google.com

Nu am fost niciodată
cea mai frumoasă femeie din lume.

Niciodată nu am mutat munții din loc
cu un zîmbet bine țintit
din simplul motiv
că nu vedeam clar prea departe,
vedeam numai pînă la tine.

Nu rămînea în urma mea niciodată
parfumul acela vag și fin feminin
pentru că erai mereu în spatele meu,
să-l prinzi numai tu în eter.

Niciodată piciorul meu
peste celălalt picior al meu
nu a trezit instincte primare
pentru că
nu stăteam niciodată pe loc,
veneam mereu în întîmpinarea ta.

Nici cea mai sexi femeie n-am fost,
sexi erau numai copacii toamnei goi,
mugurii ascuțiți ai primăverii
florile verii desfăcîndu-se toate,
un fulg de nea topindu-se
pe buzele mele întredeschise.

Trusa mea de machiaj zilnic
era doar paleta infinită de sentimente
prin care treceam lîngă tine.

Doar picurii ploii mă mai demachiau
ori unele lacrimi îmi mai conturau ochii
cu cîte o nuanță,
dar și ea mereu mă dădea
în alt și alt curcubeu.

Mai purtam uneori bijuterii
din vorbele tale,
mai împleteam și eu inel din vise.

Doar vîntul creiona forma părului meu,
cu luna și cu soarele
îi mai schimbam pe rînd culoarea,
iubirea căuta
în fiecare zori alte veșminte
și seara le-arunca-n sertarele părerii.

Dădeam drumul la cer
și păsările ne cîntau mirările zilei în curs.

Și nu eram nici
cea mai bună femeie din lume,
mai călcam pe fire de iarbă în mers,
mai uitam să hrănesc trandafirii,
mai lăsam izvoare nerînite
pentru că mi-era frică de unele păduri.

Dar eu trăiam și tu mă pictai,
apoi trăiai tu
și mîzgîleam și eu niște linii,
nu știu dacă tabloul
a fost pînă la urmă întreg,
nu-i știu prețul de piață,
dar l-am lăsat pe perete.

Pentru că nu am fost niciodată
cea mai frumoasă femeie din lume,
eram doar femeia ta.