La început a fost cuvîntul…

google.com

Era o întrebare într-o leapșă, parcă ce-aș face dac-aș fi un personaj cu puteri magice.

Abia acum știu răspunsul.

Aș vrea să fac o vrajă să nu mai conteze decît cuvîntul pur.

Cel curat, cel adevărat, cel care vorbește dintr-un suflet altui suflet.

Aș vrea, printr-o magie, să dispară toate celelalte. Toate laudele false și inutile. Toate admirațiile prefăcute. Toate părerile de rău mincinoase. Toate declarațiile interesate. Toți „textierii” „profetici” sau doar idioți ai lumii.

Știu că deja, la un nivel energetic sau cum vrea să-i spună fiecare, mulți simțim deja aceste cuvinte. Vraja mea ar fi ca acest sentiment să fie și fizic. Adică ele, cuvintele neadevărate, să nu mai existe de-a dreptul. Să nu mai poată fi rostite. Să se oprească-n gîtul respectiv.

Că-i al lui Trump, Putin sau al cerșetorului mințind că-și ia pîine în loc de băutură.

Mai bine muți decît așa în continuare.

Trăiesc eu însămi de cîtva timp în această vrajă. Să spun că mi-a fost greu să-mi duc existența zilnică nemaimințind nici măcar nimicuri ar fi o minciună.

A fost și este încă un infern pe alocuri. Dar numai trecînd prin acest infern poți prețui raiul întrezărit.

Îl gîndești de rău pe altul, ți-e ciudă pe ceva? N-o cloci, spune-i-o, spune-o cuiva, să-ți pricepi ciuda, că după ce-o pricepi sigur îi dai alt făgaș.

Rîvnești la bunul altuia? Cere-i-l, poate ți-l dă, ți-l împrumută sau te dă afară cu aceeași sinceritate cu care i-ai cerut. Că, în fond, nu e treaba lui rîvna ta. Cînd te prinzi, îți vezi de ce ai tu, nu de ce are el.

Îi vrei nevasta? Întreabă-l, întreabă și nevasta. Cineva dintre voi trei e-n plus oricum.

Nu mai vrem teme pentru copii. Ne-am dus vreo clipă toți, dar toți cei care nu le mai vrem, să spunem în cor unui for decizional? Nu, vorbim și ne organizăm pe bucăți, cînd și dacă înțelegem că nu-i bine ce-i acolo.

Vrei să furi, vrei bani să-ntorci cu lopata. Printează-ți cîteva kilograme de bancnote și du-te-ntr-o curte sau sufragerie și lasă copilașul din tine să se joace acolo cu ce probabil n-a avut. N-o face la un pahar de ceva cu alții care vor același lucru, că ajungi, sper, în pușcărie.

Mai născociți și voi împrejurări, nu prea-mi doresc să-mi mai imaginez toate frustrările umane. Sigur găsim împreună un răspuns deschis și poate simplu pentru fiecare în parte.

Cînd spui ce gîndești, ești vulnerabil. Ești corp rănit în cîmp deschis pentru mulți. Simt rănile ca șacalii și, în dorința oarbă de-a nu le scoate pe-ale lor la iveală, atacă. Oricum pot, fizic, psihic, virtual. Calcă în picioare, își iau ce-apucă, trag cu dinții în deznădejdea că le e bine.

Atîta pot cei mai răniți decît tine. Gîndește-i așa, continuă să le vorbești deschis și direct sau ignoră-i. Vor ajunge cumva prin eter la ei toate astea și într-o zi vor renunța, vor pleca sau vor înțelege.

Noi, oamenii, am observat, ne decantăm și noi în timp. Ca apa de ulei, ca orezul de pe fundul vasului. Natura tinde automat spre echilibre.

Eu… nu zic c-am reușit. Zic doar că cred c-am înțeles ce am de făcut.

Să sper că – și prin mine – într-o zi va începe să fie lumină iar noaptea va fi doar pentru odihnă.

pinterest

35 de comentarii

  1. Mici inexactități: 🙂
    „Trump, Putin sau al cerșetorului” – nu neapărat în această ordine.
    „Cineva dintre voi trei e-n plus oricum” – dar dacă vor în trei?
    „Natura tinde automat spre echilibre.” – numai Ciuma Roșie nu pere.

