Despre educația sexuală în școli

google.com

Dacă despre sex s-ar vorbi mereu liber, deschis, pe față, fără ură, implicare emoțională, dispreț, bilaterale toate, dacă despre sex s-ar vorbi cu toleranță și bun simț… ar fi un semn de educație. Pe care noi înșine n-o avem.

Gay, tranși și ce-or mai fi există dintotdeauna și pentru totdeauna, că mă-ndoiesc că-i poate eradica cineva genetic. Tot tabloul ăsta re-devine viu numai atunci cînd i se dă altă importanță decît cea inițială. Și cînd degenerează, ca orice virus, în conspirații planetare.

Văd acum iar bau-baul educației sexuale în școli… Treceam peste, dar m-a iritat foarte tare ceva anume. Foarte tare.

O bazaconie dintr-o „scrisoare deschisă” cum că această oră ar atenta la inocența copiilor noștri…

Zău, pe bune. Cîtă ipocrizie, căci la inocența copiilor noștri atentează de niște zeci de ani întreg sistemul nostru de învățămînt, cu toată programa lui națională actuală. Nu mai intru în detalii, că-s plictisită deja de ele, doar nebinevoitorii și ignoranții funcționali nu le văd.

Observați, sper, că exclud din orice discuție pedofilii, pentru că îi consider penali. Dar și ei, din păcate, există de cînd lumea și un copil trebuie să știe chestii uzuale.

Eu n-am știut, „pe vremea mea” nu se vorbea, aproape ca azi. Și așa am ajuns la 13 ani în casa unui vecin bunic, în care fusesem de atîtea ori cu părinții, venită de afară, înghețată, că era iarnă și la mine nu era nimeni. Cică să-mi facă un masaj, să mă încălzesc. Mă întinde, pune pătura și începe. De la gleznă. N-a trecut de genunchi, că m-am sesizat instant, instinctiv și-am șters-o pe ușă, preferînd să stau zgribulită pe scară. Dar încă n-am uitat sila uriașă a mîinilor alea tremurînde și sentimentul că nu-i în regulă. Și am rămas ani cu neîncredere la adresa masculului singur, indiferent de culoarea părului.

Altul, tot vecin, tînăr omu’. Ani de zile, de cînd mai crescusem și eu și eram probabil „aptă”, de cîte ori ne întîlneam pe stradă se ținea după mine, cu vorbe că „sînt bună”, să mergem și noi undeva, d-alea la o limită de nu-mi venea să cred că e real. Mi-am adus aminte de hărțuirea asta după niște decenii, cînd am aflat întîmplător că încercase aceeași abordare cu o prietenă bolnavă, sub pretextul că vrea să o ajute. Și abia atunci am avut confirmarea că instinctele mele din copilărie funcționau bine și că libidinozitatea ăstora nu fusese nălucire.

Și nu numai. Trec, sigur, dar lasă urme. Uneori devin scheleți în dulapuri. Și aș fi vrut să-mi spună cineva dinainte că există scîrboșenii. Aș fi vrut și să simt că am cu cine vorbi, măcar după.

Ați fi surprinși de cîte astfel de agresiuni, mici sau mai mari, au fost și sînt în jurul vostru și nu ați sau nu veți ști niciodată. Eu încă sînt, de cîte ori mai aflu de una, nouă sau veche.

… De asta cred că copiii noștri trebuie să știe exact ce li se poate întîmpla. Și că trebuie să spună acasă, la școală, oriunde prind un gest, o anomalie, orice. Trebuie învățați să vorbească neapărat.

Într-o clasă unită și deschisă, cu o minte deschisă și la catedră, cum știu că mai sînt, se pot comenta toate. Sînt copii care n-ar spune acasă ce spun unei dirigi „mișto”, am văzut cu ochii mei asta. Alții – invers. Depinde de noroc, ce dirigă sau ce mamă au. Dar n-ar trebui să fie noroc, ci organizare.

Avem instincte, dar puțină cultură în domeniu e un auxiliar necesar.

Ar trebui să gîndim la nivel de societate, nu de individ.

Deci, din partea mea, o oră de educație sexuală e binevenită, cu precizarea că, dacă ar fi în locul celei de tehnologie, de exemplu, ar fi și mai și.

Sunt foarte multe de spus într-o astfel de oră și cred că ar scădea în timp și procentul de mămici de 15 ani, implicit numărul de copii care abandonează școala. Și, iarăși, multe, multe altele, mi-e greu să le cuprind într-un singur articol.

Mai cuprind doar precizarea că nu am considerație pentru cei ce au făcut din ora asta controversată o sperietoare de căsătorii gay ca unic scop final. Am doar toleranța că vor gîndi nepătimaș și vor pricepe, totuși.

Pentru că sexul, în concluzie, cred că ar trebui să fie tabu doar cînd îl faci. Sau nici măcar, căci ideal ar fi să faci dragoste. Și despre dragoste se vorbește, nu?, încă liber.

84 de comentarii

    • Așa e, în mare parte, și ei ca și noi, cei mari, caractere diferite de mici… 🙂
      Dar „scrisoarea” aia care m-a iritat pe mine avea stilul ăla lacrimogen de duzină și repeta întruna sintagma, mizînd mult probabil pe ea.
      Noroc că e atît de lungă, încît m-aș mira să o citească cineva pînă la capăt. Poate pentru combătut…

      Apreciază

  1. Un subiect extrem de sensibil și vast. Într-o societate normală, ar fi în responsabilitatea părinților, dar acum familiile au și ele minusuri, multi părinți nu au tact, nu știu să pună problema, ori sunt inexistenți.
    Profesorii sunt și ei părinți, de ce oare nu gândesc programa ca pentru copiii lor?
    Dacă ar fi informați și avizați copiii ar putea evita posibilele probleme sau tragedii.

    Apreciat de 3 persoane

    • Așa este. Dar nu de copii îi pasă aici cuiva. Ci de „lupta” aia adultă între cei care vor societatea aia normală și ceilalți, speriați de căsătoriile gay și legalizarea pedofiliei, incluse toate în Noua Ordine Mondială. Între open-mind și tradiție. Etc.
      Copiii, între timp, doar duc povara unui învățămînt aiurea mai departe pe umeri și nu au beneficiat pînă acum cu nimic din nici o schimbare.

      Apreciat de 2 persoane

    • Se forțează lucrurile spre anormalitate iar „open-mind” – ul în cazul ăsta e degradare totală, cel puțin din punctul meu de vedere.
      Până la maturitate cel puțin, când au ei înșiși putere de discernământ ar trebui așezate lucrurile acolo unde le este locul.
      Este și mass-media și internetul, care vin cu influența lor covârșitoare. Și „gașca” (mediul) și moda, o multime de tentații…

      Apreciat de 3 persoane

    • Toate pozițiile enumerate sînt extreme, că nu văd să vrea cineva o cale de mijloc, pentru copii, ci numai să aibă dreptate.
      Apropo de internet. O fi. Dar nu-l blamez atît. Am introdus acum un paragraf în text, uitasem de el:
      „Ați fi surprinși de cîte astfel de agresiuni, mici sau mai mari, au fost și sînt în jurul vostru și nu ați sau nu veți ști niciodată. Eu încă sînt, de cîte ori mai aflu de una, nouă sau veche”.
      Ăsta e paragraful. Deci eu, care, la rîndul meu nu am vorbit niciodată pînă acum, am fost și încă sînt interzisă de cîte anomalii am aflat acum de „pe vremea noastră”. De la prietene, de la oameni apropiați. Doar că nu știa nici naiba iar azi știm tot. Alte extreme.

