facebook, undeva pe-acolo

Altă cortină peste al doilea SuperBlog al meu, despre care iar zic că-i ultimul (zîmbete justificate).

Am luat și patru premii, parcă, nu le mai înșir, că nu-s spectaculoase, n-am mai atins mulțumirea celor 100 de puncte, doar pe a celor 99, de cîteva ori – probabil contrabalansează (alte zîmbete…).

În schimb un 99, cu premiul lui cu tot, a fost la un sponsor pe care aveam așa o chestie nedefinită de data trecută, că scrisesem contestația imediat după probă – evident, n-am mai depus-o (cine-o fi, întrebare retorică).

Iar alte multe puncte am pierdut la un alt sponsor cu care nu am rezonat neam nici în ediția precedentă. O greșeală tehnică inexplicabilă pentru mine, deși e a mea și din cauza căreia am ajuns în clasamentul finaliștilor doar pe locul 7 (mirare pozitivă).

Față de locul 21 din toamnă, e ceva și nu-s tristă deloc, că nu mi-am propus nicio clipă să cîștig SB – decît poate din întîmplare – ci să îmi dau seama despre mine însămi cam ce vreau.

Și mi-am dat. Căci între timp am participat la primul meu concurs de poezie națională (Radu Cârneci), la care am cîștigat o diplomă de merit și un loc într-o antologie. Un concurs la care prietenul nostru comun, Lucian Bureriu, a luat locul 3 – profit să îl felicit încă o dată. Departe de a nu mă bucura sincer pentru el – activitatea și experiența noastră literară nu pot fi comparate – sînt chiar mulțumită de mine însămi și plină de alte proiecte literare… (cîteva aplauze pentru mine sau pentru cine vreți voi).

Adică, în concluzie, vreau literatură, nu advertoriale.

Între alt timp am nimerit – karmic, aș zice, avînd în vedere cartea respectivă – într-o retroversiune în rusă a unei cărți spirituale care îmi umple tot timpul pandemic, pînă la ultima secundă.

Iar între același timp o prietenă bună și veche și cu ceva cărți la activ, dezamăgită de politica editurilor de la noi, și-a făcut propria ei editură, căreia, dacă o să vrea, o să-i fac și un advertising direct și în a cărei ființare o să investesc și eu sufletește. Căci mie mi se pare de mult scopul meu pe pămînt să am grijă de cărți, să iasă de sub tipar corecte și frumoase.

De aceea spun că asta a fost toată povestea mea cu SB – un timp și spațiu intermediar care acum îmi pare să fi fost obligatoriu de străbătut și o idee în urma căreia o să-mi rămînă mereu sentimentul de am fost acolo, am făcut asta (posibil zîmbet nostalgic al altor foști participanți).

Iarăși, mi-au rămas oameni noi în urma SB – mai aproape sau mai departe, dar oameni. Concursurile, cînd își ating scopul inițial și aparent invizibil, unesc, nu despart: Diana, Roxana Elena, Ioana R, Mona. Iar scrisul lor merită citit.

Cu Mona e chiar o ciudată și întreagă poveste… nescrisă prin care am ajuns la acest sentiment (rîsete, e de bine) și aștept s-o citesc într-o zi literar, nu advertorial, acolo îi e locul.

Dac-am uitat pe cineva nou și drag mie prin fapte sau scris, reeditez după…

În încheierea firească a oricărui text, aceiași Claudia și Albert, eroii nevăzuți ai poemului în proză numit SuperBlog, la ale cărui ritm și rimă lucrează continuu.

Mult succes tuturor mai departe (și mie, desigur…), mă scufund iar în traducerea mea spirituală, ea fiind și motivul pentru care ajung mai rar momentan pe wordpress (gînduri bune reciproc).