– Aveți grijă și la tramvai, cînd treceți strada…!
– Daaaa, nu sîntem retardați, avem împreună 150 IQ.
„Împreună” fiind trei copii de doisprezece ani.
Ziua-n care-ți iese copilul singur în parc prima oară, cu prietenii.
E ca ziua în care ai aruncat ultimul pampers.
Sau suzeta, în sfîrșit.
Sau ca ziua în care ți-a mîncat prima oară singur. „Mîncat” e mult spus și numai tu știi cît ai rînit după aia la copil, haine și mobilă, dar a fost încă un început și ai fost fericită și atunci.
Ziua primilor pași… o mai știi…?
A primului cuvînt cu statut de cuvînt inteligibil.
Sau ca seara în care a adormit singur prima oară.
Sau ca…
E o zi ca oricare alta, despre care știi că va veni, ca toate celelalte, deși în mersul zilnic ți se pare că ție nu ți se va mai întîmpla niciodată nici una dintre ele.
Ea trece oarecum normal, exceptînd emoțiile clipelor respective în sine, nu o notezi nicăieri, nu o sărbătorești anume, dar înțelegi în suflet că în ziua aceea ceva s-a schimbat.
În tine, în el, între voi, definitiv.
A mai crescut cu o înțelegere a vieții.
Și mai urmează cîteva înțelegeri din astea așa mari, unse cu perceperi mai mici dar esențiale între ele.
Dar vor veni si ele, zilele acelea, tot așa ca azi, ca niște zile obișnuite în care te trezești dimineața și nu știi ce se va întîmpla pînă seara.
Speri doar să fie încă o zi caldă și senină.
Dacă nu aș fi fost mamă, nu aș fi știut. Aș fi știut alte zile, am știut și voi mai ști și alte zile, dar nu pe acestea, cu o taină anume de nepovestit în ele.
_____________________
Este un răspuns la nominalizarea Roxanei Trandafir, pentru care îi mulțumesc. Și nominalizez și eu fără nume toate Mamele care vor să scrie despre Misiunea lor.
Mai știu. Mai știu. Dar copiii au uitat. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și noi probabil le-am uitat pe-ale noastre.
Dar le vine rîndul și lor… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A, da! Am uitat! Oare e de bine că le-am cam uitat?! Totuşi cred că stau ascunse acolo într-o cutiuță din sufletul nostru…şi zâmbim când ne mai aducem aminte!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Clar e o uitare aparentă 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Incepusem sa-mi amintesc si eu, in timp ce citeam, abia la sfarsit mi-am dat seama ca-s invitate mamicile. Dar mi-a placut. M-am simtit ca acum 20 de ani, intre povestile mamicilor, in parc. Cu copiii dupa mine, normal.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙃❤️ am generalizat din principiu, dar te rog să te simți ca atunci, în parc, printre noi 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Când ei au nevoie de noi, permanent, noi ne-am dori puțin timp liber pentru noi, iar când se descurcă singuri parcă ne-am dori mai mult timp petrecut împreună.
Acceptăm și dăruim, bucuroase, simțindu-ne împlinite!
Să primești bucurii pe cât dăruiești, că sunt convinsă că vei fi bogată din punctul ăsta de vedere!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e, sînt ani în care ai da un regat pentru o oră de somn sau o cafea întreagă…! Si-apoi, probabil, invers…
Pentru mine împlinirea de mamă e mult mai mult decît cea de femeie sau profesională, oricare-ar fi ele. Și dacă scriu și vorbesc așa puțin despre asta, e pentru simplul fapt că e singurul loc pe lume unde nu am dubii, nesiguranță, iluzii și dezamăgiri. E o perfecțiune aici. Morală, că altfel fac și greșeli… :)) ❤
La fel îți doresc și ție, Ana, din suflet!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și totuși, îmi place că le-ai ”notat” prin fotografii care nu te lasă să uiți acele momente speciale. Din care am avut și eu parte, doar din poziția copilului și acum din amintiri estompate. Dar tot frumoase.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, aveam un Smena, ani de zile, făceam întruna. Pînă au apărut cele digitale…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E o magie pe care numai sufletul de mamă o poate crea în jur.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… de-aceea n-am să le înțeleg niciodată pe cele care, născînd nesilite de nimeni și nimic, abandonează… în fine. dar cred cu tărie că ceva e greșit cu ele.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Legat de găinuşe îţi povestesc o amintire amuzantă…între mine şi sora mea mai mare e diferenţă de 2 ani.Mergând la găinile bunicii, una mai curioasă a ciupito de o julitură în genunchi.De atunci găinile au devenit teama ei.Eu, deşi mai mică am fost mai curajoasă 😉
Nu, copii nu am dar retrăiesc copilă prin nepotei!Am doi….Amintirile frumoase se ţin într-un sertar aparte al inimii, daa……..ne amintim ca şi tine, bucăţi ici colo, totuşi ne străduim să le păstrăm!Ştiu că mama era şi încă e alinul nostru la orice durere sau lacrimă, moft am fi avut…avem!😭😤😆💝
ApreciazăApreciat de 1 persoană
o, cu gainile si puii avem si noi multe povesti… iin fiecare vara la tara botezam citiva, pe care nu-i mai regaseam vara viitoare 😦
sper ca i-a trecut surorii tale teama intre timp 😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot nu-i plac…oricum acum stă la oraş n-are de-a face cu ele, să le crească, hrănescă 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😃😃 eh, asta e. Sănătoasă să fie. Și tu la fel 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumim mult Issa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si cat de dor imi e de vremurile cand era mic! Uneori il intreb: Bai, unde-i copilul meu, ce-ai facut cu el? Si el raspunde: L-am mancat, vezi ce mare m-am facut?! Uneori il privesc noaptea cand doarme, pentru ca atunci ii recunosc fățuca copilariei, si uneori rad, alteori plang, depinde de momentele pe care mi le amintesc. Exact asa ca tine! El zice ca mamele sunt o specie ciudata. Si eu zambesc, pentru ca stiu ca are dreptate!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cunosc, da, fiecare senzație de care zici 🙂 ❤
Cel mic al meu încă mai e copil, în faza aia teribilistă de nihilism absolut… dacă n-aș fi trecut deja o dată prin ea și eu însămi, la vremea mea, nu știu cum m-aș fi descurcat 😁😁
Numa' "ciudățenia speciei" ne-ajută :)))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O, daaa, le știu bugăt de bine pe toate, partea cu rînitul încă mai e, cînd intru pe la ei prin cameră… ioi și vai! 😁😂🤣
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂😂😂 eu, mai pudică, am zis să nu zic tot…!!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să-ţi spun sincer, ziua în care au ieșit prima dată în parc cu prietenele/prietenii am avut mari griji. Eu sunt mai ca o cloșcă și mi-a fost teamă pentru ei. Credeam că mai au nevoie de ocrotirea noastră, iar ei ne-au demonstrat că facem rău dacă nu avem încredere în ei… și au zburat până în Anglia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
N-am mai spus în articol cum stau pînă-i văd în casă… mă rog, pînă-i vedeam 🙂
Multă baftă și sănatate frumoșilor tăi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc în numele lor, Issa!
Numai bine le doresc și eu copiilor tăi!🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană