Eu nu cred că „eram fericiți și nu știam”.
În primul rînd, cred că doar pe facebook plutește lumea într-un cotidian de fericire.
Apoi, serios… „nu știam”…?!? Adică trăiam așa, într-o inconștiență crasă, de dimineața pînă seara, habar n-aveam că hoinăream deja prin Nirvana. Și noi o căutam, ca fraierii. Cînd ea era în supraaglomerația oricărui milimetru de pămînt locuibil și la cozile de la orice produs comestibil.
Nirvana e trupă rock sau stare de spirit atinsă greu și cumva, starea, din cîte știu, nu sentimentul de umilă neputință în fața funcționarului de la ANAF sau trup și sufletul care devii cu bara din ușa autobuzului. Că dacă în Nirvana e să stau lipită de omul de lîngă ca-n 141, să-mi trebuiască mască (!) vara de mirosul de mici și dopuri de manele sau e tot așa, coloană de mașini cu capacitate de înaintare de o roată pe minut, nu mai vreau nici în Nirvana.
Exclus să fi fost fericită fără să știu. Dar știu cîțiva oameni care, cred eu, așa simt eu și așa se pare, au trăit sau trăiesc chiar fericiți.
Steve Irwin, pentru că mi-am amintit curînd de el… Cred că el a fost fericit, în general vorbind. Frumusețea faptelor lui, drumurile lui pe sub ape, prin păduri și jungle, cuvintele lui, lumea aceea mirifică a animalelor sălbatice respectate în legea lor, felul lui unic de a face toate acestea… nu cred că au alt nume.
Jamie Oliver, cu mîncărurile lui aruncate prin aer care cad, conform unor legi proprii, desăvîrșit în farfurii sau oale… E în degajarea aia zîmbitoare o stare anume pe care n-am regăsit-o la celebri sau pretențioși pregătitori de mîncăruri luxoase. E bucuria unui act făcut cu dragoste și respect pînă și față de firul de pătrunjel.
Pasiune, dăruire, libertate în mișcare și, iarăși, respect. Față de natură, cu tot ce e al ei și putem împărți, fără deranj, reciproc.
Oamenii ăstia doi și probabil alții ca ei, cunoscuți sau nu, cred eu că au cunoscut fericirea cotidiană. Dar nu poate nimeni, cu nimic, să mă convingă că nu știau ce trăiesc.
Erau fericiți și știau.
Apoi, cred că mai e și felul celălalt de fericire zilnică, l-am văzut, tot rar și el.
Prin sate – oamenii aceia uitați care-s una cu pămîntul lor, muncit de ei, și trăiesc din ce muncesc. Mai sînt cîțiva mohicani din aceștia ai veșniciei care s-a născut la sat.
Și tot așa, e o stare posibilă pentru că muncesc cu inima și respectă pămîntul, sînt una cu natura și ei.
Nu se spetesc muncind, nu sădesc cu gîndul de a vinde, nu cer brazdei de pămînt mai mult decît le poate da sau decît le trebuie. Nu se uită seara la Antene, nu-și ard amaruri prin cîrciumi. Se scoală cu soarele și se culcă cu găinile. Par din altă lume dacă îi privești și îi asculți. Probabil că nu „iau” nici covid, pentru nu știu ce-i aia.
Simplitate, natură și uniune în respect. Probabil ei nu știu că-s fericiți numai pentru că nu cunosc cuvîntul, cartea n-a fost nici ea în natura vieții lor.
Am văzut cu ochii mei fericirea asta a celor din urmă și am privit-o, recunosc, ca pe o minune de neatins. Poate data viitoare…
Nu vreau să trag concluzii, nici măcar una mică-mică, sau să filosofez asupra fericirii, nu i-au dat alții, celebri, o definiție viabilă și universală.
Dar repet că nu văd cum eram noi, obișnuiții prezentului, fericiți fără să știm.
Mă gîndesc că și vreun nebun din vreo secție „cu personalități” din vreun spital de psihiatrie să fie fericit constant. Cum am văzut cîndva, am uitat în ce film, pe unu care se credea Napoleon și era în extaz non-stop. Dar și ăla, în nebunia lui, știa că are fericirea lui personală.
Așa că nu cred că eram fericiți și nu știam.
Cred doar că încă ne mai putem dori să fim.
Există doar clipe de fericite, trăite!
