Jocul amintirilor

A fost odată ca niciodată, pe vremea ultimei pandemii de pe planetă, o seară obișnuită. Așa a început.

Știu, mici și frumoși ascultători, că habar n-aveți ce e o pandemie, s-au eradicat toate de mult. Voi azi aveți alte preocupări, studiați greșeala lui Icar, care își făcuse aripi din ceară și din cauza asta le-a topit soarele. Iar acum lucrați cu toate programele la variante de aripi din lut, pe care soarele îl întărește în loc să-l scurgă, trebuie doar să le găsiți greutatea ideală.

Pandemiile – cel puțin ultima din istoria secolului trecut, când informațiile circulau intens și necontrolat – erau o formă de boală de nestăpânit în fază inițială din cauza răspândirii ei rapide pe baza necoroborării tuturor datelor în timp util, a ignoranței generatoare de panică și a dezinteresului unor guvernări locale.

Povestim și mimăm altădată ce înseamnă guvernare, important e că omenia din ei a învins până la urmă acea ultimă pandemie.

Acum aș vrea să vă povestesc despre seara aceea obișnuită, în care oamenii erau siliți să stea în case, nu se teleportau încă și, pradă multor feluri de stări, lansau uneori jocuri virtuale.

Unul dintre ele, cea mai frumoasă amintire din copilărie, a stârnit multe mesaje în sticluțe pentru viitor pe bucla aceea de server. Și, treptat, cea mai frumoasă amintire s-a rostogolit în multe altele, care veneau de-a valma acum.

Când nu înțelegeți vreun cuvânt sau vreo expresie, trimiteți un gând și vă răspund telepatic.

Să pornim mesajele…
______________________

Diana: sunt prea multe, prea frumoase…!

Roxana Elena: desenam cu degetele fulgi de zăpadă pe geamul înghețat, bunica îmi spunea că fac urme, bunicul m-a luat în brațe și a început să deseneze și el… În casă mirosea a brad și a portocală, singura…

m.hotnews.ro

Flori: îmi amintesc că, împreună cu verișorii mei, am spălat iepuri în butoaiele de apă – apa de ploaie strânsa. Au murit, săracii, dar erau murdari iar noi aveam cinci-șapte ani și am stat cam trei ore în nuc, că bunicu’, Dumnezeu să-l ierte, ne aștepta cu bățu’ lângă. Îmi amintesc cum mâncam mămăligă cu smântână făcută de bunica, învârtită și poale în brâu. Am urcat toți într-un cireș și, de greutate, s-a rupt pe jumătate și era să cad în budă.

pixabey

Marina: am descris amintirea într-o proză scurtă, Profesoara de înot. Se întâmpla la vie, în comuna Pipera, in 1978. Fetița de la oraș terminase clasa a patra și fusese trimisă la țară, la o mătușă. Născută și crescută în capitală, la bloc, avusese puține ocazii de a admira natura. La tanti, savurase struguri direct din vie și roșii din vrej. Băuse apă din fântână. Fusese lăsată să învârtească singură roata acesteia. Mâncase, pentru prima oară, la lumina unei lămpi de gaz. Asculta, noaptea greieri și privighetori. Totuși, tânjea și după prieteni.
A găsit partenere de joacă la câteva case distanță. S-au jucat cu păpușile, au sărit coarda… I se aprinseră privirile când văzu un cârd de bobocei de rață ca din pluș, încălzindu-se la soare și ciugulind mălai cu verdeață, în apropierea unei cloști.
– Am citit undeva că bobocii de rață știu să înoate de când se nasc, spuse ea. Vrei să vedem dacă este adevărat?
Una dintre fetițele-gazdă acceptă cu bucurie. Găsiră un lighean de plastic. Îl umplură la cișmea, pe jumătate. Alergară apoi prin toată curtea, până reușiră să prindă două rățuște vioaie și le puseră în lighean.
De aici începu dilema.
– Nu înoată, uite, atinge fundul ligheanului cu piciorușele!
– Să mai turnăm apă. E prea puțină!
Cum s-o fi așteptat fetița de la oraș să înoate rațele? Greu de spus. Poate crawl sau brasse, așa cum învățase ea la cursurile de înot de acum două săptămâni și la cele din vara trecută…
Dar abandonară cercetarea științifică și se întoarseră la păpuși. Iar spre seară, când fu acuzată de bunica fetițelor că a vrut să înece rățuștele, fetița de la oraș se dezvinovăți senină:
– Nu am înecat niciun bobocel! Am verificat că știu să înoate de când se nasc, după cum citisem eu. Au plutit frumos, pe urmă le-am pus la locul lor, să mănânce. Și eu mâncam, când veneam acasă de la bazin…

pixabey

Roxana T: mă uitam ieri la fetele mele cum sar în trambulină și se uită după flori să ne facă creme pentru orice: de față, mâini, dureri. Și îmi aduceam aminte de zilele în care eu, fără trambulină, fără curte, mă duceam să culeg ceva de la CAP-ul din cartier sau jucam bidonașul – câte plinte de pe scări am stricat, mamă-mamă, în câți copaci mă cățăram și mai și cădeam, elasticul, pâinicile…acum le spun și lor cum ne distram noi. Sunt multe jocuri…

adventurekids.ro

Roxana Nicoleta: eu îmi amintesc cât de puține mașini erau pe străzi. Stăteam pe trotuar și pândeam, cum apărea o mașină, eram atente la numărul de înmatriculare și-l scriam repede într-un carnețel. Era competiție, cine are cele mai diverse numere, din diverse județe. Eram eu, sora mea și câteva alte fete din vecini. Era la modă să ai cultură generală, știam nume de țări, capitale, râuri, munți, flori, și câte și mai câte, căci altfel nu puteam câștiga jocul acela pe hârtie, TOMAPANT. Am multe amintiri, astea mi-au venit primele în minte.

adventurekids.ro

Denise: cel mai mult imi plăcea să merg cu bunica la târg, duminica dimineața. Plecam foarte devreme, pe la 3, mergeam cu alți săteni cu căruța, treceam prin pădure o bucată din drum iar apoi ajungeam la asfalt. Forfota târgului în zori și zgomotul precupeților strigând și lăudându-și marfa mi-au rămas în minte. Sau cum eu și Cristina stăteam la geam când ploua și urmăream umbrelele pietonilor. Care era mai colorată sau mai înflorată, strigam: a mea, stop!

puterea.ro

Dana C: una dintre cele mai frumoase amintiri este când fãceam plăcinte şi torturi din noroi şi le vindeam pe frunze. Aveam şi cântar făcut dintr-o scândură care se balansa pe un bolovan. Toată ziua decoram la prăjituri, plăcințele şi torturi. Banii ni-i procuram din livadă, iar aprovizionarea pentru decoruri negreşit din grădina cu flori. Trandafirii roz erau cei mai ciufuliți.

pixabey

Laura: bunica în Moldova făcea plăcinte poale-n-brâu, frământate în copaie de lemn, stând pe scăunel de lemn, exact ca în Amintirile lui Creangă. Noi țineam de copaie ca sa „bata” aluatul. Bunica era mai plină și sânii ei se revărsau peste copaie. Apoi, coapte în cuptorul de pământ din căsoaie, pe jar de foc din lemne. Aromă amețitoare. Noi, eu cu frate-meu geamăn, sus în cireș, culegeam cireșele negre pentru dulceață. Ne lua trei zile să scoatem sâmburii. Eu furam din dulceața încă pe foc, mâncând dintr-un linguroi mare de lemn. Odată m-am trezit mestecând și o albină. Dimineață la 4 – mers la pescuit, în prundul Moldovei sau la Râșca, la cotlon. Mâncam pâine la țest cu roșii și sare….multe… Sunt multe amintiri. Ne adunam toată familia. Făcea bunica dulceață pentru toți. Le punea în borcane și le ținea tot prin căsoaie. Eu întotdeauna aveam un borcan ascuns pe undeva de unde mă ospătam în fiecare zi. Apoi prima dragoste….eheeee, frumos rău. M-am dus la film cu băiatul, îl chema Mihai Bârzu și mătușă-mea Geta mi-a dat blugii ei. Prima dată când am îmbrăcat o pereche de blugi. Primul sărut…

Andreea: una dintre ele are mereu are darul de a mă alina – și oftez… Cu bunica, la ea în curte, în București, că n-am avut bunici la țară, dar acolo era raiul meu, noapte de vară, târziu, stăteam pe bancă, amândouă în cămăși de noapte, că “cine sa ne vada”, eu cu capul la ea în poală. Mă mângâia pe păr, auzeam greierii, vorbeam vrute și nevrute și vedeam felinarul din colțul străzii, auzeam pași înceți ai vreunui întârziat și foșnet de frunze în vânt și in aer era parfum de regina-nopții….

pixabey

Silvia: da, uite cum se-ntâmplă… ieri am dat fuga la Mega să-mi cumpăr dulceață de cireșe amare, pentru că mi-am adus aminte de cireșul din curte, in care stăteam să învăț pentru treapta a doua… A fost anul în care nu i-a ieșit mamei niciun borcan de dulceață și nici eu n-am luat examenul…!

pixabey

Carmen: făceam parte din Ansamblul Valurile Dunării și trebuia să merg la repetiții. Faptul că era prea cald în sală nu ne mai atrăgea așa mult. Așa că plecam de acasă cu chitara și ne urcam într-un nuc la o altă colegă din ansamblu. Stăteam acolo până se terminau orele de repetiții. După ce s-a prins mama de figură, ne-a aplicat o ciufuleală la toate. Ca sa scap de chitară, am călcat pe ea și am rupt-o în două. A lipit-o bunicul meu cu clei de copac, dar de câte ori o acordam i se deplasa gâtul. Așa am scăpat de chitară, dar am dat peste mandolină…

Diana Elena: …chiar ieri îmi aminteam cum mă cățăram în cireșul din fața casei bunicilor… Doamne, cât dor îmi e de vremurile acelea!

Issabela: pomul de la geamul unde-mi petreceam toate vacanțele de vară. Era un pom magic, jumătate făcea prune și jumătate – caise și era dovada absolută că Greuceanu și Ghilgameș și Igor au existat și ei. Dacă un pom putea să facă aievea două fructe diferite – și nu era doar el, mai era un măr care făcea și prune, parcă – miracolele și poveștile sigur erau și ele adevărate.

Adriana: am sute, chiar am reușit să avem momente frumoase, acum transformate în amintiri. Nu mă pot hotărî la una, dar cred că vacanțele de iarnă și vară rămân memorabile. Și pentru că erau vacanțe, și pentru construcții de amintiri.

cdn.designist.ro

Dana B: mi-e foarte drag să-mi aduc aminte de copilărie, sunt atât de multe amintiri frumoase încât nu pot să mă hotărăsc… Prietena mea bună de-atunci, Issabela, mi-a povestit de prima oară când a venit la mine acasă. Era după masă, pe la cinci, ori să facem teme împreună, ori să mă ia la meditații, nu mai știa nici ea exact. A fost foarte timorată de surorile mele, la ea era liniște mereu și tare voia și ea o soră sau un frate, dar unu, atât, cred că o perioadă scurtă n-a mai vrut deloc după aia! Momentul ăsta nu mi-l mai aduc aminte, dar știu că pe atunci imi doream și eu uneori să fiu singură la părinți, așa, ca ea…

Costin: cum zicea și Diana, sunt prea multe, prea frumoase. Totuși, vara în care am „explorat” atât Peștera Neagră – evident, împreună cu Tic și cu Maria, cu Victor, Dan, Ursu, Ionel și Lucia, personajele mele preferate, cât și microcosmosul animal de pe câmpul sau din balta de lângă blocul nostru, stând cu orele întins în iarbă și urmărind fascinat interacțiunea, muncile și mișunatul diferitelor gâze îmi trezește o melancolie aparte. A fost vara în care am hotărât să devin biolog, speolog… Din toate astea, au rămas dragostea pentru animale și fascinația pentru peșteri.

greeb-bee.ro

Lucica: Îmi aduc aminte când eram mici și ne jucam de-a muschetarii… Când Athos și Aramis au vrut să fugă în Franța… Ce amintiri… Mi-e dor de tot, aș întoarce timpul inapoi…! Mi-a plăcut și la țară, la bunici… Ce vremuri… mi-e tare dor de tot și toate…

Raluca: balta de la capătul blocurilor noastre… Era plin de mormoloci. Știu că umblam pe acolo după gușteri sau șopârle și erau multe libelule verzi-albastre cu aripi străvezii care mă fascinau… Iar seara ascultam corul broaștelor.

