Din cartier (4): la colțul blocului

La colțul blocului meu era o intersecție de alte încă trei blocuri care lăsa loc unui spațiu destul de mare de asfalt, pe unde rar trecea vreo mașină.

Un „teren” gol numai bun de umplut de către noi, copiii – disipați prin timpul zilei, adunați ciorchini seara, pe vîrste, pe preferințe, pe jocuri.

Pluto – romaniandesignobjects.com

Se juca mult badmington. Nu mai știu ale cui erau paletele, n-am avut niciodată, oricum treceau de la unii la alții și jucam toți unii cu alții.

Apoi, nu mai știu cum, cine-a adus prima rachetă, am început să jucăm tenis…

Tenisul era mai selectiv. Mulți clacau și reveneau la badmington și la comentatul de pe borduri.

Dar eu m-am îndrăgostit total de sportul ăsta. Ore jucam, cu aceeași prietenă a mea nedespărțită de atunci, Gabi, și foarte repede am ajuns la prima mea rachetă: Pluto.

O țin încă minte. Nu știu dacă pe Pluto sau mîndria de a avea racheta mea, a mea, proprie, personală, numai a mea. Dar era a mea și nu mai trebuia, cu zîmbet între dinți sau cu nervi ca betonul asfaltului, să cer altora.

Acum alții îmi cereau mie…

Gata cu plictiseala de pe bordură, cînd învîrteam cîte vreun fir de iarbă între degete și răspundeam în doi peri dacă se-așeza cineva prea aproape mine, tot așteptînd să-mi vină rîndul.

Pentru că în acele momente, în acele două veri cît a ținut povestea, aveam un singur gînd: să joc tenis.

M-au dus verișorii mei mai mari pe un teren adevărat, și ei jucau. O bază sportivă, cred că în Herăstrău era. Cu vestiare și dușuri, niște cabinuțe tare drăguțe și micuțe, ca barăcile, pe margine, foarte uimită am fost. Ei aveau abonamente, eu vedeam prima oară un teren adevărat…

Cînd am pășit pe el, primul pas a fost ca pe altă planetă.

Imensă, străină și grea… atît simțeam. Las la o parte zgura aceea fină și tasată. Dar terenul era uriaș, u-r-i-a-ș, cam cît două intersecții și ceva ale blocului meu puse una după alta, abia-l vedeam pe celălalt, din partea cealaltă a terenului, parcă era în altă țară.

Și mai era fileul… Vedeam tot prima oară un fileu adevărat. Iar eu trebuia să dau mingea peste plasa aceea, chestie pe care nici nu mi-ar fi dat prin cap că nu pot să o fac.

N-am putut din prima, nici din a doua, noi la colț nu țineam cont de nici un mijloc de teren sau fileu, primele mele mingi în el s-au oprit toate. Atît mi-era și forța, chiar am crezut că n-o să am puterea să servesc niciodată pînă dincolo de el… Drept urmare m-au pus să joc ceva timp la perete, unde mă simțeam exilată.

Și-acum mai știu portocaliul din jur și liniștea aceea perfectă, în care se-auzea constant, ca o muzică ritmată perfect, doar pocnitura aceea de la impactul mingii cu racheta. Și cît de mult voiam să o interpretez și eu.

Neptun – pinterest

Și am jucat curînd, evident, și pe teren. Apoi, nu mai știu cum, că era tare complicat avînd o rachetă deja să o cer pe a doua, dar i-am convins pe-ai mei că-mi trebuie una mai serioasă și mi-am luat-o: Neptun.

Diferența era enormă, Neptun era mult mai mare și mai grea, erau proporționale cu corpurile cerești al căror nume inspirat le purtau. Iar eu mă simțeam implicit altfel cu Neptun.

Dacă Pluto a fost prima mea iubire, Neptun a fost iubirea vieții mele de adolescentă. Nu m-am mai dezlipit de ea, mîndria mea depășise probabil niște limite admise, dar cui îi păsa…

Am început apoi, eu și Gabi, să mergem să jucăm pe Studențesc, pe ștrand. Aveau și acolo terenuri, parcă le închiriam cu ora. Parcă aveau iarbă, nu zgură. Și parcă erau puțin mai mici, ca lungime. Sau poate mă mai obișnuisem eu cu tenisul, n-am nici o idee. Doar cît de frumoase erau zilele acelea mai știu.

… La alt capăt de bloc din intersecția mea mai era la un moment dat o masă de ping-pong, unde se adunau o grămadă de băieți.

Acolo, la colțul acela dintre blocuri unde jucam și eu tenis, în serile acelea interminabile și calde de vară, cred că se nășteau majoritatea idilelor din partea mea de cartier. Le recunoșteam de la primele acorduri și mă amuzau teribil, mă simțeam deasupra nimicurilor acestea, eu eram – ca altădată de table, pe care cred că le-am jucat la fel, non-stop, vreun an înaintea tenisului – îndrăgostită total și ireversibil de tenis și de Neptun.

Crescuserăm, eram la liceu acum. Unii dintre ei, dintre băieți, chiar căpătaseră contururi noi și arătau altfel sau îmi păreau mie mult mai simpatici. Dar involuntar îmi spuneam că n-au suplețea și loialitatea lui Neptun în joc și, dacă mai flirtam cîte o seară de plictiseală, era doar cu scopul strict de a ne povesti cum a fost, eu și Gabi, și de a rîde în pauzele unei noi partide.

Doi ani de tenis. Eleganța acestui joc m-a cucerit definitiv și cei doi ani i-am trăit numai pentru a juca tenis. Oriunde, oricît, cu oricine, nu exista altceva, altcineva pe lume pentru mine.

… Doar că din cînd în cînd, de-atunci deja, mi se mai făcea dor de tenisul acela incipient de la colțul blocului, cu statul pe bordură între ture și învîrtitul firului de iarbă…

38 de gânduri despre „Din cartier (4): la colțul blocului

Adăugă-le pe ale tale

  1. un mic pas mai aveai și ajungeai la jupiter…. acolo era buba, trebuia să-ți angajezi un pitic să-ți care jucăria. ca la golf :)))
    acum ca o paralelă (deși cred că e exagerată), citindu-te mi-am amintit de copilăria mea în care o banală minge de 35, hiper-peticită cu petece din camere de bicicletă era cel mai de preț lucru pe care-l aveam. săream gardurile grădinilor cu sârmă ghimpată, julituri, haine rupte… și apoi o minge de piele. ptiu drace!!! mă durea inima să o scot afară, cât o mai spălam…. issa :)) aveau cei de la trei sud est o melodie… ți-o amintești?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Rîzi de mine, eu nu-mi aduc aminte să fi fost și Jupiter :)))
      Nu mă impresionau mingile băiețești, dar sentimentul ți-l înțeleg…
      Nu, ce melodie?

      Apreciază

    2. păi pe mine m-au impresionat. și da, și mie îmi plăcea tenisul pentru că pe vremea aceea fetele încă purtau… fustițe :))))
      Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscoleeeeesc, nu mai reziiiiist! :))))

      Apreciat de 1 persoană

  2. Tenisul face legătura cu momentele frumoase din copilăria mea, cu libertatea, bunăstarea și răsfațul.
    Jucam tenis în curțile școlilor, iar dacă nu aveam parteneri, direct cu peretele școlii. Și nu imi interzicea nimeni…
    Și curțile școlilor erau deschise, primitoare și pline de copii.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Cunosc sentimentul; drag de tenis am prins pe când locuiam la cămin în Regie, dar poți să crezi, nu-mi amintesc mai deloc amănunte! Însă tu ai o memorie foarte bună, Issa, și e bine c-o exersezi, dublată de-un farmec personal al povestirii… care ne face și pe noi să ne mai amintim pe unde am trecut…😊

    Apreciat de 1 persoană

  4. Pentru unii copii primii pași pe terenul de tenis, înseamnă viitorul în performanță!
    Fratele meu stătea de-o parte a porții, căci mereu am locuit la țară, eu de partea Și arunca mingea cu paleta în așa fel că o nimeream…..bine,recunosc, când și când eu deja fiind in scauun cu rotile cam de când avea el 3 ani. Dar avea răbdare și am crescut mari 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. :)) te-nțeleg perfect!
      Eu, din dragoste prea mare, i-am dus pe amîndoi copiii mei la tenis, de mici (cls primare). Stăteam vizavi de niște terenuri faine… Adică tot acolo stăm, dar acum sînt parcare 😦
      Si nu i-a plăcut niciunuia. Fii-mea, mai finuță, s-a „chinuit” vreun an.. Fiu-meu mi-a zis de la-nceput :)))
      A fost prima mea lecție live cum că copiii n-au nici în clin nici în mînecă cu visurile părinților.

      Apreciat de 1 persoană

    2. Nu, că-s destul de open-mind. M-am mirat, ce-i drept, dar, cum mai aveam cîteva „lecții” la activ de cînd erau bebeluși…
      Așa am învățat că și eu trebuie să întreb uneori înainte 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  5. Am jucat badminton si cu rachete de tenis… Insa nimic nu se compara cu rachetele chinezesti care erau usoare si permiteau fel de fel de giumbuslucuri… Acum sunt rachete mai moderne, dar trebuie sa treaca un pic nebunia actuala ca sa existe chef de sport iar… 😀

    Apreciat de 1 persoană

  6. Eu și băieții de la internat nu am avut ocazia să vedem măcar o rachetă de tenis. Ne-am mulțumit cu cele de ping-pong, însă și pe acelea era invidie din partea unora mai frustrați. E drept că aveam și alte opțiuni, cum ar fi fotbalul, voleiul, țurca, popice, șah, table sau moară. Tenisul îl admiram doar la televizor.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Ce frumoasa poveste 😍 îmi amintește de perioada în care am făcut și eu badminton ❤️ sportul mereu ne unește și ne face mai puternici. Acum doar pentru a face sport mi avem dreptul de-a ieși din casă…
    Sport =libertate de o ora în fata blocului ❤️

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: