google.com

Dacă despre sex s-ar vorbi mereu liber, deschis, pe față, fără ură, implicare emoțională, dispreț, bilaterale toate, dacă despre sex s-ar vorbi cu toleranță și bun simț… ar fi un semn de educație. Pe care noi înșine n-o avem.

Gay, tranși și ce-or mai fi există dintotdeauna și pentru totdeauna, că mă-ndoiesc că-i poate eradica cineva genetic. Tot tabloul ăsta re-devine viu numai atunci cînd i se dă altă importanță decît cea inițială. Și cînd degenerează, ca orice virus, în conspirații planetare.

Văd acum iar bau-baul educației sexuale în școli… Treceam peste, dar m-a iritat foarte tare ceva anume. Foarte tare.

O bazaconie dintr-o „scrisoare deschisă” cum că această oră ar atenta la inocența copiilor noștri…

Zău, pe bune. Cîtă ipocrizie, căci la inocența copiilor noștri atentează de niște zeci de ani întreg sistemul nostru de învățămînt, cu toată programa lui națională actuală. Nu mai intru în detalii, că-s plictisită deja de ele, doar nebinevoitorii și ignoranții funcționali nu le văd.

Observați, sper, că exclud din orice discuție pedofilii, pentru că îi consider penali. Dar și ei, din păcate, există de cînd lumea și un copil trebuie să știe chestii uzuale.

Eu n-am știut, „pe vremea mea” nu se vorbea, aproape ca azi. Și așa am ajuns la 13 ani în casa unui vecin bunic, în care fusesem de atîtea ori cu părinții, venită de afară, înghețată, că era iarnă și la mine nu era nimeni. Cică să-mi facă un masaj, să mă încălzesc. Mă întinde, pune pătura și începe. De la gleznă. N-a trecut de genunchi, că m-am sesizat instant, instinctiv și-am șters-o pe ușă, preferînd să stau zgribulită pe scară. Dar încă n-am uitat sila uriașă a mîinilor alea tremurînde și sentimentul că nu-i în regulă. Și am rămas ani cu neîncredere la adresa masculului singur, indiferent de culoarea părului.

Altul, tot vecin, tînăr omu’. Ani de zile, de cînd mai crescusem și eu și eram probabil „aptă”, de cîte ori ne întîlneam pe stradă se ținea după mine, cu vorbe că „sînt bună”, să mergem și noi undeva, d-alea la o limită de nu-mi venea să cred că e real. Mi-am adus aminte de hărțuirea asta după niște decenii, cînd am aflat întîmplător că încercase aceeași abordare cu o prietenă bolnavă, sub pretextul că vrea să o ajute. Și abia atunci am avut confirmarea că instinctele mele din copilărie funcționau bine și că libidinozitatea ăstora nu fusese nălucire.

Și nu numai. Trec, sigur, dar lasă urme. Uneori devin scheleți în dulapuri. Și aș fi vrut să-mi spună cineva dinainte că există scîrboșenii. Aș fi vrut și să simt că am cu cine vorbi, măcar după.

Ați fi surprinși de cîte astfel de agresiuni, mici sau mai mari, au fost și sînt în jurul vostru și nu ați sau nu veți ști niciodată. Eu încă sînt, de cîte ori mai aflu de una, nouă sau veche.

… De asta cred că copiii noștri trebuie să știe exact ce li se poate întîmpla. Și că trebuie să spună acasă, la școală, oriunde prind un gest, o anomalie, orice. Trebuie învățați să vorbească neapărat.

Într-o clasă unită și deschisă, cu o minte deschisă și la catedră, cum știu că mai sînt, se pot comenta toate. Sînt copii care n-ar spune acasă ce spun unei dirigi „mișto”, am văzut cu ochii mei asta. Alții – invers. Depinde de noroc, ce dirigă sau ce mamă au. Dar n-ar trebui să fie noroc, ci organizare.

Avem instincte, dar puțină cultură în domeniu e un auxiliar necesar.

Ar trebui să gîndim la nivel de societate, nu de individ.

Deci, din partea mea, o oră de educație sexuală e binevenită, cu precizarea că, dacă ar fi în locul celei de tehnologie, de exemplu, ar fi și mai și.

Sunt foarte multe de spus într-o astfel de oră și cred că ar scădea în timp și procentul de mămici de 15 ani, implicit numărul de copii care abandonează școala. Și, iarăși, multe, multe altele, mi-e greu să le cuprind într-un singur articol.

Mai cuprind doar precizarea că nu am considerație pentru cei ce au făcut din ora asta controversată o sperietoare de căsătorii gay ca unic scop final. Am doar toleranța că vor gîndi nepătimaș și vor pricepe, totuși.

Pentru că sexul, în concluzie, cred că ar trebui să fie tabu doar cînd îl faci. Sau nici măcar, căci ideal ar fi să faci dragoste. Și despre dragoste se vorbește, nu?, încă liber.