      Apreciat de 2 persoane

    • Bună dimineata, și o zi frumoasă!
      Consider că ceea ce știi că se poate întâmpla te pune în gardă și te face să fii precaut și mai puternic!
      Da, cred că toți am avut parte de asemenea întâmplări primejdioase, cu sau fără finalitate.
      Despre moralitate sau lipsa ei cred că se poate vorbi de la omul cel mai simplu până la cel mai instruit. Am fi uimiți să vedem că imoralii maximi nu se regăsesc printre oamenii simpli!
      🌞🤗

      Apreciat de 1 persoană

  2. Ce punct sensibil ai atins, Issa! Da, sunt de acord, copiii trebuie informați, educați, preveniți. Tocmai nefăcând asta, se înlesnește „atentatul” la inocența lor. Pentru că un subiect ascuns sub preș, despre care nimeni nu vorbește, o să-i facă să creadă că-i rușinos să spui ce ți-a făcut vecinu’, nenea sau profu’ cutare, că mai bine taci și-ascunzi.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Normal, o dirigă care-și iubește copiii îi și poate educa, asta e și o responsabilitate nobilă. Se înțelege că „cineva” dinafară, specializat în… și care nu empatizează cu copiii, n-are cum să le vorbească despre chestiuni intime, deoarece nu găsesc calea de acces spre mintea și inima copiilor. Ideea e excelentă, nici nu-ți ajunge o oră, evident, și nu oricine îți poate prezenta balanța chestiunii. Mulți vorbesc de Freud, dar în aceeași categorie (negativă) îl pun și pe părintele sexologiei moderne, pe Alfred Kinsey, care „legitimează științific” haosul sexual din media. E foarte ok să se facă educație, nu altceva, să fie informați și educați copiii, pt a putea decide în favoarea lor, nu a altora, iar Scufița roșie să se poată salva din calea unor lupi răpitori.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Sensibil tare, că ai atins puncte sensibile. Dar ai punctat excelent. Mie mi se pare extrem de importantă ora asta şi poate avea numai părţi bune. Sigur, dacă e făcută. Nu aşa, ca la dirigenţie, când facem mate-n ora aia.
    Şi cei cu ochelari de cal nu ar trebui să conteze-n discuţia asta. Ei oricum nu vor înţelege niciodată, oricâte argumente ai aduce. E atât de penibilă treaba aia că cineva vrea să-i facă pe toţi gay, că mie mi se pare un banc şi pur şi simplu refuz să o iau în seamă. E caz de milă şi atât, nicidecum de discutat.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Cred că am fost lipsiți de-a lungul multor decenii de o educație sexuală atât de necesară tinerilor de o vârstă fragedă. Această prejudecată susținută mai mult de biserică și inoculată maselor, i-a făcut pe mulți să bâjbâie printr-un domeniu care ar trebui să fie plăcut și clar determinat. Din lipsa informațiilor venite la timpul potrivit, mulți dintre ei sunt tentați de anturaj să o apuce pe căi greșite, iar apoi să fie traumatizați toată viața.

    Apreciat de 1 persoană

    • Apropo de prejudecăți, din ani în ani, adică nu chiar anual, mai merg încă în Moldova. Acolo e cel mai rău și probabil mămicile de 13-15 ani de aici provin în mare parte. Cîte 6-10 copii făcuți de aceeași mamă, privindu-se peste gard, fiecare de la asistentul maternal căpătat. Și asistența maternală devenită afacere curată. Iar copilul aruncat pe drum la 18 ani care, ce să facă, o ia de la capăt…
      Pentru asta e mare nevoie de educație sexuală adevărată.

      Apreciat de 1 persoană

  6. Mi-ar placea sa vad o discutie in cancelarie intre profa de educatie sexuala si aia de religie. Nu ca, in principiu, nu s-ar putea intelege ci pentru ca, in realitate, exista o mare presiune ca lucrurile sa ramana asa cum au fost. Cel putin asa statea treaba cat au fost copiii mei mici. Marea diferenta pe care am observat-o aici fata de scoala noastra este ca mai toti profesorii de la liceul elvetian semanau cu „diriga misto” de care zici tu. Cu vocatie, motivati, informati, deschisi, echilibrati. Mare lucru, or fi si alte lucruri care conteaza, dar sunt doar detalii…

    Apreciat de 1 persoană

    • Profa de religie care de fapt ar trebui mai degraba sa fie profesorul de religie nu trebuie vazut ca un bau-bau intr-o tara majoritar ortodoxa, iar profa de educatie sexuala nu trebuie vazuta ca eliberatorul, salvatorul tutror copiilor ce, daca n-ar fi ea, ar urma sa devina victime sigure. E importanta perceptia asta, traditie nu insemana inapoiere! Copilul meu are niste amintiri excelente de la ora de religie pentru ca profesorul le vorbea in pilde, pilde pe intelesul lor.

      Apreciat de 1 persoană

    • Problema e… totul, de fapt. Că numai probleme sînt. Mămicile-dive de pe fb sînt rezultatul epocii Andronescu în mare, cînd învățămîntul a început să alunece la vale cu viteză. Mămicile plecate-n țări străine – rezultatul guvernărilor infecte… de-aia spun că nimeni nu se gîndește la cetățean, la copil, în tot ce face, ci doar la ei înșiși.

      Cît despre religie, nu mai pot fi pro. Am zis inițial ce drăguț, dar experiența a fost un dezastru. Fii-mea e studentă în anul 1. Din toți anii de religie din școală, doar on clasa a treia a avut preotul acela blînd, cu pilde. Atît! În rest, schimbați anual, o nebună care le dicta cît e ora, cu reclamații la directoare că-i durea mîna pe toți, un nebun într-a 7-a de-au venit plîngînd acasă că ajung în iad după avort (!!!) și că mai bine ești criminal, te spovedești și ești iertat, decît om bun care nu mergi la biserică. Iar restul – insignifianți. Manualul din cls 10 era discriminatoriu pe față, sxria negru pe alb că yoga și budhismul nu sînt o cale, sînt greșite etc. Inadmisibil să negi pueril alte religii, alte culturi ale lumii… Au avut noroc de un tip simpatic, care nu ținea cont de manual și bisericisme și vorbeau prietenește despre Dumnezeu și viață. Dar, oricît ar fi de prietenoși și buni cei care sînt așa, au niște cutume prin definiția bisericii înseși care nu-i califică drept profesori de educație sexuală. Exclus să înveți copiii că femeia se supune bărbatului și nu are dreptul la avort, că ajunge în iad. Sau să îi sperii cu iadul.

      E exact ca povestea cu pixul. Decît să tai cu roșu, urlîndu-le greselile, nu mai bine încercuiești cu verde…? Toți care au făcut așa au reușit.

      Știu, Crăciunul ne-apucă chiar 🙂 de-aia evit subiectul școlii cît pot, doar cînd mi se mai pare ceva prea deplasat îl reîncep… căci e o traumă chiar și pentru mine, ca părinte.

      Apreciază

    • „Fara contrarii nu exista progres”, a zis un mare intelept si chiar cred cu tarie ca, atata timp cat nu ne dam in cap ci pastram decenta, ne putem sustine punctul de vedere. Adevarul este ca experienta mea (de viață) de mama de copii mici nu se poate compara cu experienta dvs. de mama de studentă. Tot ce va doresc din suflet e sa gasiti mai des preotii de care vb eu, sincer va doresc asta si apoi va veti convinge. Religia si credinta nu inseamna sa bagi pumnul in gura celuilalt, e ceva ce se simte, e un domeniu precum nisipurile miscatoare si fiecare face cum simte. Am citit mult in ultimii ani, enorm de mult pe tema asta si am inteles in sufletul meu DE CE nu e bine sa judec preotii si m-am oprit din asta, si asa pesimista cum sunt, reusesc azi sa nu-i judec pe cei ce nu sunt pe gustul meu. Ii evit si merg la cei care simt eu ca au har, si, Slava Domnului inca sunt destui. Va doresc un weekend minunat!

      Apreciază

    • Nu-i judecam nici eu dacă nu (mă) judecau ei întîi și dacă n-ar condiționa tot ce fac.
      Un alt mic exemplu, doar unul, din cîte mai am pe suflet…
      Tot fii-mea, avea 7 ani și ceva, deci împliniți, mă duc cu ea la biserica de cartier înainte de Pasti, dimineața, n-o primește la împărtășit, că nu ținuse post, normal că n-am mințit la întrebare. Insist, e un copil etc. Doamnă, a împlinit 7 ani? Da. Atunci nu are voie.
      M-am crucit, sincer, și m-am dus la cealaltă biserică, tot de cartier, dar cu alte blocuri arondate. Un preot bun și blînd, evident că a primit-o și am discutat și faptul în sine…

      Sînt plină-ochi de povești. De-atunci am renunțat la aceste tradiții și am separat definitiv credința, pe care o am, personală, de regulile bisericii. Am preferat să nu-mi dezamăgesc copilul decît să-i explic aberații.

      Dar cu preotul bun de la „cealaltă” biserică sînt amică și azi, ne mai întîlnim, avem alți amici comuni, dezbatem multe, de Paști și Crăciun el vine în casă și am descoperit că am făcut și același liceu…

      Weekend minunat și dvs, m-ați făcut să mă uit pe telefon în ce zi sîntem 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • Cunosc bine cututmele, dar nu despre ele vreau sa va vorbesc, ci despre faptul ca rezolvarea la toate frustrările adunate in timp (am patit si eu, sa stiti) o aflati … tot de la un preot, ha-ha, buna asta, nu? Umorul asta romanesc… Asta-i adevarul, cand omul gaseste un preot bun, pe sufletul lui adică mulat, se tine de el si in felul asta, nu separa credinta de Biserică asa cum nu-l putem separa nici pe marele sfant C.Brancoveanu de toate manastirile ctitorite. Dar, desigur, alegerea va apartine 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • Înseamnă că sînt încă în așteptarea lui, rămînînd pînă atunci omul ăla bun și împăcat cu sine care nu merge la biserică…
      Glumesc 🙂 dar nu refuz niciodată o experiență nouă și binefăcătoare.

      Apreciat de 1 persoană

    • Sunt absolut de acord cu dumneavoastra, asa ar trebui sa fie intr-o lume normala, de-aia ziceam ca profesorii ar trebui sa se inteleaga, pentru ca au ca obiectiv comun educatia. Dar, din pacate, din tot ce-am experimentat personal prin copiii mei sau prin prieteni in care am incredere – si realizez ca e, poate, o generalizare subiectiva si incorecta – cred ca e mult prea multa dogma in abordarea religiei in scoala, sunt prea multi habotnici, traditia e prea des confundata cu tot felul de superstitii care n-au ce cauta acolo. Proful de religie trebuie sa fie profesor, nu preot iar scopul trebuie sa fie educatia, nu prozelitismul. Iar in ceea ce priveste educatia sexuala, prea multele tabu-uri, din scoala sau din societate, probabil ca lasa loc revistelor, site-urilor, norocului.

      Apreciat de 2 persoane

  7. Stiti, cred că nu exista femeie care sa nu fi trecut prin mizeriile alea de hartuiri in scoala, d-ale vecinilor etc. Educatia sexuala este insa un domeniu ce trebui abordat cu o responsabilitate imensa, ca nu te duci la aia de clasele 1-4 si le arati ce e ala un prezervativ, ci mai degraba ar trebuie facuta de catre profesorul de religie ca tot s-a vorbit de asta mai sus. Am cunoscut si cunosc preoti de o inalta calitate morala, parinti excelenti care ar sti cum sa puna problema, ar sti cat de vatamatoare poate sau nu sa fie o informație de genul asta pt un pui de om.
    Ca idee: am citit in cartile Irinei Petrea ceva ce mi-a placut mult de tot: zicea asa, trebuie explicat copilului care-i sunt partile intime si ca nu are nevoie nimeni sa-l atinga pentru ca sunt intime, in rest, ca mama de copii mici pot spune ca am observat de timpuriu cum copiii cu discernamantul ala mic al lor stiu care lucruri sunt rusinoase, cum sa inchida usa dupa ei la baie, etc.
    Educatia sexuala la scoala, inca din gradinita, daca e facuta prost, duce la o si mai mare destrabalare in tara asta care oricum e campioana si la avorturi si la tot.
    Problema sunt familiiile dezorganizate, lipsa prietenilor copiilor car eprovin din astfe de familii, alcoolul etc. Degeaba faci educatie sexuala cand fata de 14 ani ajunge acasa, la un tata detractat care o inlocuieste pe toate planurile cu sotia lui plecata la munca in strainatate 😦
    Plus ce educatie sexuala sa-i faci unui copil a carui mama se pozeaza in toate modurile posibile pe FB de parca ar fi vreo starleta? In fine, e lunga dezbaterea si ma prind Floriile pe net. Numai bine va doresc!

    Apreciat de 2 persoane

  8. P.s.: mai bine s-au umbla (iar) la codul ala penal si la ala de procedura… ca avem niste legi care ori nu se aplica, ori sunt prea blande si in care, cum spunea J.J.Rouseau parca „se prind doar musculitele, barzăunii scapa mereu”.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Am revenit! Un subiect amplu, sensibil şi greu de pus în practică în societatea românească.
    Personal, nu s-a singhisit nimeni să-mi spună ceva legat de corpul meu, de schimbările pe care corpul unei fetițe le suferă…dar asta e altă poveste!
    Clasa a VIII-a, oră de ed. plastică. Discuții despre un pictor. Vizualizare picturi. Trec peste nuduri. Se observă şi începe nebunia. De ce nu le arăt şi nudurile!? Unii râd, alții nu! Discuții ample. Concluzia: nudul este o operă de artă şi nu pornografie. Consecința: dacă intru într-o expoziție cu „nuduri”, ce fac, cum mă comport!??
    Nu după mult timp, asupra unei fetițe din aceeaşi clasă, a avut loc o încercare de agresiune sexuală. A avut curajul să vină şi să-mi spună! Păcat că directoarea a încercat muşamalizarea cazului. Eu, nu…
    Dacă atunci nu aş fi discutat cu ei aceste probleme şi multe altele, fetița aceea ar fi avut curajul să vină întâi la mine şi după insistențe să spună mamei!?
    Este necesară sau nu educația sexuală!? Da, dar trebuie făcută cu mare, mare atenție! Copiii ştiu foaaaaarte multe, poate prea multe. Trebuie îndrumați….

    Apreciat de 3 persoane

    • offf… da, fiecare e un caz în parte, greu să generalizezi, dar nici sa te faci că nu există problema sau să mușamalizezi. Cel mai rău, ultimul, de fapt, că întreții mizerii care nu știi unde vor ajunge.

      N-am idee cum va fi și cum vor onor miniștrii să facă această educație, tot aici sîntem să o comentăm și urlăm dacă e aiurea. Cert mi se pare că, așa cum e acum din acest pdv fiind un dezastru, ceva trebuie încercat. Și vedem după sau în timp ce. Că e și multă isterie pe subiect și greu de distins normalul de anormal. Imediat îți povestesc și eu ceva.

