Un colț de cer cald stătea atârnat de gard, într-o rână.
Soarele se-ndura greu să plece, mai lenevea pe pământul verde, jucându-se v-ați ascunselea cu ultimele umbre ale pomilor din curte.
Câteva păsărele moțăiau deja pe crengi, aplecându-le într-o adiere firavă.
Un stol de porumbei își făcea ocolul de seară.
Un câine se trezi urlând la lună de plictiseală. N-apăruse încă, ea, luna, dar câinele știa sigur că-i va veni rândul.
Din curțile vecine tresăreau glasuri de copii mici chemați la masă.
În curte, o masă de lemn.
Pe una dintre bănci stătea el, cu privirea departe, într-o zare mai puțin adâncă decât ochii cu care-o pătrundea fără un gând măcar, senin și liniștit cum nu mai fusese până atunci.
Învârtea absent un fir de iarbă între degete și cuvintele îi ieșiră fără voie, mai firești decât noaptea care se lăsa:
– Ești aici. N-aș fi crezut să trăiesc clipa asta vreodată.
De cealaltă parte a mesei, ea citea ceva. Concentrată, cu un pahar de apă alături, pe care-l ținea acoperit cu palma stângă, în lupta inutilă cu o muscă bleagă. Știa că mai e puțin și va tăcea și musca, deși încă i-a rămas mister unde se duc muștele să doarmă seara.
I-a auzit cuvintele ca de departe și nu le-a înțeles de la-nceput. Ca-n transă, i-a răspuns mecanic, fără să-l privească nici ea:
– … Și ce drum lung a fost…!
Abia atunci sensul clipei păru să o înmărmurească brusc și parc-ar fi plâns cât pentru fiecare pas și fiecare piatră din tot drumul acela.
N-a mai avut timp. Mâna-i tremurândă a dat peste paharul cu apă și-a rămas privind cum se prelingea printre scândurile mesei lăcuite, picătură după picătură.
Și tot picătură după picătură, într-o continuare tacită, începu să plouă ușor pe poteca de ciment puțin ros de alături.
Se-nserase deja și ploaia de vară cădea molcom și binefăcător pentru pământul cu care se unea.
Era un sfârșit calm de zi, de anotimp, de vieți. Un pisic străin, nou apărut pe lume și în curte, rătăcit pesemne-n primii pași, se scutură căzând de ploaia moale și se cuibări fără teamă sub masă, străduindu-se să-nvețe și el să toarcă.

___________________

Meritul piesei e al Crisei, nu mai ies din ea de când am redescoperit-o.