Ascultă sunetele din spațiu captate de către NASA

Planete (…)
Dansează-n vecie balete,
Planete – lumi de vis…

Soarele mie-mi sună ca un butoi mare și gol în interiorul căruia ai hodorogi sporadic vara tot felul de chestii.

Mercur – mic, pitic și gri, parcă-i Europa Liberă, cînd ne chinuiam noaptea, ascunși în case, să îl prindem, că nu ne ieșea mereu din prima.

Pe Venus bat clopotele, Mitică… Nu știu ale cui, sper că nu ale Pămîntului.

Jupiter vibrează. Acustica aceea din sălile de concerte, cînd tot încerci instrumentele.

Saturn nu știu de ce nu merge. Prima-prima dată cînd am deschis linkul, a mers, apoi s-a făcut și a rămas non available. Neprietenos, sunetul, ca și planeta…

Uranus parcă-s începuturi de muzică electronică ce nu mai încep. O discotecă rurală la margine de sat, cu ușile deschise, din cînd în cînd ai vrea să ieși afară, să respiri. Grele acorduri.

Neptun… Sunetul mării, noaptea, înainte de furtună. Înțeleg acum de ce-i albastră. Sau de ce marea e albastră. Sau de ce i-am dat zeului mării nume de planetă. Sau, poate, planetei numele unui zeu. Ce-a fost mai întîi, zeul sau planeta…?

Pluto parcă-i o coardă metalică întinsă maxim, căreia nu-i mai dă nimeni drumul. Tot întinzi.

O muzică bună de leapșa aceea cu muzică ciudată, sigur nu-s hituri.

Sau bună să ne mai amintim cine și unde sîntem.

… Și cîntecelul ăsta bestial, făcut de oameni pentru copii, pe care-l fredonam acum cîțiva ani prin casă volens-nolens…