      Apreciat de 1 persoană

    • Mi-am adus aminte de o controversă de la școală, recentă. Pornind de la o bazaconie, am ajuns la din astea și niște mămici ziceau că băieții fac concurs de jeturi de pipi la toalete în pauze. Eu, oripilată, sar în sus, întreb copilul acasă, zice că oho, de cînd, că și ei au învățat de la cei mari. În fine, întreabă și celelalte, același lucru, adică concursul ăsta era fleac, fapt comun. Îi spun soțului, rîde total și zice că asta-i de pe vremea lui. Comunic, mai întreabă și altele și ne calmăm toate și facem țînțar la loc din armăsar…

      Nu c-aș fi de-acord, iar al meu, copilul, s-a jurat că el nu, dar că a văzut de-atîtea ori, „ce mare lucru”…

      Nu-mi dau seama dacă faza se include în subiectul dezbătut, dar uite că eu n-am auzit pîn-acum de „tradiția” asta aflată pur întîmplător și mă întreb cîte-or mai fi…

      Apreciat de 1 persoană

  10. Complet de acord. Educația sexuală ar trebui sa fie obligatorie de la 13-14 ani. Multe fete ( probabil și baieti) sunt agresati sexual de la vârste fragede sau nu pot sa conștientizeze când anumite limite se depășesc. Din fericire ( sau nefericire) acum exista documentare și seriale despre educația sexuală

    Apreciat de 2 persoane

  11. p.s.: cu permisiunea dvs, d-na Issabela, voiam sa mai adaug, asa ca o cocluzie:
    ma gandeam ca e foarte bine ca cineva a zis ca de la 13-14 ani, copiii trebuie educati din p. de v. sexual, si apoi mi-am amintit cu durere cazul fetitei ucise de olandezul ala ce s-a sinucis atunci si ea avea, Dumnezeu s-o odihnesca, doar 11 ani, parca asa si atunci am realizat ca:
    1. ar fi nevoie de campanii ample de informare la clasele mici de catre Politie, despre cum să NU se urce in masini straine, sa nu se abata de la scoala, sa mearga in grupuri etc.
    2. la liceu, cum spunea si Potecuța, ca eu in liceu aveam un diriginte ce facea mate la ora de dirigentie, orele toate sa fie eventual cu invitati, adica azi vine psihologul pe probleme x, maine, eventual pentru cei de 17-18 ani vine un parinte (mama sau tata) care a suferit din cauza problemei cu drogurile a fiului/fiicei cazut in dependenta asta (fiu ce nu trebuie sa fie in clasa respectiva) si tot asa,
    3. ideea centrala e ca trebuie eforturi conjugate pe mai multe planuri si trebuie tratata problema INTERDISCIPLINAR cu oameni cu adevarat interesati, competenti, pregatiti, nu rude…
    Va las mai jos si un lin:
    https://florina.turuga.eu/ce-mi-ar-fi-placut-mie-sa-invat-la-orele-de-dirigentie/

    Apreciat de 1 persoană

    • Ar fi ideal… Nu știm cum va fi, sper că nu o oră oarecare, cu un manual stupid, de rîs aiurea sau chiulit. Ar trebui toți să lase abstractizarea academică a matematicii, fizicii și chimiei, biologia masterandă care se predă acum și să-i învețe în școală despre viață.
      Ați remarcat, probabil, cîți copii cu probleme acasă sînt… Eu, da. Nimeni nu face nimic pentru ei, din nici un pdv. Doar vreo dirigă mai bună le mai motivează absențe sau stabilește directoarea că trebuie trecuți clasa, că dă bine faptul. Au (cred că toți) un psiholog în școală, dar cine-ajunge la el, cînd e, ca și dentistul sau asistenta, de multe ori unul la mai multe școli…?
      Plus toate cele spuse de dvs… Dar nu, noi continuăm să ne dăm mari cu 2-3 olimpici pe unitate de învățămînt și restul – Dumnezeu cu mila.
      Citesc și linkul în vreun sfert de oră 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • Va rog sa ma iertati ca am aruncat linku si am plecat, plangea baietelul si am fost sa vad ce face, ideea e ca e minunat cand oamenii coopereaza, mai lasa de la ei si ajung cumva la consens,inteleg miza, ca binele e al copiilor, ei sunt viitorul si ei trebuie protejati de parinti cand sunt mici, apoi de școala si autoritatile competenete prin programe clare, legi etc. Puteti sterge dupa ce cititi, nu-mi fac reclama pe munca altuia, dar am simtit ca poate completa ideea dvs., l-am scris din experienta. Si va rog sa ma tutuiti, am 38 de ani 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • Cu mare drag, mai ales ca Issabela e un nume așa de frumos… 🙂 Il voi citi cu drag azi, eram la calculator ca ma bantuie amintirile si, cand nu stau pe blogurile altora, stau concentrata pe romanul la care lucrez de zor 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  12. Îţi împărtășesc în totalitate punctul de vedere. Pe vremea noastră, comuniștii au considerat că nu e necesar să știm astfel de lucruri, deși nici acum nu înţeleg de ce. Așa cum nu înţeleg falsa pudoare sau lipsa de educație a celor care se pronunţă împotriva orelor de educație sexuală. De fapt, ce să le ceri? Atât am înţeles din educația comunistă primită.

    Apreciat de 1 persoană

  13. Interesantă abordare. Citind și comentariile, majoritatea fetelor și femeilor par să echivaleze educația sexuală cu un fel de instructaj de auto-protecție în fața violatorilor. O fi și asta o buruiană din buchetul de flori, dar eu prin educație sexuală înțeleg altceva.

    Dacă despre sex s-ar vorbi fără implicare emoțională, spui tu… Dar de ce să se vorbească fără implicare emoțională? Ok, știu că te referi la emoții negative, dar de ce asociezi sexul cu emoții negative? Și de ce asociezi educația sexuală cu protecția de chestii negative? Sper că nu vrei să fie și făcut tot fără implicare emoțională, așa, la normă, ca un robot, sau dintr-o pornire pur instinctuală, care există și la animale.

    Zici că fiica ta a avut un singur exemplu bun de prof de religie. Bun, dar asta mi se pare o problemă de profesor și nu de materie. Dacă ar fi avut 10 profesoare zălude la română, ai fi pretins să nu se mai studieze româna în școli?

    M-a lăsat mască faptul că fetele au venit acasă plângând că dacă avortează ajung în iad. E clar pentru orice om (și cred eu că pentru o fată cu atât mai mult) că prin avort curmi viața unei mogâldețe care s-a închegat în corpul tău și care îți va deveni bebeluș. Indiferent unde ar trasa medicii sau oficialitățile linia de la care se consideră că mogâldeața respectivă poate fi considerată om și trebuie tratată ca atare (chiar așa, cine ne dă dreptul de a trasa această linie?), este evident că avortul constituie o dramă. Poate nu la fel de evident este faptul că el implică și niște riscuri pentru mamă (plus că e macabru: se bagă un fel de aparat care rupe efectiv bucăți din fetus, până le scoate pe toate), dar, iată, ăsta e unul din lucrurile ce s-ar putea discuta la o oră de educație sexuală. Ok, sigur că formularea cu iadul este nefericită, dar învățați să treceți dincolo de cititul ad-literam când vine vorba de religie. Dacă dezbraci predica de haina ei, mesajul care rămâne este că avortul e cam nașpa, ceea ce-i adevărat, adică mesajul e pozitiv. Dar chiar și fără să poți citi dincolo de formalismul rigid al dogmei creștine, de ce ai veni acasă plângând la aflarea veștii că avortul îți deschide poarta către iad? Înseamnă că te gândești deja să avortezi, sau cum? Dacă eu sunt elev și vine un zbir care-mi spune că dacă voi fura o vacă voi fi înhățat de DNA și voi face pușcărie pe viață, ce-mi pasă? O fi el mai sărit de pe fix, da’ oricum n-am de gând să fur o vacă. Dacă în schimb la clasa respectivă ar învăța numai copii de politicieni, probabil toți s-ar duce la părinții lor plângând în hohote, că uite ce le-a zis ăsta, le-a distrus viitoarea carieră de politician.

    Iar problema profesorilor nașpa se poate întâlni peste tot. Asta face ca de fapt obiecția celor care strigă că ora sexuală le va educa copiii în spiritul homosexualității să fie, poate paradoxal pentru tine, perfect adevărată. Că tu pleci de la concluzia că ora de educație sexuală ar fi cum ți-o imaginezi tu, da’n realitate ea va fi croită tot pe modelul restului școlii actuale, cu toate tarele ei. Vezi și care mai sunt noile curente pe afară, ca să ai imaginea de ansamblu a ambelor puncte de vedere, nu doar perspectiva subiectivă a propriei tale experiențe: https://opozitie.eu/2018/corectitudinea-imbecila/

    În sfârșit, sugestia unei educații sexuale în școli ar fi excelentă dacă ar veni la pachet cu sugestia unei educații sexuale acasă, făcută de către părinți înainte ca copilul lor să fie educat de către școală, amici sau internet.

    PS: Eu acum n-aș scoate nici ora aia tehnică, chit că e singura oră pe care am urât-o din adâncul sufletului.

    PS2, că între timp am mai citit din comentarii:

    Unul într-o toaletă publică. La un moment dat vede că de la ăla de alături ţâşnesc două jeturi şi îl întreabă:
    – Nu vă supăraţi, de ce aveți 2 jeturi?
    – Păi am luat un glonte în război, mi l-au scos dar a rămas gaura.
    Pleacă ăla de alături, vine altul şi cînd se uită omul nostru, nou-venitul avea 3 jeturi, aşa că îl întreabă:
    – Dumneavoastră ce sa întîmplat de aveţi 3 jeturi?
    – Păi am luat un glonte în război şi a intrat pe o parte şi a ieşit pe ailaltă.
    Pleacă şi ăsta şi vine unul de la care ţâşnea ca din stropitoare, şi omul nostru zice:
    – Şi dumneavoastră tot un glonte din război?
    – Nu, mie mi s-a blocat fermoarul…

    Știu, e banc de bărbați. Prea subtil pentru voi. 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Pentru că e un dat agresiunea masculină. Este incredibil cît de des e întîlnită, în toată gama ei de gravitate, făra ca societatea, legile, ceilalți să miște un deget. Că numai la noi e așa, asta nu mai știu, n-am fost, n-am trăit în alte țări, nu știu povești particulare de-acolo cum știu de-aici. Nu am acordul celor în cauză, să le expun, dar îndrăznesc un procent mare. Și așa am ajuns feministă din… feminină, apropo de o idee mai veche a ta, care, ce-i drept, mi-a plăcut.
      Sîntem o țară care necesită urgent acest instructaj de auto-protecție.

      Îți răspund mai tîrziu și la restul 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • 2. Cu profu’ de religie. Susțin în continuare necesitatea unei istorii a religiilor. Nu e vorba numai de profi, ci și de programa națională din cls 0-12. În clasele primare ghici ce fac, nu mai am manuale sa fac poze. Au cîte un textuleț plin ochi cu cuvinte din domeniu, nu pot sa le reproduc că eu nu le știu, trecute jos, la „vocabular”, să le învețe. Zău, alea-s de facultatea de teologie, dacă dai la ea, nu de clasele 1-4. Iar de 9-12 am spus deja în comentarii – vorbesc de manuale, nu de calitatea celui care predă.
      Insist pentru istoria religiilor, deschide minți și suflete.

      3. Am mai scris despre avort. Rezum: nu cred că poate hotărî vreun tată, soț, preot, orice autoritate sau asociație sau religie așa ceva, ci numai cea care îl poartă. Numai ea știe cum l-a făcut și dacă îl poate iubi. Și aici iar are mare importanță o educație sexuală adecvată, pentru că ar fi mult mai posibil să nu ajungă în dilema respectivă.

      4. Cum va fi croită ora respectivă…? Aici ai dreptate… 😦

      5. Coroborare școală-acasă, zici…? Uită-te, că erai cu statistici, cîți oameni au plecat în Germania chiar și acum, pe pandemie, la lucru… Presupun că n-au plecat copii și bunici, ci exact segmentul de vîrstă cu copii în școală. Deci… care „acasă”…?

      P.S. 1: Să n-o mai văd, nu pot să negociez acest sentiment 😁😁

      P.S. 2: … mă rog… 🙄😀😀

      Final: citesc imediat si ce ai scris tu 🙂

      Apreciază

    • Incredibil. La fiecare articol al tău, cînd în sfîrșit mă resemnasem cu mailul, deci la fiecare separat îmi cere separat să confirm abonarea la fiecare comentariu.
      Bine, comentez prin mail, așa am stabilit, feedly zace gol pe ecran, dar poți să faci vreo vrajă de la tine să nu mă mai întrebe nimeni nimic, doar să scriu și atît…?

      Apreciază

  14. Issabela, la fiecare articol există opțiunea de a te abona la comentariile acelui articol. Deci dacă te abonezi la comentariile unui articol nu înseamnă că ești abonată la toate. Firește că atunci când te vei abona la comentariile unui alt articol, îți va cere o confirmare. Presupun că asta e la tine.

    De ce nu te abonezi la comentariile de pe blog? Ți-am dat deja două opțiuni. Prima este un reader extern (Feedly, dacă tot zici că ți l-ai instalat). A doua este readerul wordpress. Intri pe pagina wordpress.com/following/manage și îți apare o listă cu toate blogurile pe care le urmărești. Dai click la setările corespunzătoare blogului meu și bifezi ultima opțiune:

    Apreciază

    • deci nu găsesc, ba chiar am dat export către feedly de pe blogul tău și a zis că nu. lasă, că mai caut mîine, poate ora e de vină.

      Apreciază

  15. La punctul 3 nu suntem de acord. Ideea că numai viitoarea mamă poate hotărî cu privire la un avort e ca și cum eu aș spune că numai un hoț poate decide dacă are sau nu o situație materială suficient de precară cât să-i permită să dea o spargere undeva, iar societatea n-ar trebui să-l condamne pentru asta. Omiți faptul că avortul curmă o viață.

    Am văzut de nenumărate ori argumentul ăsta tembel, trâmbițat de femei egoiste, cum că numai ele decid ce se întâmplă cu corpul lor. Da, drăguță, numai tu decizi când e vorba de corpul tău. Dar odată ce ai făcut sex neprotejat și a avut loc fecundarea unui ovul de către un spermatozoid, în corpul tău deja apare un alt corp. Odată ce ai un fetus sau un zigot în uter, nu mai este doar corpul tău, sunt deja două corpuri, chiar dacă al doilea este într-un stadiu rudimentar. Dacă numai tu ai dreptul să dezici pentru corpul tău, rezultă că, aplicând propria-ți logică, numai fetusul sau zigotul are dreptul să decidă pentru corpul lui. Cu ce drept decizi tu pentru el?

    Dacă un criminal intră peste un bătrân și-l omoară, oare ce-ar trebui, ca societatea să nu ia atitudine, pe principiul că nu e treaba societății, ci a criminalului? Dă-l naibii de bătrân, oricum era cam decrepit, nu mai producea nimic pentru societatea. Cu atâta scăpăm de o pensie plătită în plus. Noa, așa-i și cu avortul. Atitudinea anti-avort nu este, așa cum o înțelegeți voi, o agresiune la adresa mamei din partea unor factori intoleranți, ci un act de protejare a vieții unui copil încă nenăscut și neajutorat. Care este ucis chiar de mama lui, în burtă.

    Cine decide vârsta la care respectivul organism poate fi numit om și pe ce criterii? În omorâm pentru că spunem că încă nu-i suficient de dezvoltat, n-are decât o aglomerare de celule? Dar acele celule conțin în germene totul. Nici bebelușul nu-i complet dezvoltat, comparativ cu corpul unui adult. Îl omorâm pentru că n-are conștiință? Păi nici copilul de un an n-are. Abia mai târziu i se formează. Pe criteriile ăstea, am putea foarte bine să-l omorâm și după ce l-am născut, că încă nu-i complet om. Știi că au existat doi psihologi care chiar au propus asta? L-au numit avort postnatal.

    Și nici argumentul „nu-l iubesc și n-am cu ce să-l cresc” nu ține. În cel mai rău caz, îl dai la stat sau la cineva care vrea să-l înfieze. Dar măcar trăiește. Ia întreabă un tânăr orfan, care a fost crescut de către stat – poate chiar în condiții mizerabile, poate chiar a fost abuzat -, dacă ar prefera ca, în locul vieții deplorabile pe care a avut-o la casa de copii, mama lui să-l fi avortat. Întreabă-l dacă ar fi preferat să nu se nască deloc. Câți dintre ei ar spune că da? Niciunul, că altfel s-ar fi sinucis demult.

