Marea evadare

Toulouse găsi, în cele din urmă, un moment prielnic, să doarmă duse mama sa și sâcâitoarea de Marie. Pândea de mult clipa perfectă pentru planul său de evadare.

Cu Berlioz n-avea totuși așa multe divergențe, i-ar fi putut trece cu vederea multe jumătăți de răsfățuri, dar surioara era atât de enervantă, parcă ea era Ducesa lumii, nu-i mai încăpeai în grații de alint. Iar adevărata Ducesă parcă era în luna de miere fără sfârșit. Simțea că el nu mai are loc pe lume.

Asta o fi soarta tuturor fraților mai mari, oftă trist, dar hotărât, Toulouse și ieși pâș-pâș din carte.

pinterest

Se-mpiedică de ceva. Merde, exclamă aproape tare și se sperie singur de glasciorul său încă adolescent. Dar se replie rapid, era doar semnul de carte, avea niște cute de când Copilul ăla plictisitor vărsase ceaiul pe el.
Ieși deci, hotărât și plin de încredere în lumea largă și frumoasă. Doar o vedea pe un perete colorat și vorbitor în fiecare seară, când Copilul adormea cu povestea lor căzută pe genunchi.

Acolo voia și el.

Ieși în stradă. Era noapte. Liniște, întuneric, țipenie de făptură.
Însemnă preventiv zidul casei într-un mod exclusiv felin și-și luă avânt.
Ajunse în pas vioi la primul colț de stradă. Aici, de undeva de foarte aproape, auzi zbierăturile acelea de motani înfuriați și se zburli puțin.

Parcă Thomas nu urla așa înfricoșător, gândi el cu ușoară duioșie despre tatăl vitreg și o luă mai rapid la pas.

Dar cearta pisicească parcă se tot apropia și-atunci Toulouse se sperie de-a binelea și-o luă la fugă.

După alte câteva străduțe, încetini pasul și i se făcu brusc foame.
Mirosi într-o curte un castronel apetisant și intră, foarte precaut. Nimeni, nimic, mâncă hăpăind și se cuibări, cu urechile drepte și gata de orice, pe o păturică mototolită de pe un fel de prispă.

… Visând întortocheat și mormăind în somn, se trezi în zori sub mângăierile cam nestilate, dar pline de afecțiune, ale unei fetițe.

– Mami, mami, uite ce-am găsit…! Mamiiiii, te rog, putem să-l păstrăm…?
Fetița îl mângâia de zor, grăbită, parcă nu mai avusese pisicuți niciodată, dar nu părea rea. Își aruncă o privire prin curte și-și spuse că arată destul de bine.

Dar toate iluziile lui încă în fașă se stinseră rapid sub privirea încruntată a mamei fetiței. În prag, cu mâinile în șold și cu un obiect lung și subțire, neidentificat, în mână îl alungă rapid, tot exclamând:
– Pffffu, ptiu, Doamne iartă-mă, tu nu vezi că-i roșcat, aduce ghinion, atrage blesteme asupra noastră! Câț-câț, pleacă de-aici…!

Interzis de comportamentul ciudat, Toulouse o zbughi repede prin gaura din gard prin care intrase, gândindu-se cu tristețe că există și mame rele. Înregistră în treacăt aceeași tristețe și la fetiță, dar nu avea încotro, trebuia să-și vadă de drum.

pinterest

Care drum…?, gândi el abătut, mergând așa, la pas, mai ferindu-se de unele picioare de oameni prin care era să se încurce…

Se opri brusc în fața cuiva care se aplecase spre el. Privi în sus. Un băiețel. Părea prietenos.
– Pis-pis, haide, pisu, vino…
Stătu, cu inima cât un șoricel. Nu e rău, e copil, nu poate fi rău…
Băiețelul îl luă ușor în brațe, mângâindu-l și plecă cu el.

Intrară într-un gang.
– Mama, am găsit un pisic frumos!
Altă mamă care trebuie să mă aprobe, așa o fi legea în lumea lor, își zise Toulouse, așteptând cu resemnare verdictul.
– E bun. Dar să-i scoatem funda și să-l murdărim puțin, să nu creadă lumea că l-am furat. Hai să vedem ce-i dăm să mănânce și ieșim cu el.

…. Ceee? Era perplex, nu pricepea nimic. Și totuși chiar nu păreau răi. I-au scos funda, cum au zis, l-au ciufulit puțin, i-au dat și niște mâncare comestibilă și au plecat cu el în brațe.
Stătea cuminte și supus, nu știa ce reacții să aibă, dar nici prea rău nu se simțea. Băiețelului se vedea că îi place de el și-i stătea numai în brațe.

Au ajuns într-un loc ciudat, rotund, cu curticică, iarbă și cu alți oameni în jur, care păreau să ceară și ei mâncare și hârtii de la alții. S-a înfoiat puțin la ei inițial, că voiau să-l mângâie așa, la grămadă, dar i-a lăsat. Mai ales că mai căpăta câte-o firimitură din te-miri-ce de la fiecare.
În casa aia rotundă erau alți oameni care cântau, uneori cântau în cor toți, cam tare, i se părea lui Toulouse, dar una peste alta era bine și se simțea minunat.

Când a bătut primul clopot, s-a făcut arici, dar băiețelul îl mângâia întruna și s-a obișnuit și cu asta.

Au trecut așa câteva zile. Era ca într-o vacanță la niște rude de la țară, uneori simțea lipsa delicateselor de pe masă, alteori a periajului zilnic și a altor mărunțișuri, dar se atașase de băiețel. Acum îi dădea drumul și pe jos, să se joace, când mergeau undeva.

Într-o zi, la biserică – aflase între timp și denumirea clădirii – se avântă mai departe prin iarbă și prin niște copăcei din cale, tot fugind după un fluturaș și se produse un inevitabil crunt: se pierdu.

S-a dezmeticit într-un târziu pe o altă stradă, departe, fără fluturaș și fără băiețelul lui, fără nimic cunoscut în jur.

A rămas pe loc, derutat, simțind pentru prima oară un dor. De băiețel, de propria lui mamă… nu își dădea seama. Dar ar fi vrut tare mult să nu mai fie nevoit să se gândească ce trebuie să facă, ci doar să toarcă liniștit într-un loc sigur și cald.
Doi copii se îndreptau vădit spre el. Bine aranjați, frumoși, curați. Asta însemna și mâncare bună și părinți îngăduitori, socoti rapid și așteptă, cuminte.

Și așa a fost. L-au luat acasă. O casă ca-n basme. Sau ca în visele lui cele mai frumoase despre lumea mare. Avea de toate.

Numai că cei doi, băiețelul și fetița, erau frați. Niște frați mai răsfățați decât propriii lui frați. Seara se băteau pe el, cu care să doarmă și-l apucau și trăgeau de el. Ziua – care să-l hrănească și iarăși, până ajungeau la un consens, rămânea flămând ades. De coșmarul cu făcutul băii probabil numai prin terapie va putea uita… Mama și tatăl erau oameni de treabă, dar ajungea rar în brațele lor.

Și-așa că Toulouse se hotărî să evadeze cu orice preț, tot într-o noapte, că noaptea oamenii dorm.
Astfel că se dădu peste cap să găsească un moment în care cei doi frați nu erau atenți, se strecură afară și se piti în mașina părinților, că auzise el că tatăl pleca la un club.
Din mașină, cum se deschise o portieră, țâșni ca din gură de șarpe și plecă în goana mare, cu mustățile întinse ca săgeata în arc și cu speranța în Dumnezeul pisicesc că va reuși să găsească zidul însemnat inițial din marele oraș…

L-a găsit. S-a strecurat înăuntru. S-a uitat pe geam întâi. Căldura din cămin, lucrurile aranjate atât de știut, ai lui moțăind prin ce pagini apucaseră, Copilul butonând frenetic și plictisitor… cât de dor îi fusese de toate acestea…! Abia acum îl năvălise dorul reținut atâta timp de noutate și de emoții și-l apucă un plâns sfâșietor de fericire că e din nou acasă.

Așteptă puțin să-și liniștească sentimentele nebănuite, se șterse cu lăbuța la ochi și se strecură tiptil înapoi în povestea lui, nemaicomentând negativ semnul de carte mototolit și neputând aproape să adoarmă de anticiparea feeriei regăsirii de a doua zi.

CineMagia.ro

Și-și jură că n-o să mai fugă niciodată. Decât dacă, cine știe, s-o îndrăgosti cândva de cineva din altă poveste…

13 comentarii

    • Oh, chiar sper să nu mai fugă aia mică vreodată, a fost cumplit două zile, pîn-a venit singură înapoi. Dar n-aș conta pe asta.

      Ce-i cu povestea…? Pentru un concurs de basme. Am scris cu mare pasiune, stil nou, subiect nou, nu mă credeam :))) Si aflu că nu merge, „Pisicile…” fiind proprietate Disney 😦 Așa că am pus-o pe blog, să aibă un rost și am scris alta.
      Dar m-a prins tare. O să mai vezi povești la mine, lucrez deja la o idee năstrușnică…

      Apreciat de 2 persoane

  1. Superbă povestea..!
    Mi-a adus aminte de când eram copii mici iar tăticu ne-a adus un cățeluș pe nume dundee, negru ca mura și am fost foarte entuziasmați de el. A fost cățelul copilăriei noastre care ne-a bucurat mulți ani.

    Weekend Frumos, Issa și numai bine și vouă!
    Cu astfel de povești trecem mai bine peste toate 🤗

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Constanta Cretu Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.