine acelaşi lucru… este cel de pîine coaptă și ruptă cu mîna, din care încă ies aburi… Imbatabil de către orice altă artă culinară și aproape de neregăsit azi.

4. Dacă ar fi fost după mine, aş fi mîncat toată ziua numai… șnițele. Erau, probabil, precursoarele kfc-ului de azi, le-am rămas și eu loială cum am putut…

5. Deşi cînd eram copil mîncam cu poftă, acum nu aş mai putea mînca… la mine a fost invers. Mîncam – și mănînc – orice, în afară de un singur lucru: spanac. Nu stăteam nici cu el la masă, ba și comentam cît nu pot să îl sufăr și ce senzații îmi provoacă, pînă pe la 15 ani, cînd am primit o palmă din cauza lui. Nu de la bunici… L-am urît mai abitir după aia încă cîțiva ani buni. Apoi, brusc, m-am hotărît, singură și fără să mă vadă nimeni, să-l gust. Mi-a plăcut așa mult încît am dat în patima lui o perioadă… Iar azi e o mîncare ca oricare alta.

6. Deşi ştiam că n-ar prea fi voie, prin bucătărie obişnuiam să… da, și eu, să mănînc cu pumnul orice aluat, cremă, tot ce era încă crud și neasamblat, deși aici nu prea eram lăsată după voia mea, dar mai furam…

7. Cea mai pregnantă amintire din bucătăria bunicii mele… un raft direct în perete, nișă i-am spune acum, acoperit cu două perdeluțe, pe care le dădeam mereu la o parte, să văd ce mai e pe-acolo…

O frumoasă leapșă de la Potecuță, cu preluare liberă.

__________

Foto repr. vreaubrutărie.wordpress.com