Fericirea este împlinire pe toate planurile; punctul meu de vedere.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Si eu personal cred ca fericirea-i clipa, stare de moment… nu ca traim intr-o mare de fericire zilnic, oricit ne-ar fi de bine.
De-aia mi s-a parut si asa de aiurea sloganul asta despre viata dinainte de izolare, care a umplut facebook-ul. Ca-n alta parte nu l-am vazut :))
ApreciazăApreciat de 4 persoane
De multe ori se confundă bucuria cu fericirea, ceea ce nu e rău. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Și bine e, la urma urmei, să nu ne fie rău…! ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu tot întreb Luna dacă nu cumva ea ascunde Fericirea!!!!!Articolul il vei citi cred că mâine pe vremea așta…dar uite că gândim asemănător! Fericirea trupei Nirvana a fost dată majoritar de droguri…și despre ceilalti doi menționați SteveIrwin și Jamie Oliver se spune de băutură droguri,,,nu știu! Fericirea astfel nu e fericire cert!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici n-am susținut că Kurt Cobain era fericit :))) doar asemănarea numelui trupei cu starea de spirit respectivă…
Cît despre ceilalți, nu știu Jamie… Dar de Steve, pe care recunosc că îl divinizam, mă îndoiesc total că asta era sursa fericirii lui. Cred că, dacă ar intra un drogat în gura unui crocodil, ar deveni el însuși poșetă umană de la prima incercare…
Tu cred că vorbești de euforie aici, nu de fericire 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da,consumatorii de droguri confundă! Extremele unora sunt de neânțeles pentru noi!Era zilele trecute un videoclip cu un domn ce sărea de pe un bloc pe o tramulina și ricoș pe alt bloc într-un acvariu. Adrenalina e drogul…dar unora nu le ajunge.
Fricire e să exiști și vorba ta nu poți fără să știi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta e. Exact. Cum o-ntoarcem, tot la conștiență ajungem: că nu putem fi fericiți fără să știm!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu înțeleg cum poți să fii fericit și să nu știi? Nu simți asta? Dacă nu simți… păi nu ești, mimezi. Dar nu există să fii fericit și să nu știi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta ziceam si eu. Tre’ sa fi vazut si tu pe fb pledoaria pentru fericirea aia, oare cit de ne-simtiti puteam fi sa nu stim…? :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fericirea are frumusetea ei!
E clipa de moment.
Sunt flori ce tin mai mult, altele se ofilesc mult mai repede, asa e si cu fericirea, uneori tine o clipa, un ceas, o zi, depinde…
O zi frumoasa! ☕🍀🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc că contribui și tu la reabilitarea fericirii 🙂
Zi frumoasă și ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fericirea e ca dragostea: fiecare o trăiește în felul lui. Unii sunt fericiți cu puțin, petru altii e o stare de neatins, unii o țin in suflet, altora le place să o „zornăie” ( închipuita fericire, precum toate „cine mi-s eu-rile” de pe fb).
Iar ai pus dilemă în temă!😉
Seară frumoasă, liniștită și fericită! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e, chiar mă feresc intenționat să emit păreri despre fericire, și mie mi se pare personală. Dar nu inconștientă 🙂
Noapte bună și liniștită și ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că, apărând în perioada asta, se referă la faptul că acum, stând în case, miorlăim exact după lucrurile care înainte ori ni se păreau obişnuite, ori pe care nici nu le apreciam, ba din contră, uneori ni se păreau greu de suportat. Nu ştiu, că e aglomerat la metrou, în trafic, că plouă şi noi trebuie să ieşim la terase cu prietenii, că ninge şi noi ne murdărim pe toculeţ când mergem la film, că of, că avem musafiri şi am vrea să dormim, din astea. Şi acum, că nu ne lasă oamenii răi la film, la terase, prin ploaie, ne plângem că ne lipsesc. Deci, prin deducţie, dacă le simţim lipsa, înseamnă că făceau parte din ceea ce ne făcea bine sau din lucrurile care ne plăceau.
No, asta cred, ar avea logică aşa. Dar cam mult spus fericiţi. Nimeni, absolut nimeni nu poate da definiţia generală. Ce pe mine mă face fericită pe altul nu-l interesează sau altuia i se pare penibil. E o proiecţie.
