arhivă personală

E bestială. Îți trebuie doar simțul umorului și imaginație cu carul.

A demarat mai greu, e drept.

De exemplu, copilul meu. Problema lui inițială a fost că se autodefinea Eu pe WhatsApp și doamnele profesoare n-ar fi știut care eu e…

Apoi grupuri și grupulețe pe diferite platforme, de care eu, ca mămică, am rîs zilnic cum n-am mai rîs de mult. Nu de fenomen în sine, că e firesc să te organizezi cumva nou peste noapte în condiții cel puțin incerte legate de orice.

Am rîs cel mai tare de încercarea de desfășurare a orelor de română. Nu c-ar fi deformație profesională, dar cred că oricine ar fi rîs continuu la dialogurile micilor noastre genii, care, după inițialul „bună ziua” spus în mod propriu de fiecare în parte, degenerau rapid, pînă să apuce de undeva orice subiect sau predicat.

Inevitabil, unul dintre ei scria un cuvînt greșit și începeau de nu-i mai putea opri nici o profesoară on-line.

Mia-m făcut tema.
– Vezi ca-i scris greșit.
– Bine că ești tu deștept și ști să scri…

N-a mers. Au urmat teme date simplu sau documente trimise, de rezolvat acasă, alte grupuri, alte aplicații, formatări, descărcări, distracții. De ore live nu mai zic și eu, că am citit destule și-am rîs ca la încercările de lecție de română scrise pe WhatsApp. Din fericire, n-au apucat să fie multe.

Apoi a venit ceva mișto și mult mai bine făcut, Google Classroom. O aplicație, pentru cine nu știe încă, în care te înscrii cu mailul.

Dar, de cînd am Google Classroom, o iau pe cîmpii și eu, ca-n cîntecel:

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2824766297636661&id=100003099565977

Am zis să-i fac cont copilului pe mailul meu, să nu-i scape vreo temă nespusă și viața mea s-a schimbat total. De unde mailul era ultimul în ordinea utilizării, acum bipăie de i-am oprit notificările.

Și au început să curgă mailurile. Dar asta nu e tot. E așa drăguț progrămelul, că-mi aduce aminte repetat pe care trebuie să le termin și mă și întreabă dacă le predau. Ziua mea pandemică a devenit un fel de fă-o p-asta acum, ba nu, stai, las-o, asta era de atașat înainte, …sau asta?!?…

Adică, tradus în clar, pînă la ora asta, 12.19, cînd scriu aceste rînduri, azi, 28 aprilie 2020, nu am deschis mailul de frica Google Classroom, propunîndu-ne să le terminăm întîi, cu orice risc, pe cele de care știam de ieri și alaltăieri.

Ce se întîmplă dacă nu predai o temă la timp, nu știu încă. Dar vă țin la curent.

Iar singura mea alinare în poveste, cînd îmi mai vin gînduri necurate, e să zic cu glas tare, repetitiv: nu voiați voi homeschooling…?!?

_____________________

Update: de cînd am scris, am mai tot butonat. Și am văzut că temele rămîn frumos aranjate, cu termenul sub ele și toate informațiile necesare, în clasa virtuală… Nu Google Classroom are un cusur, ci excesul tembelului de mail, care făcea ca cinci teme să pară cincizeci și de la care m-am dezabonat între timp.

Prezentul text devine, în concluzie, o reclamă pe bune la Google Classroom.