google

… Ce-mi place…

1. Gândul bun. E-n ochii omului mereu. Uneori e și printre cuvinte.

2. Ploaia. Orice ploaie, a oricărui anotimp, nu am pretenții. De la ploaia monotonă și interminabilă de toamnă la furtunile de vară, cu toate rudele lor de orice grad. Renasc și mă încarc cu fiecare ploaie. Și, vorba Potecuței, înjur, exclusiv în gînd, șoferii bădărani.

3. Chitara. Orice chitară. O coardă atinsă din greșeală trezește-n mine tot inefabilul lumii. Nu mai zic de un cîntec întreg și bine construit…

4. Pisicile. Mă fascinează. Le divinizez. Un mix unic de independență cu inteligență care trece orice barieră spirituală. În ciuda faptului că motanul meu actual e cam tontuț, nu se pune.

5. Arta. De orice fel, chiar dacă n-o-nțeleg pe toată. Admir așa, afonă dar cu sfințenie, o piesă clasică sau un tablou cînd estetica lor ajunge pînă la mine, pentru că frumosul și năzuința spre perfecțiune sînt fără granițe.

6. Prietenii. Nu cei cu care să bifez o masă în oraș, o invitație la petrecere sau o activitate socială. Doar cei lîngă care stau cu gînduri și cuvinte libere, fie și pe o bordură, cu o cafea de 2 lei sau la un bar de cartier.

7. Trenurile. Pentru toată simbolistica și practicitatea lor. Dar, mai ales, pentru acea primă zvîcnire a roții pe șină cînd pleacă un tren. Nu l-aș da pe bolizi cu patru roți sau avioane.

8. Esențele. Nu de parfum. De oameni, și nu toți oamenii miros frumos.

9. Adevărul. Îl suport, îl caut, uneori îl găsesc.

10. Shaorma și KFC. Picant, crocant și cu de toate – cînd am de ales. Doar să n-ajung vreodată în dilema existențială shaorma/meniu crispy.

… Ce nu-mi place…

1. Ipocrizia, e versatilă și cumulează multe cauze și efecte.

2. Ciorba/supa. Asta e. Suport consecințele. Și cele reale, și pe cele din comentarii…

3. Violența. Fizică sau verbală, mi-e totuna. Se lasă cu iertări, nu-i problemă, dar și cu plecări, retrageri, renunțări, despărțiri, funcție de gen și caz. De număr nu, mi-ajunge o singură manifestare.

4. Tîrîtoarele. Nu mă-ntrebați de ce, e atavic și nici n-am încercat vreodată să-mi explic, am luat-o ca atare.

5. Visele urîte. Sînt foarte rare, poate de aceea rămîn uneori cîte o zi întreagă impregnată cu vreo senzație rămasă din ele.

6. Montaigne russe – am scris bine? Erau în Herăstrău cîndva, am o singură amintire, de la zece ani, dintr-o mașinuță din aia și nu-mi doresc alta.

7. Aglomerația. În momentele ei maxime, mă mai dedublez și-mi pare tare rău preventiv dacă mai dau peste cineva sau îl calc pe picioare din greșeală, de obicei reacționez prea tîrziu, revenirea la realitate fiind au ralenti.

8. Călcatul. Ceva mai plictisitor nu cred să se fi inventat. Deși e evident că n-am cum să trec peste. Doar cu adjuvante serioase: muzică la căști, imaginație bogată, chipsuri, alune. Calc si mănînc, calc, ca să-l parafrazez pe Labiș…

9. Uniformele. În orice instituție, nu numai în școli. Pentru că, elementar, uniformele uniformizează.

10. Relațiile și lucrurile care nu merg. Ne e plină viața de ele și de motivele exterioare pentru care nu le punem capăt.