Vica: offf…sunt multe, dar o s-o aleg pe cea mai dragă. Copil fiind, mergeam împreună cu părinții în vizită la prieteni de familie; în drumul de întoarcere spre casă, mai bine zis de la stația de tramvai, Macaralei la vremea aceea, începeam să mă plâng că sunt obosită, știind că tăticul meu drag se va oferi să mă poarte pe umeri până acasă.
Ma simteam iubita si răsfățată.
Cineva, mai devreme, preciza de mirosul reginei-nopții… Adevărat …plutea in aer un parfum al acestor minunate flori. Azi, nici măcar parfumul reginei-nopții nu mai este ce a fost cândva, tatăl meu este într-o lume mai bună iar noi nu mai suntem copii decât pe ascuns… în suflet.

Psychologies.ro

Svetlana: …printre nenumăratele mele amintiri din copilărie e grădinița din fața casei în care am copilărit, eu stând între perne pe fereastră, așteptând-o pe mama Ella de la piață. Mai sunt cei doi zarzări înfloriți, aroma bujorilor în floare și a liliacului. Nu știu dacă toate astea erau în floare laolaltă, după cunoștințele mele actuale măcar unul dintre ei nu ar fi avut ce căuta înflorit, în fine… Apoi mirosul pădurii de pini dimpreună cu cel al lutului uliței care ne ducea spre pădure, undeva în Rusia, pe mine, mama, bunica și cele două mătuși, desăvârșit de mireasma de fân și lapte a văcuței gazdei noastre…

Mirela: vacanțele de vară la bunici erau cele mai frumoase momente ale copilăriei. Îmi amintesc de ele mereu cu plăcere. Stăteam cât era ziua de mare toți împreună pe stradă, mergeam la baie la Canal, înotam printre vapoare și aduceam struguri de pe malul celălalt, era o nebunie. Nu aș putea alege o întâmplare anume. Totul atunci era simplu, frumos și ușor. Daaa… era o padure și era un soi de strugurași mititei și drăguți! Nu știu dacă erau așa buni, dar era o mare încercare să traversezi canalul acela, printre vapoare… Acum mă uit și mă îngrozesc, dar atunci era floare la ureche. Te odihneai puțin la mijloc. Pffuua… copilăria, cu nebunia ei cu tot…

____________________

Am să mă opresc în seara asta aici, copii frumoși, cu un cântecel vechi, atât de vechi că n-am găsit nicăieri de ce-l cântau copiii, dar versurile lui sunt ca o melodie calmă și ritmată:

Una – două, afară plouă,
Trei – patru, merg la teatru,
Cinci – șase, spăl vase,
Șapte – opt, praf de copt,
Nouă – zece, apă rece…!

Iar acum o să las această carte neterminată, ca să fie trecute în ea toate poveștile care mai ies la iveală din bucle neprevăzute de servere ale memoriei.

______________________

photo reprezentativă – 24pharte.ro

33 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Poteci de dor spune:

    Eu vreau să te felicit pentru idee! Am încercat să îmi imaginez cum va fi citit totul, de pe ce, cât se va înțelege…

    Apreciat de 2 persoane

    1. Issabela spune:

      … Vreun ecran uriaș în relief, 7D, nu mă pricep la SF… :)) cred că trebuie intercalate și explicații între amintiri 🙂
      Mulțumesc, Potecuță!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Diana spune:

    Vai, ce bucurie mi-ai făcut cu aceste amintiri – printre care e și a mea ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Și eu mă bucur că-ți place… ❤
      Nu cred să se supere cineva că îi "folosesc" cuvintele… sper să mai adun în timp, abia cînd am văzut cîte sînt mi-a venit ideea 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    2. Diana spune:

      De ce să se supere ❤ e tare fain 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    3. Issabela spune:

      Așa zic și eu 🙂
      Mulțam, sărbători liniștite!

      Apreciat de 1 persoană

    4. Diana spune:

      Paște fericit ❤

      Apreciat de 1 persoană

    5. Issabela spune:

      Sărbători frumoase, Diana!

      Apreciat de 1 persoană

  3. Nu știu cum se face că amintirile astea frumoase sunt și ale mele (mai puțin cu chitara; eu eram doar o voce).

    Apreciat de 2 persoane

    1. Issabela spune:

      🙂 sînt cîteva generații întregi prinse-n ele; cred că e nostalgia noastră, denumită de istorici „mod de trai”…

      Apreciat de 2 persoane

  4. Cristi spune:

    Sarbatori linistite! Numai bine! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Sărbători senine și ție, Cristi, mulțumesc!

