Realitatea virtuală și valoarea umană

Îmi place de cineva. Cum scrie, cum reacționează etc. Îl/o apreciez. Mi se pare cel mai firesc gest. O dată, de două, de zece ori. Comentez o dată, nimic, a doua oară (să se consemneze, frumos, am zis că-mi place) – nimic. Cifra e simbolică, fapt e că, atunci cînd văd că e prea mult timp unilateral, renunț. Mă simt prost, pe bune, tot eu, parcă-s papagal. Ducă-se, oricine-ar fi.

Îi place cuiva de mine. Inimi și mînuțe-albastre, comentarii. Eu răspund. Întotdeauna, oricui. Doar la emoticoane am început să nu, că mă strepezesc puerilitățile astea. Cînd răspunzi așa amabil, celălalt se-ntinde de obicei. Pe mess sau în conversații publice interminabile în care i se pare că a căpătat un drept anume. Iluzie și asta, iar mă simt prost tot eu că am fost prea promptă.

În urma unui eveniment comun oarecare unde zici că ne-am găsit perechea întru spirit, ne împrietenim și virtual. Unde, inexplicabil – pentru mine – parcă nu ne mai cunoaștem. Înțeleg rapid – acum, că m-am obișnuit – că n-am loc în cealaltă viață, majoritatea avem tipare și ritualuri și puțini sînt dispuși să iasă din ele. Majoritatea sîntem închiși la noi relații, le vrem doar complezența. Renunț și, ghici, mă simt prost iar că am crezut că am descoperit un om.

Stau cu unii prietenă virtual cu anii, doar așa, că ne-am cunoscut acum zeci de ani. Nu eu i-am cautat, am acceptat, în virtutea ideii enunțate. La tăcerea absolută cu care sînt tratată, din cînd în cînd mai dau unfriend-uri, că prea mă simt aiurea, ca și cum îmi beau cafeaua-n halat în curtea mea, liniștită, și văd ochi peste gard, din curiozitate sau doar din inerție. Apoi, după unfriend, iar mă simt prost, gîndindu-mă că omul ăla nu mi-a făcut practic nimic. Dar am învățat să nu mă-ntorc.

Sau diverse „personalități” locale din sfere, sferuțe variate. Ele îmi cer prietenia, mă mir mereu, dar zic ok, pînă mă prind – din ce în ce mai repede – că nu mă caută nimeni să comunicăm, ci să aibă un like în plus, așa, ca număr probabil de susținători. Și nu mai am chef. Cînd vreau să susțin pe cineva, îl/o caut eu și o fac oricum, fară suprafața unei prietenii virtuale. Tot cu unfriend se termină, dar aici mă simt mai puțin prost. Doar mi-e mie jenă de gestul lor de a-ți cere prietenia ca să le fii un liker în plus.

De cei care te pupă virtual de mama focului și-n realitate fug mîncînd pămîntul nu mai zic, că nici nu-mi dau seama dacă se încadrează în context.

Invers – cei cu care sînt prietenă real dar virtual nu interacționăm reciproc sau constant. Ei sînt cu totul altceva. Ne putem vorbi oricînd și chiar o facem, doar că virtual avem, că se poate și așa, domenii diferite de interes. Însă, la o adică, ne întîlnim și conversăm și virtual, cu naturalețea aferentă. E singura comunicare adevărată.

Adiacent, mai sînt unii care au pretenția că, dacă ne cunoaștem, trebuie să ne lăicuim reciproc non-stop, că așa îți arăți considerența. Altă treabă stresantă, că, pînă la urmă, din afecțiune devine obligativitate și apoi dezinteres, m-au lasat nervii și pe-aici de cîteva ori.

Multe, multe am întîlnit în marea grădină a socializării virtuale.

Îmi pare rău de fiecare om care mi-a intrat de bunăvoie în viață și nu am putut stabili o legătură simplă și firească. Dar toți au reușit într-un final să alcătuiască un ansamblu pentru care nu mai pun nici un preț pe relațiile virtuale nesusținute de nici un alt fel de contact.