    Viața este cel mai scump lucru, iar voi ați deraiat atât de mult încât ați început să găsiți justificări tot mai sofisticate pentru niște acte care, dacă ai curajul să fii obiectiv și te duci la rădăcina lor, sunt eminamente niște forme de crimă.

    Apreciază

    • da, știu aberația cu post natal, o exclud din start.
      stiu si restul teoriei tale, ce crezi…
      nu stiu ce esti tu, dar eu sint mama si nu numai, stiu mai bine decit iti imaginezi care-i treaba cu ce se intimpla in burtica unei mame, drepturi si ne-drepturi, lupta pentru o viata etc.
      toate astea nu au nici o legatura cu posibilii copii din incesturi sau violuri. nada, acolo nu e drept, unde calca altii cu stingul. zici de copilul orfan de 18 ani care n-ar alege. copilul nascut din siluire siluit va trai. avem noi, astia cu mame si tati „normali” tot felul de probleme din pruncie care ne ajung din urma la maturitate, nu-mi vorbi de viata unor asemenea copii din carti, caci o cunosc indirect mai bine decit crezi si pe ea, intimplarea a facut asta.
      nu ai ce cauta cu nici o teorie si morala externa a lumii in sufletul unei femei ramasa gravida fara voia ei, pentru ca, experienta psihiatrica a dovedit-o, e mic raportul celor a caror iubire de mama post-nastere trec peste momentul conceptiei.
      si mai sint cazurile in care, Doamne fereste, copilul are vreo malformatie intrauterina clara. iarasi nu vii cu nimic din afara sa legiferezi tu daca femeia aia se simte in stare sa duca o asemenea cruce poate chiar zeci de ani.
      chiar nu ai ce cauta in aceste doua cazuri.
      poate doar sa lupti pentru educatia sexuala necesara, pedepse adecvate agresorilor si aparatura si asistenta medicala de calitate la nevoie.
      caci, ca de aici am pornit, finalitatea oricarei educatii sexuale, dincolo de inflorituri, e sa n-ajungi la copii nedoriti.

      Apreciază

    • Isa, chiar și la violuri, de ce să curmi o viață? Nu e mai uman și mai logic să naști și apoi, dacă nu-ți dorești copilul, indiferent de motiv (c-a fost viol sau că n-a fost viol dar pur și simplu nu-l vrei tu), să-l dai în plasament? La incest presupun că te referi la copii cu posibile malformații, dar de ce discuți cazul avorturilor prin prisma unor excepții? Hai să reglementăm întâi cazul general și ne ocupăm apoi și de excepții, pentru că, din câte milioane de avorturi au avut loc în ultimii ani pe teritoriul României, câte dintre ele au fost ca urmare a unor violuri sau incesturi? Nu așa se poartă discuția, agățându-ne de excepții, ăsta e un tertip avocățesc. Sunt de acord să discut excepțiile dacă ești de acord să discuți mai întâi cazul general. Că putem trasa o regulă generală și o excepție de la regulă.

      Copilul născut din siluire siluit va trăi, așa că hai să-l omorâm? Asta e logica ta? Și dacă el preferă totuși să trăiască? Unde a dispărut chestia cu fiecare e responsabil pentru corpul lui? Aici ne arogăm dreptul de a face ce vrem cu corpul și viața lui invocând faptul că va trăi siluit? Știi că toți dictatorii făceau fix lucrul ăsta când, în numele binelui general și a faptului că știu ei mai bine ca noi, ne impuneau tot felul de limite și interdicții? Asta era și retorica dictatorilor. Plus că siluirile intră la excepțiile discutate mai sus, nu la cazul general.

      Da, pot exista situații tragice. Dar, de cele mai multe ori, concepția este rezultatul unui sex neprotejat de comun acord și nu al unui viol. Și faptul că trăiești o dramă nu-ți dă, totuși, dreptul moral de a curma o viață. Poate și criminalul ăla care te-a omorât când l-ai prins că ți-a pătruns în casă avea o situație dramatică. Poate avea o fetiță în spital. Poate n-avea bani de operație. Poate rămăsese fără job. Cine ești tu să-l judeci? Totuși, indiferent de drama din viața lui, respectivul hoț n-avea dreptul să-ți ia viața. Dar tu, ca viitoare mamă, pentru că trăiești o dramă, ai dreptul să-i iei viața pruncului? Cu ce-a greșit el, cu ce-i vinovat pentru drama ta? Nu este și n-ar trebui să-l omori, dacă ai curajul să te raportezi obiectiv la un set de principii pe care să nu le îndoi după cum îți convine.

      Dacă femeia nu se simte capabilă să ducă o asemenea cruce (a unui copil nedorit), îl poate abandona. Dar măcar îi lasă dreptul de a trăi. Și de a fi înfiat. Sau de a fi crescut de către stat. Iar dacă „experienta psihiatrica a dovedit-o, e mic raportul celor a caror iubire de mama post-nastere trec peste momentul conceptiei”, atunci realitatea a dovedit că e mic raportul celor care avortează pentru că au fost violate. De restul, adică de majoritatea cazurilor, ce zici?

      Sunt de acord cu educația, lipsa ei fiind motivul principal al sarcinilor nedorite (și nu incestul sau violul), dar, educație sau nu, se întâmplă. Vârsta, hormonii, neglijența, lipsa unui prezervativ la îndemână etc. Ce faci? E moral, e uman să avortezi, adică să-ți omori ghemotocul de copil? Eu zic că nu. Și zic că nu-i ok nici în cazul violului, unde, dacă nu-l vrei, îl poți da în plasament. Asta ca să nu mai aduc în discuție motivul unei divinități la care zici că te raportezi și care dacă există, înseamnă că absolut nimic nu-i întâmplător. Dar mnoa, hai să nu intrăm și acolo.

      Apreciază

    • vorbim degeaba. e clar că nu înțelegi din întreg decît partea cu copilul.
      rămîn la părerea că tu, care n-ai să porți în tine niciodată așa ceva, nu ai cum să pricepi ce simt eu timp de nouă luni și după, implicit să decizi.
      vorbești din cărți, nu din viață.

      mnoa… din pdv al divinității, există puncte de fatalitate și liber arbitru într-un destin. pe primele le ai sau poate nu, dar din ultimul ai cu carul.

      si-apoi, da, desigur, nimic nu-i întîmplător, sînt în legea firii, mai naturale decît natura, și mamele-surogat, e-aproape job, și căsătoriile gay ca să aibă cine să-i crească pe micuții abandonați, că mamele lor, copii și ele,-s cam nebune, de nu suportă ideea să-i vadă și aibă.
      cum să fie întîmplător că te-ai născut, de exemplu, într-o „familie” în care ești abuzată de mică de ajungi să crezi că asta-i viața. ba o mai și perpetuezi, că nimic nu-i întîmplător. sau poate te-ai născut deja într-un centru de plasament și perpetuezi, nu?, că, dacă-l spui pe-administrator sau pe ăla mai mare că și-a bătut joc de tine, tot tu o-ncurci. mai bine faci mogîldeața de copil, oricum nu-l crești tu, cum te cresc ăia pe tine mai merge o gură-n plus.
      nu-i problemă, probabil plătești niște lecții karmice prin atîta chin și suferință care nu trec cu toți psihologii și parapsihologii din lume. asta-n caz că conștientizezi și vei ști vreodată că ai obțiunea unui tratament psiho.
      dacă nu conștientizezi, și mai binr, e plină lumea deja de oameni-animale.

      o să(-ți) spun una, doar una, dintre aceste povești în alt articol, deși nu voiam să scriu despre.

      deci NU.

      Apreciază

    • Același lucru și tu, din întreg nu înțelegi decât partea cu mama. Analogic vorbind, în exemplul cu hoțul care omoară un bătrân de care nu ne păsa nimănui, nu mai avea rude și nu mai producea nimic pentru societate (echivalentul copilului nenăscut), ce spui tu, că nu văd decât partea cu copilul, e echivalent cu a spune că, dacă îl incriminez pe hoț pentru că l-a omorât pe bătrân înseamnă că nu văd decât partea cu bătrânul și ignor drama de viață a hoțului care n-avea bani și etc. Pricepi de ce, obiectiv vorbind, te înșeli?

      Deci da, mă opresc asupra părții cu copilul. În actul unui viol, violatorul este agresorul în timp ce fata este victima. Dar în actul avortului, mama și medicul sunt agresorii în timp ce copilul este victima. Și în general, în acte de agresiune, se ia partea victimei. E culmea să spui că mă uit doar la partea cu copilul, în situația în care copilul este cel care moare prin avort. În timp ce tu te uiți doar la partea mamei, adică a celei care îi curmă viața. Cine se uită mai bine dintre noi doi?

      Prin „nimic nu-i întâmplător” eu înțeleg că nimic nu-i nemeritat. Dacă crezi în Dumnezeu, atunci accepți că există o rațiune (poate care ție îți scapă) pentru lucrurile prin care treci și îți duci crucea. Dacă nu, înseamnă că doar cochetezi cu ideea de credință și de Dumnezeu.

      Viitori părinți gay pentru copilul tău… de unde știi? N-ai de unde știi, iar dacă acolo va ajunge, e crucea lui. Dar în România numărul de homosexuali este mult mai mic decât cel de heterosexuali. De fapt, în toată lumea. Cum poți să te califici pentru o discuție obiectivă, nepărtinitoare, lucidă, când invoci mereu drama femeii (tu fiind femeie) și te focalizezi, din nou și din nou, aproape exclusiv asupra unor cazuri de excepții? În alte subiecte poți foarte bine să fii rațională și obiectivă, că am văzut asta. Aici ți se taie firul și nici măcar nu vrei să recunoști.

      Lasă la o parte excepțiile de care te agăți cu atâta putere. Caz general. Vasilica face sex cu Gigel nesilită de nimeni. Nu se protejează niciunul. Rămâne gravidă. E ok să avorteze sau nu? Că aici nu ai nici viol, nici incest, nici nimic. Doar surpriza neplăcută a unei sarcini nedorite și gura lumii. Care-i verdictul tău? Că m-ai omorât cu violurile și incesturile, de zici că toate cele N milioane de avorturi din ultimii ani au avut la bază doar violuri și incesturi.

      https://romanialibera.ro/special/reportaje/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-22-milioane-de-avorturi-217321

      Apreciază

    • Susțin în continuare că e treaba Vasilicăi, fără drept de apel. Gigel mă-ndoiesc ca e interesat, dar chiar și-așa, dacă zace în el tatăl total încă neștiut, e treaba lui s-o convingă pe Vasilica. Exclus, repet, să hotărască Gigel ceva. Sau preotul satului, mă-sa lu’ Ionel, văr de-al doilea cu Gigel.
      Ea sau amîndoi.
      Dar Vasilica e de bază, că e corpul ei. Nu mai compara mere cu pere, whatever cît de fructe-s toate, că cresc în pomi cu rădăcini în aceeași planetă.

      Apreciază

    • Și cu divinitatea și rostul, iarăși.
      Ok, e rost și nu îl vezi, dar asta nu înseamnă să accepți ca proasta tot. Sau ca prostul, cum ar fi, de ex, năvala minerilor în București.
      Tiate-s cu un motiv, nu e întîmplător (normal că nu, i-a chemat Iliescu, care tot neîntîmplător stă senin în casă și în viață). Că, dacă accepți ca un dat iremediabil, cum vrei tu, atunci stăteam toți cuminți să ne bată măr, că precis avea un motiv treaba asta. Deci nu, eu zic că nu stai ca prostu’ să te bată minerii, ci, dacă nu poți să te aperi sau sa scapi de ei, măcar fugi cît vezi cu ochii. În caz că divinitatea ți-a dat și un gram de creier, să gîndești soluții.

      Apreciază

    • Tu crezi că eu la Gigel mă gândeam când ți-am dat acel caz general? Excluzi complet din ecuație cea mai importantă parte, singura parte lezată, victima, copilul. Copilul încă nenăscut, a cărui viață o iei prin avort. Cum puii mei poate să nu-ți pese de el, reducând totul la dilema părinților? Pe el de ce nu-l vezi? Drama lui de ce n-o vezi? El nu există? Dacă n-ar exista, de ce mai faci avort? E o ființă vie, chiar dacă aflată într-un stadiu timpuriu al dezvoltării sale.

      Hai să te întreb altfel: ce te face să aprobi avortul dar să consideri o crimă aruncarea nou-născutului la ghenă, cum au mai fost cazuri? Că și acolo se pot invoca fix aceleași motive: mama nu-l dorește, nu are cu ce să-l crească, a fost violată etc. Ce-l face fundamental diferit pe nou-născutul ucis de încă-nenăscutul avortat? Sau și asta e ok în opinia ta, să-l arunci la gunoi sau să-l omori după ce l-ai născut? Sper că nu, dar dacă nu, care-i criteriul pe baza căruia într-un caz e voie și în celălalt nu?

      Africanii au un proverb care spune că Dumnezeu va avea grijă de cămila ta, dar mai întâi leag-o de un copac. Deci evident că dacă te confrunți cu o anumită problemă, încerci să ieși din ea. Dacă ești bolnav, încerci să te vindeci. Dacă ești atacat, încerci să te aperi. Dar, primo, dacă totuși nu reușești să te vindeci/aperi sau dacă tot îți fură cămila chiar legată fiind, atunci accepți asta și mergi mai departe, pentru că toate au un rost. Îți duci crucea. Și de-a fi să mor în câmp de mohor, spune folclorul mioritic. Adică înțelepciunea mioritică, că folclorul nu e o sumă a prostiilor, ci o decantare a vorbelor de duh. Și, secundo, nu încerci să ieși din situația în care te afli abdicând de la principiile morale și spirituale pe care atunci când totul e frumos le respecți. Nu ieși dintr-o situație de viață și de moarte punându-l pe altcineva în situația ta, mai ales dacă n-are nicio vină. Nu te scoți scufundându-l pe altul. Că nu copilul din burta ta e de vină pentru faptul că ai fost violată (mai rar) sau ai fost inconștientă (mai des). Tu ești de vină că ai cedat tentației de moment și nu te-ai protejat. Și poate copilul ăsta e cea mai bună cale de a te maturiza. Și poate o să-l visezi și o să-ți pară rău după el.

      De fapt, aici se vede cât de puternic înrădăcinate ți-s principiile morale și spirituale în ființă. E ușor să nu furi când ai de toate. E ușor să nu fii violent când nimeni nu te agresează. E ușor să nu omori oameni când nu ești în război. E ușor să nu omori prunci când nu ai sarcini nedorite. La greu se vede dacă ești moral pe bune sau doar la nivel declarativ.

      Apreciază

    • La greul și cu principiile de care zici am doi copii. Știu exact ce înseamnă să lupți pentru un suflet nenăscut împotriva întregii lumi din jur. Știu exact ce înseamnă de la „n-ai serviciu” la „l-ai făcut intenționat”, „dă-mi-l mie” sau „poate iese defect”, „ai mințit că a zis doctorul că nu mai faci” etc. Nu vreau, cel puțin momentan, să dau detalii în plus, dar am spus mereu că nu vorbesc decît din experiență.
      Știu personal și femei cu avorturi „de plăcere” (nu de nevoie medicală sau psihologică), că-și „stricau” corpul și am văzut cum arată regretele lor sfîșietoare. Nu am fost de acord, dar eu nu le judec, e strict drumul lor. După cum știu avorturi de nevoie cu vieți refăcute total după. Și aici vorbesc din experiențele celor foarte apropiați.
      Insist că numai femeia poate hotărî ce face cu ea însăși și cu ce e-n ea în cunoștință de cauză. Las-o-n pace să-și asume alegerile și consecințele lor. Poți s-o ajuți, să îi explici, dacă e cazul, să o conștientizezi. Dar nu să îi legiferezi tu alegerea ei, nu ai calitatea asta nici ca bărbat, nici ca instituție, nici ca stat. Deci nu.
      Și nici nu cred că o s-ajungem în altă parte cu discuția asta, din cauza ideii tale inflexibile cu crima. Eu nu cred că e o crimă, ci că fiecare caz în parte e unic și incomparabil chiar și cu un caz precedent al aceleiași femei.
      Apropo de subiect… eu sînt un „decrețel”. Din fericire, unul reușit, după care nu ai cum să generalizezi, la cîte nefericiri au fost atunci.

      Apreciază

    • Deci sunt inflexibil. Spre deosebire de tine, a cărei poziție cu „numai femeia trebuie să decidă” este foarte flexibilă? Amândoi suntem inflexibili. Diferența dintre tine și mine este că în varianta ta, întotdeauna se pierde o viață omenească. Cel puțin una, întotdeauna. În timp ce în varianta mea, e la cum iese, nu se știe. Dar măcar copilul trăiește. Oricâte drame poți să-i inventezi mamei, viața prevalează. Adică, uciderea unui copil (chiar dacă încă nenăscut, totuși o ființă vie) îmi pare mult mai dramatică decât dramele unui om viu. Pe copil reușești cumva, într-un mod magistral, să-l ignori. La fel cum ai reușit să ignori întrebarea mea cu diferența dintre a-l omorî la 3 luni după concepție sau la 10 luni, adică după naștere.

      Apreciază

    • 2. N-am ignorat-o, am spus clar că pe ultima nu o iau în considerare nicicum…!

      1. Care „întotdeauna”…? Nu e nici un „întotdeauna” nicăieri.

      0. Da, hai să rămînem inflexibili. Că și lumea, indiferent de discuția asta, tot inflexibilă rămîne 🙂

      Apreciază

    • 1. Fiecare avort înseamnă cel puțin o viață pierdută. Suplimentar, în unele cazuri poate muri și mama.

      2. Păi ia-o în considerare. De ce e atât de absurd până și să iei în considerare uciderea unui copil de o lună (după naștere), în timp ce avortul este acceptabil? Care-i diferența majoră dintre cele două cazuri? Trebuie să există o diferență care să te facă să spui că e ok într-un caz și nici măcar nu putem discuta despre asta în al doilea.

      Apreciat de 1 persoană

    • Am înțeles. Dacă-l ții în brațe, n-ai voie să-l omori. Dacă nu-l ții (dar îl porți în uter), ai voie. Dar copiii altora ai voie să-i omori? Că nici pe ei nu i-ai ținut în brațe.

      Ăsta nu e criteriu, cu ținutul în brațe. Iar normele morale nu se stabilesc „la sentiment”. Și bărbatul care te lovește la mânie acționează pe baza unor emoții. Și violatorul acționează pe baza unor impulsuri (în loc să gândească obiectiv, la rece). Și ura este tot o emoție. Sigur, eu n-am cum știi ce simțiți voi. Dar simțirea nu justifică crima. Niciodată n-a făcut-o.

      Apreciază

    • Deja nu mai sînt criterii multe din cele spuse de tine. Iar pe omenire simțirea o va salva, nu rațiunea extremă 🙂
      Simțirea, nu instinctele primare.

      Apreciază

    • Nu, o stabilește Dumnezeu. Bate-te cu El, dacă vrei.

      Oricâte justificări ai aduce pe post de argumente, rămâne faptul că avortul curmă o viață. Deci, conform dexului, este o crimă. Desigur că societatea a inventat tot felul de scuze rafinate pentru a-și justifica fărădelegile, dar nu poți scuza sau justifica o crimă. Poți doar să te minți pe tine însăți.

      Apreciază

    • Cu Dumnezeu sînt ok cînd pun seara capul pe pernă, am tristeți, dar nu păcate de care să nu dorm.

      Iar avortul, pentru mine, rămîne în aceeași categorie – unică – cu eutanasierea, unde consider că nu poți generaliza nici pe două, nici pe milioane de cazuri, deorece fiecare e unic, ca și cazul lui.
      Din fericire, m-a ferit Dumnezeu de ambele (sper că și de a doua, pînă la capăt), dar tot simt că îmi e interzis fie și să imi dau cu părerea asupra altcuiva într-unul din aceste două cazuri. Nu am acest drept.

      Dacă tu ți-l arogi, prevalîndu-te de legi, dicționare etc…

      Apreciază

    • Nu îmi arog niciun drept. Urmăresc doar să-mi folosesc intelectul pentru a discerne ce este avortul la rădăcină. Și ajung la concluzia că este o crimă, pe baza argumentelor expuse mai sus, pe care nimic din ce mi-ai zis tu nu este în măsură să le demonteze, adică să le arate ca fiind false. Asta nu înseamnă că eu decretez că avortul este o crimă. Eu doar observ. Trăim într-o lume cu tot felul de culori și nuanțe. Nu eu am colorat lucrurile din lumea asta, nu eu le vopsesc, eu doar urmăresc să disting ce culori au ele cu adevărat. Eu sunt spectator.

      Avortul este o crimă pentru că ucide o ființă umană vie, nu pentru că decretez eu asta.

      Apreciază

    • Albu-i alb și negru-i negru, dar uneori egoul nostru le colorează în diverse nuanțe, le face gri, ca să aibă o justificare. Circumstanțe atenuante, gen. 😉

      Apreciază

    • Îndoieli rezonabile, prezumții de nevinovăție… da, așa e, gen justiția umană.
      Hai s-o lăsăm doar pe-aia divină să-și facă treaba, ce zici 🙂

      Apreciază

    • De altfel, dacă spui că crezi în Dumnezeu, admiți implicit faptul că omul nu este un simplu ansamblu de celule și organe, ci are un spirit. Ori prezența acestui spirit cam aruncă pe geam pretențiile cum că embrionul nu poate fi considerat om pe care le emit de regulă ateii, care văd omul ca pe o simplă mașină biologică. Dacă omul ar fi o mașină biologică, atunci poți decreta arbitrar sau prin convenție că până n-ai toate piesele în forma finală nu există mașină și deci poți face ce vrei cu ea. Dar dacă admiți faptul că viața vine de la Dumnezeu și deci este mai mult decât un produs al materiei, rezultă că odată procesul vieții declanșat (momentul concepției), ființa din corpul tău nu este un simplu conglomerat de celule, ci are un spirit. Și atunci, curmarea vieții ei, indiferent de stadiul la care s-ar face, este echivalent cu o crimă.

      Iar dacă nu-ți place creștinismul și vrei să mergem mai înspre est, că ziceai ceva de budism și de yoga, îți recomand următorul articol al lui Andrei Pleșu (e foarte interesant și ușor de citit):

      https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/semnele-timpului

      Apreciază

    • Exact. Si tarele astea sînt ceva ce unii, mai tineri, nu înțeleg iar noi (eu, cel puțin, ca vîrstă) nu vrem să le recunoaștem 🙂

      Apreciază

  16. Da, nu e vorba numai despre educația sexuală… E vorba de educație și școală, în general. Sunt multe de făcut și se pare că mulți de pe margine văd mai bine decât cei din sistem. Sau văd și cei din sistem, dar nu pot schimba nimic. Cică!… Și peste toate și toți planează o programă, cu care puțini sunt de acord dar majoritatea o urmează. De observat că și aici, omul este important. El, pedagogul, poate face diferența dintre o lecție plictisitoare ori terifiantă și una plină de interes, la sfârșitul căreia care copiilor să le pară rău că s-a terminat și a venit recreația.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.