      Apreciază

  5. rofstef spune:

    Suuuper ideea.!
    N-ar fi rău să fie pusă povestea doritorilor cu mesaje, între coperți. Chiar ar fi multe de citit și de spus..
    Momentan nu mai am pagina activă de fb, dar cred că trebuie să ader la alta..
    Sărbători Fericite și pline de bucurii îți doresc, Issabela.!!!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Nu m-am prins cu mesajele între coperți, dar mai vorbim dacă n-ai timp sau chef să-mi explici acum 🙂
      Sărbători frumoase, Ștef, și ție!

      Apreciază

    2. rofstef spune:

      Adică să faci o carte așa după cum spuneai..

      Apreciat de 1 persoană

    3. Issabela spune:

      Aha :)) păi da, sper să mai adun 🙂

      Apreciază

  6. ecoarta spune:

    Minunat, minunat!
    Hristos a înviat!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Mulțumesc, Aura ❤
      Zile de sărbătoare calde îți doresc și-ți răspund și în avans: adevărat a înviat!

      Apreciat de 1 persoană

  7. racoltapetru6 spune:

    Se putea să nu-mi amintesc și eu ceva plăcut?! Când aducea tata vasul cu apă al găinilor, înghețat bocnă, și priveam cu ochii pironiți cum se topea pe plită bucățica aceea de iarnă. Pe care ne-o doream aproape, dar ieșirile afară erau bine dozate și prea puține, după părerea mea.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Issabela spune:

      Copiii ar trebui să aibă întotdeauna dreptate :)))
      Mi-ai adus aminte de cutiuțele cu pui orfani – nu știu de ce erau orfani – cînd sînt ei foarte mici și pufoși și ciripesc necontrolați. Seara erau adunați în cutiuță și înveliți cu cîrpe vechi, eu mergeam la ei pe furiș și mă miram mereu cum stau ciorchine numai într-un colț al cutiei, unu-n altul, cînd aveau atîta spațiu… și cum atingeai unul începeau toți foiala și gîngureala :))

      Apreciat de 2 persoane

  8. Anaphielle spune:

    Cred că este unul dintre cele mai frumoase articole. Nu doar ai adunat amintirile celorlalți, dar ai și creat o poveste pentru oamenii din viitor. Ești de-a dreptul minunată, Issa!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Sper c-ai zîmbit la Icar, nu-ți puteam lăsa ideea să se piardă… 🙂 ❤
      Mulțumesc mult, te pup, zile de Paști frumoase să ai!

      Apreciază

    2. Anaphielle spune:

      Am zâmbit și m-am bucurat. De fapt este o viziune creată de amândouă. Eu am venit cu lutul, tu cu greutatea ideală. Ce frumos că viața mi te-a adus în cale! 🤗 Acum ne putem construi aripi de lut!

      Apreciat de 1 persoană

    3. Issabela spune:

      Mai avem încă vreo patru miliarde de ani de încercări, pînă se va stinge și soarele nostru 🙂
      Putem începe de luni 🙂 ❤

      Apreciază

  9. Să aduni amintirile, frumoasă idee. Să le scuturi de praf și să le dai viaţă în preajma sărbătorilor mi se pare foarte inspirat.
    Sărbători cu liniște și speranță, Issa!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Într-o zi, cînd or să-mi mai lipsească doar cîteva, o să te rog și pe tine să-mi „dai” una 🙂
      Sărbători senine, Constanța 💗

      Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Adevărat a înviat!

      Apreciat de 2 persoane

  10. Aura B. Lupu spune:

    Frumoase amintiri! ❤
    Cam târziu m-am trezit și io, nu stiu de ce dar articolele tale nu-mi apar in noutăți. 😦
    Sărbători (încă) fericite iți doresc, Issa, cu întârziere. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Pățesc și eu din astea, aleatoriu (după mine) și fără logică și uneori mai dau unfollow și follow din nou, cu activare. Cred că unii s-au obișnuit deja, deci, dacă vezi faza, să știi :)))
      Sărbătoare frumoasă azi și zile ftumoase în continuare și ție, Aura!

      Apreciat de 1 persoană

  11. Katherine spune:

    Frumoase amintiri. Sarbatori binecuvantate! 🙂 🌹

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.