google.com

Era o întrebare într-o leapșă, parcă ce-aș face dac-aș fi un personaj cu puteri magice.

Abia acum știu răspunsul.

Aș vrea să fac o vrajă să nu mai conteze decît cuvîntul pur.

Cel curat, cel adevărat, cel care vorbește dintr-un suflet altui suflet.

Aș vrea, printr-o magie, să dispară toate celelalte. Toate laudele false și inutile. Toate admirațiile prefăcute. Toate părerile de rău mincinoase. Toate declarațiile interesate. Toți „textierii” „profetici” sau doar idioți ai lumii.

Știu că deja, la un nivel energetic sau cum vrea să-i spună fiecare, mulți simțim deja aceste cuvinte. Vraja mea ar fi ca acest sentiment să fie și fizic. Adică ele, cuvintele neadevărate, să nu mai existe de-a dreptul. Să nu mai poată fi rostite. Să se oprească-n gîtul respectiv.

Că-i al lui Trump, Putin sau al cerșetorului mințind că-și ia pîine în loc de băutură.

Mai bine muți decît așa în continuare.

Trăiesc eu însămi de cîtva timp în această vrajă. Să spun că mi-a fost greu să-mi duc existența zilnică nemaimințind nici măcar nimicuri ar fi o minciună.

A fost și este încă un infern pe alocuri. Dar numai trecînd prin acest infern poți prețui raiul întrezărit.

Îl gîndești de rău pe altul, ți-e ciudă pe ceva? N-o cloci, spune-i-o, spune-o cuiva, să-ți pricepi ciuda, că după ce-o pricepi sigur îi dai alt făgaș.

Rîvnești la bunul altuia? Cere-i-l, poate ți-l dă, ți-l împrumută sau te dă afară cu aceeași sinceritate cu care i-ai cerut. Că, în fond, nu e treaba lui rîvna ta. Cînd te prinzi, îți vezi de ce ai tu, nu de ce are el.

Îi vrei nevasta? Întreabă-l, întreabă și nevasta. Cineva dintre voi trei e-n plus oricum.

Nu mai vrem teme pentru copii. Ne-am dus vreo clipă toți, dar toți cei care nu le mai vrem, să spunem în cor unui for decizional? Nu, vorbim și ne organizăm pe bucăți, cînd și dacă înțelegem că nu-i bine ce-i acolo.

Vrei să furi, vrei bani să-ntorci cu lopata. Printează-ți cîteva kilograme de bancnote și du-te-ntr-o curte sau sufragerie și lasă copilașul din tine să se joace acolo cu ce probabil n-a avut. N-o face la un pahar de ceva cu alții care vor același lucru, că ajungi, sper, în pușcărie.

Mai născociți și voi împrejurări, nu prea-mi doresc să-mi mai imaginez toate frustrările umane. Sigur găsim împreună un răspuns deschis și poate simplu pentru fiecare în parte.

Cînd spui ce gîndești, ești vulnerabil. Ești corp rănit în cîmp deschis pentru mulți. Simt rănile ca șacalii și, în dorința oarbă de-a nu le scoate pe-ale lor la iveală, atacă. Oricum pot, fizic, psihic, virtual. Calcă în picioare, își iau ce-apucă, trag cu dinții în deznădejdea că le e bine.

Atîta pot cei mai răniți decît tine. Gîndește-i așa, continuă să le vorbești deschis și direct sau ignoră-i. Vor ajunge cumva prin eter la ei toate astea și într-o zi vor renunța, vor pleca sau vor înțelege.

Noi, oamenii, am observat, ne decantăm și noi în timp. Ca apa de ulei, ca orezul de pe fundul vasului. Natura tinde automat spre echilibre.

Eu… nu zic c-am reușit. Zic doar că cred c-am înțeles ce am de făcut.

Să sper că – și prin mine – într-o zi va începe să fie lumină iar noaptea va fi doar pentru odihnă.

pinterest