Pe galbenul covor de frunze, într-o rochiță simplă
Dăruită de vînt din crepe de Chine,
Toamna dansa în poartă Vals Boston.
Ziua caldă își lua zborul și un saxofon cînta răgușit,
Oamenii dimprejur veneau toți la noi,
Păsările zburau și ele de pe toate acoperișurile,
Un dans de aur din aripi fluturînd…
Cît de demult, cît de demult se auzea muzica acolo.

Cît de des văd acest vis, visul meu uluitor,
În care toamna ne dansează Vals Boston,
Frunzele cad acolo de sus, plăcile învîrt discul:
Nu pleca, mai rămîi cu mine, capriciul meu...

Îmbătîndu-se cu extaz, de ani uitînd,
Vechea casă, îndrăgostită cîndva de propria-i tinerețe,
Cu toți pereții se rotea, ferestre deschizînd,
Și tuturor celor ce trăiau în ea le dăruia acest miracol.
Iar cînd sunetele i-au murit în amurg –
Totul are sfîrșitul și începutul său
Tăcînd, toamna a plîns cu lacrimi de ploaie măruntă…
Ah, ce trist, acest vals, cît de bine era în el…

_______________________

O încercare de traducere a unuia dintre cîntecele mele preferate. Cine știe limba o să vadă cîteva prepoziții și conjuncții în plus și unele timpuri ale verbelor schimbate; tot n-au fost de-ajuns pentru a-i reda sensul original… iar o traducere obișnuită l-ar ucide de-a dreptul.

Uneori e mai bine să lași muzica să vorbească.