Și am rămas și cu o mare nedumerire: cum Dumnezeu numai eu obosesc din toate astea, mereu…?

Tot ajung la mine texte înduioșătoare cum că vom ieși oameni noi din pandemia covid-ului. Dar ce văd eu tehnic e că se despart din nou și se împart oameni ca la jandarmeriadă sau referendumul familial.

La urma urmei, e bine că ne tot alegem, mai bine un singur și bun prieten decît o sută cu care n-aș avea ce să-mi spun față în față.

42 de comentarii

  1. Măcar toate astea se întâmplă in virtual. Am avut surpriza să descopăr (când mi-am schimbat serviciul, serviciu prin care puteam fi de folos!), să se „retragă” mulți prieteni, sau cei pe care îi consideram prieteni.
    În ce mă privește, dacă le voi putea fi de folos în alt fel, cu alte ocazii, le voi fi de ajutor… știi ca in „cuțu – șchiop”. Ține de „stofă”…

    Apreciat de 5 persoane

    • Sunt aceiași oameni și-n real și-n virtual, unii având caracter, unii nu.
      Și dureros este că, chiar și după nenorocirea asta, tot așa vor rămâne. Nici măcar din politețe nu reacționează educat. Atât pot și atât vor.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Cred ca trebuie sa ajustam corespunzator asteptarile pe care le avem de la relatille astea virtuale. De fapt, de la toate relatiile. Sigur, e usor de zis asa, teoretic, in practica ajungi sa te stresezi… Dar ascultam piesele alea de le-ai pus si ne mai trece…

    Apreciat de 2 persoane

  3. În ultimul timp, nici eu nu mai socializez virtual și, citindu-ți articolul, m-ai pus pe gânduri. Sigur că-mi plac like-urile, dar nu cele din simpatie, ci atunci când știu că mi-au fost citite cuvintele. Alteori, nu comentez doar fiindcă simt că nu mai am de spus în plus nimic, după ce am citit și comentariile. Prin urmare, mă număr printre prietenii tăcuți, de vreo câțiva ani, dar sper să nu-mi dai unfriend și mie… 😉

    Apreciat de 2 persoane

  4. Îi iei prea în serios pe unii, Issa. Nu că procedezi greșit, dar tu vei fi cea dezamăgită de comportamentul lor. Acum mă gândeam că mulţi acționează ca niște virusuri, iar pentru a te apăra ai nevoie de „echipamentul de protecţie”.
    Îţi dau un sfat: activează-ţi indiferența!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Ti-as zice sa nu mai suferi atat, dar stiu ca n-ar avea sens, pentru ca daca esti facut asa, poti sa cochetezi cat vrei cu rautatea ca nu se ia… in orice caz, nu te schimba, ca sunt oamenii ca tine cei ce fac diferenta!

    Apreciat de 3 persoane

    • Mult balast cărăm după noi, multă umplutură în vieți. Puțini mai știm esențe…
      Mulțumesc 🙂 nu mă schimb, că nu pot, adică am încercat, mai bine să-mi fie rău de alții decît rău de mine 🙂

      Apreciat de 5 persoane

  6. Pentru cei care colecționează like-uri, am auzit că sunt și de vânzare. Țin minte că am citit anunțuri prin care se vindeau. Aproape orice se poate cumpăra astăzi, dar comentariile spirituale și la obiect sunt neprețuite. Bucură-te de ele, pentru că ai de ce!

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, sînt, am văzut și eu un reportaj Recorder și știam și de pe net, o mie de like sau de vizualizăti la pagini egal nu știu cît. Faci contracte publicitare etc. Nu m-am prins exact, nici nu mi-am bătut capul.
      Dar la ăștialalți e doar ego, presupun :))
      Mulțumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  7. Nu-ţi spun să nu te mai laşi afectată deşi ideea asta ar fi. Dar aş spune-o „din cărţi”, eu făcând exact pe dos. Am simţit, la un moment dat, că sunt aşa, ca într-o gaşcă de prieteni, pe aici. Erau câteva persoane pe care, habar n-am de ce, le simţeam ca din familie. Mature şi protectoare. Părerea lor era vitală pentru mine, le luam sfaturile cu linguriţa pe stomacul gol. Până când a venit momentul unui duş de gheaţă din partea cuiva care pur şi simplu mi-a spus rece că… nu crede că exist. Mă rog, nu chiar aşa, dar cam asta era ideea. Nu pot minţi şi poţi râde: am plâns ca un copil căruia îi iei din mână jucăria preferată. Nu înţelegeam cu ce i-am greşit şi nu puteam accepta că cineva care îţi dădea impresia de om trecut prin viaţă şi care îţi acceptă cu înţelepciune scăpările şi te corectează părinteşte se complace în nimicurile pe care tu nu le-ai fi putut gândi niciodată.
    M-am scuturat bine şi mi-am spus că un astfel de om nu poate fi altfel dincolo de tastatură. Una e să vrei să pari cel mai fericit sau mai frumos sau mai bogat om, ajutat de virtualul care permite orice, alta e asta. Şi asta m-a făcut să nu mai regret incindentul. Şi nu e vorba despre un el, ca să elimin ideea că despre o dezamăgire din dragoste ar fi vorba.
    Dar nu mă pot schimba şi nu nici n-am vrut. În continuare spun că a fost caz izolat şi în continuare ofer credit tuturor şi pun suflet şi o voi face mereu. Şi în continuare mă simt ca-n gaşca mea de prieteni şi aici. Au spus bine toţi cei de mai sus: dacă aşa eşti construit, n-ai cum altfel. E valabil de ambele părţi. 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Cumva trebuia să fi existat, tu, zic, că doar nu s-au născocit încă roboți care sa scrie din măruntaiele lor cibernetice ca dintr-un suflet uman… 🙂
      În fine, ai dreptate, drum e numai înainte și e numai al tău.
      Am avut și eu perioade sau ani în care am trăit mai plat și mai fără rost, aș zice acum, dar azi mi se pare că în orice comunicare ar trebui un strop, fie infim, de magie și, cînd se termină sau dacă nu e, pentru mine nu mai e nimic.
      Că politețuri schimb destule cînd ies (ieșeam…) din casă, la magazin, la școală, în parc, la bloc etc.
      Pe wp e mult mai bine. Doar de o ea, că vorba ta, nu de amor vorbim 😁, îmi pare rău, scrie ff mișto, dar dintr-o luciditate în spatele căreia văd doar contorsiuni, nu suflet deschis și, cum nu răspundea nici ea, nu numai mie, ci în general, mi-am stabilit că asta nu-i comunicare și… asta e.
      E drept că-s și „copil”, un an și două luni, cînd mai văd pe la voi atîția ani în spate… parcă-s în Țara Uriașilor 🙃
      Mulțumesc pentru… feedback, Potecuță, să-i zic tehnic. Pentru tot, de fapt 🙂 ❤

      Apreciază

    • Să ştii, Issa, că şi eu simt la fel. Oricât de bine sau frumos ar scrie cineva, dacă văd că nu se răspunde sau se răspunde pe sărite, renunţ să mai comentez. Nu renunţ să citesc. Nu de tot. Dar da, cred că e foarte importantă comunicarea. Dar am întâlnit reacţii de genul: am spus ce era de spus în articol, ce să mai zic în comentarii? No comment 😀

