Film: Stateless

Un film limited series, inspired by true events…

Sau, pentru mine, un film cu doar cîteva episoade, din care pe unele am ajuns să le văd în două-trei zile, așa de greu mi-a fost să le diger.

Filmul e despre un centru de detenție – pardon, de emigranți în așteptarea vizei, despre erori umane și greșeli de sistem, care iată că nu-s românești.

Centrul acela de detenție – scuze, emigranți – are în cîmpul lui semnatic, pe tot parcursul filmului, cuvinte ca: gardieni, camera de izolare, evadare. Probabil de aici și confuzia mea în denumire și a lumii în percepere.

Afganul care stă în curtea centrului, de dimineața pînă seara, îmbrăcat și cu valiza făcută de șapte ani așteptînd ca cineva să-l întrebe de sănătate, cînd centrul n-avea nici oameni să se ocupe de dosarele lor, nici interes, mi-a amintit de bătrînul negru din Închisoarea îngerilor, care la final devine liber și, neștiind ce să facă cu libertatea, se sinucide.

Afganul din film nu se sinucide, dar, la vizita obișnuită a Comisiei Drepturilor Omului, este luat forțat pe sus și ascuns.

Tot la vizita respectivei comisii se montează și leagăne în curte, pentru copiii emigranților, care sînt scoase după ce se termină vizita.

La venirea presei, care nu avea acces în mod obișnuit, iarăși se spală și aranjează toate și se ascunde sub preș gunoiul vizibil.

Sună cuiva cunoscute procedurile…?

L-am văzut atît de greu pentru că, deși în tot filmul sînt doar două pete de sînge, violența psihică sugerată și repercusiunile ei sînt inimaginabile. Vieți întregi distruse de cutume sociale, de ratați cu putere sau de răutăți native. Iar true story nu era deloc garanția unui happy end.

Toate cele se petrec în paradisul Australiei.

Finalul, în care ni se comunică pe generic diverse, spune și că în lume, la ora actuală -filmul e din martie 2020 – sînt 70 de milioane de refugiați, din care jumătate sînt copii. E prima statistică, de cînd mă știu, care m-a înfiorat și mi-a întărit iar concluzia proprie, de care nu reușesc să scap, că… same shit everywhere. O las în engleză, din delicatețe lingvistică.

Toți arătăm lumii o lume și trăim o alta.

Ar fi mult mai multe de spus, dacă nu aș încălca legea mescrisă a nedatului de spoilere… Las aici și un articol despre povestea reală a lui Sofie Werner:

Is Sofie Werner in ‘Stateless’ Based on Cornelia Rau?

____________

foto repr. time.com

32 de gânduri despre „Film: Stateless

  1. Prin recenzia ta, Issa, mi-ai amintit de ceea ce am simțit când am vizionat Închisoarea îngerilor, la recomandarea unui prieten. Nu am putut să-l văd din prima, la fel ca tine pe Stateless (pe care nu-l știam) și, în ziua următoare, când i-am zis prietenului meu că m-am oprit la jumătate, a exclamat… „Aaaa, păi finalul e totul, acolo-i esența filmului!”, ceea ce m-a hotărât să-l continui și să-l văd pe tot, deși l-am digerat greu, însă datorită tocmai acelui final, pot spune că mi-a plăcut. 🙂
    E dramatică și îngrozitoare de-a dreptul situația refugiaților, așa că-ți înțeleg împărțirea pe episoade a vizionării și-mi pot imagina cât de greu ți-a fost…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Dureri strigătoare la cer. Și sunt mulți și sunt ai nimănui, fără nicio speranță.
    „Toți arătăm lumii o lume și trăim o alta” – conștient și conștienți – un adevăr care reflectă realitatea.
    O să încerc să-l văd. Atât cât pot.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Nici prea multă dramă și violență, chiar regizate, nu fac bine.. Am niste documentare cam „reci” ce aș vrea să le mai revăd, doar că tre să fiu pregătit sufletește pentru ele..

      Apreciat de 1 persoană

    2. The end of poverty ?
      The path to Nazi genocide.
      Home
      Meru
      The way back

      La Nazi te rog să nu te uiți, sau uitate dimineața, ca până seara să-ți mai iese din subconștient, imaginile..

      Apreciază

  3. De adevărul acelei expresii lăsate de tine numai în engleză, te puteam asigura și eu, dragă Issa, și fiecare dintre cei care ne-am pus traista în băț ca să muncim pe afară. Nu sunt câini cu covrigi în coadă pe niciunde și peste tot vei întâlni toate categoriile de oameni, ba unii și mai dihai, așa cum ne asigura și Creangă în bsmul său… Nu am văzut filmul de care vorbești, dar drama am putut s-o simt deja, numai citind acum recenzia ta…

    Apreciat de 2 persoane

    1. … știi ce nu-mi iese din cap? Lagărele erau pe continent. După film, când au schimbat chipurile în mai bine totul, le-au mutat pe două insule de lângă, așa scrie pe generic, le-am uitat numele. Dar tot fără accesul presei. Oare… cît de mai bine e, fiind acum și mai izolate…?

      Apreciază

  4. Filmul nu l-am vazut, in schimb am asistat la realitati si istorii de viata atat de crude in acest sens, si de fiecare data mi-a fost rusine de toate lamentarile si futilitatile din viata mea…. Exista o lume in spatele acestor suflete pe care noi cred ca nici macar nu putem sa ne-o imaginam. Mafie! Multi bani! Si atat de multa suferinta. Am cunoscut dintre cei care debarca in Sicilia, femei violate si maltratate de chiar marinari ce trebuiau sa le aduca in siguranta in „lumea civilizata”, mame care au asistat la moartea propriilor fii prea slabiti ca sa reziste doar cu apa si paine atat de multe zile… Mizerie. Mizerie si suferinta provocata de oameni altor oameni…

    Apreciat de 1 persoană

    1. erau atinse si in film. mizerie umană mare, dacă nu era true story nu mă uitam, iar așa mi-a fost aproape imposibil. și e doar un film. pentru aceste fapte nu prea dau doi bani pe cei cu „in ce lume buna traim” și „omul bun in esenta”. nu e buna, nu e bun.

      Apreciat de 1 persoană

  5. Asa e, Issa. Omul demonstrreaza mereu si mereu ca nu e bun. Nici el si nici esenta lui.Ne-o demonstreaza raportul cu natura, cu altii, in definitiv chiar si cu el insusi… Ma tot intreb de ce-om fi asa. Stii ce ma enerveaza mai mult decat propria natura care e clar ca nu e buna?! Ipocrizia sub care ne ascundem! Faptul ca nu ne recunoastem limitele, ca nu acceptam ceea ce suntem, ca sa ne fie mai usor sa ne educam… In sfarsit, scuza-ma, am cam luat-o pe aratura! Weekend linistit

    Apreciază

    1. Păi îți vine… Cînd erau ai mei mici, i-am observat ani. Și pe ei și pe copiii din jur, pe mulți îi știu încă și acum, mari. Nu insist cu evoluții, chestii, dar convingerea mea e că doza nativă de răutate e în noi de la început. Bebelușul e animăluț curat, copilul e răutăcios. abia aici vin educația, mediul, genetica, norocul – dacă vin, la mulți dintre noi.
      În fine… weekend frumos să ai și tu!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.