pinterest

MOMEÁLĂ, momeli, s. f. 1. Faptul de a momi, mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; 2. Mîncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vînătorul pentru a atrage vînatul.

Cu ce ne momim în general unii pe alții?

Cu un picior frumos, o replică smart, o promisiune efemeră sau una perversă, după destinație și posibilități.

Și invers: cu protecție, o slujbă, o casă, o mașină, bani.

Observ dezechilibrul din start, dar nu asupra lui mă voi opri. Sau un pic, așa, ca să mă simt bine tot din start, fiecare cu ce are.

De ce momim – e următoarea întrebare. Din plictiseală, avariție, false nevoi, mai completați și voi, am mari restanțe la subiect, l-am pus în discuție ca fapt divers, dar existent.

Ce momim…? Ei, aici e aici… pești, ce să momim. Sau vînat. Pești și vînat, specii în defensivă în context, care altfel n-ar veni nicicum.

De ce n-ar veni? Simplu, pentru că n-au de felul lor nici o treabă cu ademenitorii.

Ce facem cu peștele și vînatul, după ce-au gustat momeala? Îi mîncăm. La figurat, îi devorăm.

… Cînd am început să scriu, mă gîndeam să căinez puțin și naivitatea momiților, a unora. Dar mi-am dat seama că nu e cazul, nu de naivitate e vorba la momiți. Ci, îmi pare mie, de faptul că nimeni nu și-ar arunca nada într-o baltă cu pești cît unghia sau într-o pădure cu animale jijărite de foame, din care n-ar avea ce alege.

Cei ce-aruncă momeala și cei ce-o prind știu ambii la fel de bine ce fac.

Pentru că ideea momelilor tocmai asta e, ca prada să fie arătată drept trofeu după aia în locuri cît mai publice.

Concluzie, în afară de cea din poză, n-am… Morală nici atît, că nu-i în sfera nimănui de acțiune din text.

Doar în a răbdătorului textier.

Adițional – sau nu, habar n-am de legătură – mă-ntreb cum a apărut în argoul străzii cuvîntul „pește”.