Aşa cum şi tu ai spus de oamenii ăia care muncesc pământul, sunt convinsă, dar absolut convinsă, că unii cred despre mine că-s tare fericită că am totul la botul calului, că pentru un fir de ceapă nu trebuie decât să cobor cu liftul jos la bloc şi să îl cumpăr de la magazin, nu să-mi rup spinarea o primăvară-ntreagă. Eu zic că ei sunt pentru că bio, că aer curat, că nu stres, că nu…
Unul care merge prin croaziere prin toată lumea asta, are bani să-i întoarcă cu furca, în mintea mea poate e fericit. Dacă m-ar interesa viaţa lui, noroc că nu. Dar poate pentru el e o dramă că vaporul e alb, nu roz, cum a vrut. Şi poate că nu doarme nopţile de teamă să nu se prăbuşească bursa. Deci nu, e fără sens, nimeni nu ştie nimic despre fericirea nimănui.
Fain articol!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Potecuță, ești genială, „miorlăitul” cuprinde tot articolul meu și comentariul tău 😂😂, fiind exact ce vrut să zic…!
Iată încă o dovadă de cum poți exprima o lume printr-un singur cuvînt 🙂
Atîta aș adăuga, că cei cu bursa și cu vaporul roz ar putea urla și la lunile lui Jupiter, tot planetă de sentimente înghețate aș rămîne.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult, Issa!
Apăi nu, nu mă topesc eu de grija lor, dar ziceam așa… 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu. Nici nu mă usuc, nici un alt verb. Nici substantiv. Poate cîteva vocative sau interjecții :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cum spuneai, n-au reușit alţii să definească fericirea… Uite nici cu Cobain, nici cu Steve și nici cu priceputul Jamie lucrurile nu au mers prea bine. Cel din urmă e în viaţă, dar falimentul a trecut prin apropiere. „Eram fericiţi și nu știam”. Fiecare simte fericirea în felul lui și poate uneori realizează târziu că a trecut pe lângă ea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu fericirea individuală, apropo de ultima frază, nu zic nu… 🙂
Dar cu aia colectivă – pas.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici nu cred că există fericire colectivă.😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știu un citat și nu îl pot uita.
”Il faut rire avant d’être heureux, de peur de mourir sans avoir ri.” (La Bruyère)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sper să-i fi găsit traducerea corectă pe google 🙂 („trebuie să râzi înainte să fii fericit, de frica de a muri fără să fi râs”).
Interesant și frumos, cît o filosofie de viață.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, îl știu și eu, e tare 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bunicul meu din partea mamei era fericit. Eu nu l-am văzut vreodată, să fie cu adevărat nervos. Muncea de la primul cântat al cocoșului și până se lăsa seara. Făcea o pauză de prânz, ca-n Ardeal, de o oră și bea câte un pahar de țuică la fiecare masă. Dar un pahar și nimic mai mult. Și avea mereu o vorbă de duh cu care îți venea în întâmpinare. Atrăgea oamenii în jurul lui ca un magnet. Eu i-am dedicat de curând o poezie. Era un om așa de fain….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te-nțeleg… asta am văzut și eu în ochii cîtorva oameni. Mereu în vîrstă și mereu de la țară 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi pla stările acestea de fericire:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu îmi dau seama la care te referi, dar și mie îmi plac și le vreau 🙂
ApreciazăApreciază
Mamă, ce râd la titlul ăsta, să vezi de ce: prima dată l-am citit pe blogul unei tipe, apoi la nici o săpt cred o altă bloggeriță ce-i dăduse like tipei pe Instagram deci clar o urmărea, că uneori mai arunc câte un ochi pe acolo, l-a copiat, mai schimbând un pic topica… Ce ți-e și cu online-ul ăsta… Se copiază unii la greu de zici că s-au temrinat cuvintele. Trebuie să recunoști că sună așa, inspirațional, nu?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) da, combinația de cuvinte e de impact, cine-a scos-o a știut ce face. Dar, ca de obicei, e un viral de facebook și atît.
Stai să încerc:
– Nu știam că eram fericiți (sună plat, sec).
– Nu eram fericiți și știam (… ei? e invers sensul, dar sună mult mai bine).
Nu știu dacă e și-a treia variantă. Dar așa trăiesc unii, învîrtind ce culeg de pe la alții… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu mai știu exact cum era, cert e că era clar c-a copiat-o, erau bloguri de parenting, c-acolo se copiază cel mai mult. Trist, oricum!
ApreciazăApreciază