    Apreciat de 1 persoană

    • Dar nu e vorba de adevăr, e vorba doar de ce gîndești, crezi, vrei tu.
      Ex: eu nu știu dacă ce scrii tu e adevărat. Dar am de ales.
      Întîi, să spun dacă-mi place, dacă sînt de acord sau nu. Sau să spun „ce versuri minunate, cîtă măiestrie, ești superb”, ca să umplu… ce? Ei, pe varianta asta, a doua, n-o agreez.
      Apoi, din diverse motive, în ansamblul scrisului cuiva, poate să îmi placă sau nu de el/ea fără să reacționez de fiecare dată. Dacă nu-mi place ansamblul, ceea ce s-a mai întîmplat, nu m-apuc să urlu, totuși, că el/ea e nu stiu cum, las asta pe seama echilibrului aceluia natural, doar ies eu sau scot din zonă personajul. Nu mint deci, că nu-i primordială părerea mea să fie spusă, dar nici nu agreez de complezență, oricare ar fi complezența.
      Prin tăceri încerc în general să nu jignesc.
      Prin plecări fără cuvinte spun tot, ar trebui să jignesc dacă rămîn 🙂
      Deci nu vorbim de adevăr, ci de gîndurile puse în relațiile uzuale 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • Issabela Esop spunea adevarul neintrebat dar nu faptul ca era adevar sau nu vrea povestea sa sublinieze ci ca nu iti spui gandurile neintrebat! Pentru ca ai de ales intre ale spune si a suferi consecintele si a tacea intelept! Da plecatul este o solutie o vreme dupa care lumea devine inngustă!
      Dar s-ar putea sa nu fi inteles eu articolul tau; ziua citesc si raspund pe fuga!😉

      Apreciază

    • Păi… dacă taci înțelept (presupunem axiomatic că înțelept), suporți consecințele interioare ale acelor gînduri nespuse. Și ajungi prin mînăstiri sau la psihiatri 🙂

      Apreciază

    • Și mie-mi plac mult. Ca vizitator. Aș și sta sau aș fi stat din cînd în cînd în liniștea lor, dar nu-mi place strictețea regulilor. Ar trebui să fie reguli interioare, nu exterioare!

      Apreciază

  2. Cuvântul este rezultatul unui gând, iar în spatele gândului e o energie…
    Probabil că în felul acesta înțelegem expresia „cuvântul care zidește”…
    Provocatoare temă. Sunt atâtea de spus, dar poate că într-adevăr e mai bună tăcerea, deși până și prin tăcere putem minți, abandonând susținerea a ceea ce credem și simțm cu adevărat, doar din bună – creștere, educație sau alte motive.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Înainte de a fi cinstit și corect cu ceilalți ar trebui să fii cinstit și corect cu tine și asta e și mai greu, că suntem subiectivi și pătimași (aici spun despre mine😉), mereu ne vom vedea ori cu plusuri, ori cu minusuri, numai corect nu. (tot despre… 😉).
    Însă mai bine așa, decât SF-uri!

    Apreciat de 2 persoane

  4. La început a fost cuvîntul…
    Aș vrea să fac o vrajă să nu mai conteze decît cuvîntul pur.

    Așa e dragă Issa nu prea suntem consecvenți cu noi înșine. Emitem ceva, ca apoi curând avem grijă să renegăm ipoteza de lucru. Sigur, aici tu faci regulile jocului, ești gazda și moderatorul, ceea ce mi se pare absolut normal. O învârtire ușor amețitoare, filozofic-psiho-cugetătoare, dar nu redusă la esențe, o vrajă ipotetică. Dar așa începe istoria lumii, cu aceste cuvinte din titlu, sumarizate de cineva din secolul 1. Iar răspunsul a ceea ce cauți, de fapt l-ai și dat chiar foarte repede, Aș vrea să fac o vrajă să nu mai conteze decît cuvîntul pur. Ori acel cuvânt, pur, e gata scris, înregistrat, însă îl ocolești cu mare grijă, glăsuind contrar, că îl dorești neînfricat.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ai văzut Andrei Rubliov? Trebuie, cred, să-l fi văzut, că era pictor – iartă-mi gîndirea rudimentară. L-am văzut long time ago, poate nu mai știu eu exact, dar m-a impresionat mult ca voia să schimbe lumea prin artă și pentru asta făcuse legămîntul tăcerii cu el însuși.
      Tu poți să și desenezi, eu – doar să scriu și aș vrea să nu mă lipsesc de schimbul de idei 🙂

      Apreciază

    • Păi da, de noi depinde să pricepem că nu are de ce să ne pară rău tot nouă 🙂 E greu, dar se poate.
      Eu, cu rock-ul. Dar am și unele pasiuni vinovate iar Deliric chiar au cuvinte. „Trecător” e și mai și 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.