      Apreciază

  8. Of, Issa, când am participat și io la primul meu concurs, la Diana pe blog, și l-am câștigat, primele comentarii care crezi că au fost? C-a fost falsificat, că Diana a căutat doar publicitate și view-uri, ca să-și crească traficul. No, ce i-am scris ei atunci, repet și acum: și la ce folosesc? Like-urile, view-urile, traficul? Te speli pe cap cu ele și te ștergi în…😜! Lista de prietenii pe face-buc la mine rămâne (destul) de constantă, iar singura dată când ţin seama de like-ul acordat (sau nu 😉 ) este când stabilesc dacă am ceva în comun cu persoana respectivă sau sunt doar un nume adăugat în lista ei. Te pup! ❤

    Apreciat de 2 persoane

    • Știu faza, adică am prins ceva dintr-un comentariu, dar nu am aprofundat :)) Chiar nu 😦
      Apropo… că și tu ai publicat. Cum se face că nu m-ai abordat instant pe mess, insistând să-ți cumpăr cartea, ademenindu-mă și cu un super-autograf…? Cum au făcut deja doi alții. Doi alții de pe fb, nu de pe wp.
      Ești de „neiertat”, draga mea ❤ , dar nu te-aș da nici pe secretarul general de la Uniunea Scriitorilor, președintele iese din discuție 😁
      Te pup și eu cu drag 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • Nu-i obligatoriu pledatul 😂😂
      Unu mi-a cerut direct adresa, sa mi-o trimită, după accept, așa, fără bună ziua și pledat… a trebuit să-l caut pe net, să văd ce-a scris :))) de curiozitate, după ce i-am dat unfr. I-am zis totuși polticos că aș vrea să hotărăsc eu momentul 🤔
      Primesc cu drag îmbrățișarea 🙂

      Apreciat de 2 persoane

    • Nu-i vorba de asta, că n-am bîzîit după validări niciodată, știu cum sînt, știu ce pot să dau și ce defecte am. Dar nu pot, nu pot să pricep indolența sau interesul în așa niște mărunțișuri. Nu pot și din cînd în cînd m-apucă iar:) degeaba.

      Apreciat de 1 persoană

  9. În piesa mai largă a vieții noastre, întotdeauna sunt oameni de toate felurile și nuanțele, unii joacă pe mai multe roluri sau posturi, deci ne va lua pe oricare prin surprindere, când ne așteptăm mai puțin, atunci. La mine sunt foarte puțini comentatori și pentru simplu motiv că nici nu m-aștept, dar mă interesează un simplu semn a cuiva, oricare, deci m-a salutat cineva, nu sunt chiar invizibil. Iar la tine fiind mulțime mare, ca la piață, își permit să mai și faulteze câte unul mai obraznic. Nu-i băga în seamă, nu-i lua în serios. Valoarea e contestată, bucuria cuiva e invidiată, în timp ce mediocritatea e lăsată în pace.

    Apreciat de 1 persoană

    • A, nu, pe blog sînt infime astfel de „probleme”, „lumea” la care mă refer e cea a facebook-ului.
      Aici am avut doar cu o ciudată care vorbea vulgar, fără blog, comenta de pe mail, nu știu cum a nimerit la mine 😁, i-am lăsat primul comentariu, de mostră, apoi am băgat-o-n spam fără jenă, își făcea zilnic alt mail, dar avea același IP. Nici nu le-am mai citit, în spam, și a renunțat după vreo trei zile :)))
      M-am crucit, îți dai seama, dar na :))

      Apreciat de 1 persoană

  10. Sa va povestesc eu una buna de tot: am FaceBook (pe vremea cand aveam ca nu mai am de 1 an) si am pe cineva in lista, ne cunoastem personal, dau like, da like, ii dau share la majoritatea articolelor, apoi brusc eu imi inchid contul sine vedem prin hipermarket si zic, sa facem schimb de mail, si ea zice: nu, lasa ca ne mai gasim noi cumva. Pai cum sa ma simt la asa ceva? 😦
    Si da, comentez si eu o data, de 2, 3, dar daca nu e reciprocitate, ma duc frumos pe treaba mea, deci sunt de acord cu ce spuneti.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.