Tăcere versus lașitate

jucăria „nu văd, nu aud, nu vorbesc” – amazon.es

Ani mulți am tot admirat în taină sau vădit oamenii care tac. Probabil fiindcă eu obișnuiesc să vorbesc…

Au fost împrejurări în care confundam tăcerea cu delicatețea sufletească. Am greșit, de vină era idealismul meu crezut incurabil. Nu mai pot să văd nici o eleganță în a sta pe margine și a privi orice disensiune pasiv pînă se termină, mai ales sub cupola nu mă afectează personal sau se descurcă el/ea/ei. Sau mizerabilul merge și așa.

Mă refer la orice fel de conflict. Familial, colegial, ideatic, național.

Am ajuns la niște ani care-mi arată, privind atîta în urmă, că tăcerea multora e de fapt lașitate, comoditate sau indiferență. Dacă sună mai duios, pot să-i spun lipsă de atitudine.

… Voiam să vorbesc abstract cînd am început să scriu, să nu par subiectivă. Dar m-am răzgîndit, iată un exemplu concret și personal, prescris și concludent.

Mă angajasem la o editură, tocmai terminam facultatea. Îl prinsesem pe Dumnezeu de picior: directorul mă aprecia, tehnoredactorul – blînd și cooperant, secretarul de redacție – de aur, redactorii – umaniști convinși. Pînă și cei cîțiva autori cu care am apucat să lucrez, în excentricitățile lor, completau perfect idilismul locului și timpului. Eram în rai.

Dar.

Editura avea o contabilă șefă din aia vopsită peste tot, de-o seamă cu mine, pe care n-o plăcea nimeni, deși toți se prefăceau că o plac. Eu, în afara intrigilor și făcîndu-mi treaba bine, ajunsesem să lucrez direct cu directorul. Intram la el în birou oricînd, pentru orice. Chestie care a iscat din partea drei contabile tot felul de mizerii mici și neînțelese atunci, apoi mai mari.

Toată redacția mă compătimea pe furiș și-mi spunea să stau cuminte. Nu mai știu detaliile, dar după vreo șase luni am șters-o, prea scîrbită de nimicuri stresante. Atmosfera de vis se stricase oricum, și nu de la mine, ci de la dra, care devenea, pe nemulțumirea mocnită dar ascunsă a tuturor, adică pe tăcerea tuturor, tot mai mare și mai tare în toate deciziile, inclusiv editoriale, deși nu era treaba ei.

După vreun an m-am întîlnit cu secretarul de redacție pe stradă. La scurt timp după ce am plecat eu, dra vopsită s-a căsătorit cu directorul, care, evident, divorțase între timp de o adevărată doamnă, pe care apucasem să o cunosc. Nu divorțul îl judec, i se-ntîmplă oricui. Ci faptul că dra contabil șef și-a clădit „imperiul” dorit pe anihilarea oricărei personalități din jur și pe setea de putere absolută.

El, secretarul de redacție, tocmai își găsise altceva de lucru, redactora mea cea mai dragă ieșise la pensie anticipat, restul de cunoscuți se-mprăștiaseră și ei, nu mai rămăsese nimeni din vechea redacție.

Editura mai e și acum. Nu ce era. Una oarecare dintre cele oarecare de azi. Prefer să mă opresc aici.

… Nu mai trag concluzii, le-am tras atunci, atîta doar, că e un mic exemplu din multe altele. Un număr dintr-o serie, cum zicea Lizbeth din Un animal înzestrat cu rațiune.

Extinzînd, că mulți dintre noi sîntem mai răniți de matrapazlîcuri non-violente decît de pumni fizici, a lua o atitudine nu înseamnă a te băga în troaca de porci a inițiatorului de conflicte, cum se justifică „tăcuții” de cele mai multe ori.

… Astfel în timp am ajuns să mi se cam ia de tăcuți și/sau împăciuitori cu zen abstract pe frunte în loc de un ochi al lui Shiva concret deschis, din cauza lor există, la orice nivel, în jurul nostru aberații și aberanți umanoizi de orice fel.

26 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ana May spune:

    Cât de bine am înțeles situația! Dar când e un întreg „paienjenis” cu persoane de tipul „drei” ce poți face?! Pleci… Și uite-așa cei cuminți, serioși și muncitori sunt dați la o parte! Să ne mai mire că ăsta e un simptom generalizat?
    Nu, pe mine nu mă miră.
    Ai atins un punct extrem de sensibil! 😔

    Apreciat de 3 persoane

    1. Issabela spune:

      Sensibil tot pentru cei ce chiar vor să construiască ceva în viață 😦
      Nu mă mai miră nici pe mine, deși mulți ani nu am vrut să accept că așa merg lucrurile.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Poteci de dor spune:

    Issa, ai dreptate cu tot ce spui. Sigur, cu condiţia ca cel care intervine să ştie exact cine, ce, de ce. Adică să identifice răul şi să-l taie de la rădăcină prin intervenţia lui. Că altfel…

    Apreciat de 3 persoane

    1. Issabela spune:

      Păi da, da-i mai ușor să-l comentăm pe la colțuri în soaptă după ce-l identificăm… 😦

      Apreciază

  3. ina02s spune:

    Eram în tinerețe, era Ceaușescu și când o prietena mi-a zis că „mă trag de fund înapoi” mot-a mot, am zis că nu are dreptate, era prea riscant. Au trecut anii, am spus și am avut o parere despre orice. Dar vorba altei prietene aveam „o părere bună și una personala”. Acum sunt o revoltată, puțin impulsiva. Nu mai suport nedreptățile, că falsurile nu le-am suferit niciodat’. Că sunt încrengături, că prostia-i la putere, am ajuns la concluzia că prostul nepus la punct ți se crede egal. Ba chiar uneori superior prin intrigi, lingușeli și falsuri… Ufff ce-mi veni??
    Sunt perfect de acord cu tine, cu spiritul celor scrise.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Issabela spune:

      Ce să-ți vină, ce-i vine omului care simte și gîndește. Și eu mă-ntreb acuma ce-mi veni mie… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  4. Emi WONC spune:

    Înțeleg atitudinea aceasta față de o ,,tăcere” cam perfidă și urâtă. Cunosc astfel de ,,construitori de imperii”. Chiar și într-un colectiv alcătuit doar din femei, numai că aici e mai complicat, ,,cățelușa fidelă” nu se căsătorește, ci slujește orbește, trecând și peste ,,cadavre”. În sensul că acestei ,,alianțe comode” nu îi mai pasă de nimic, chiar și de munca însăși, ci se axează pe bârfe și bătaie de joc. Dacă ,,directorul” e o păpușă de bani gata, care pe lângă insuficiența de creier, mai are și un ,,bagaj” de complexe, atunci situația e foarte urâtă. Iar ,,poporul ” docil și umil tace, aplaudă, iar după culise plânge. Cei care spun adevărul în față și luptă pentru adevăr, iau atitudine, devin niște ,,inamici extratereștri”. Nu pot suferi tăcerea pupăncuristă. Indiferența mascată sub o tăcere care mai semnifică și trădare.

    Apreciat de 5 persoane

    1. Issabela spune:

      Caz de caz, îti dai seama, fiecare cu particularitățile lui…
      Eram mai maleabilă, dar acum nu mai înghit nicicum cînd se mai întîmplă.
      De obicei, plec. Timpul mi-a arătat că decența și bunul simț nu înving. Iar karma doarme-n papuci, probabil, uite la Iliescu 🙂
      Singura mea mulțumire sufletească e că, de obicei, rămîn în astfel de locuri numai cei pe care nici tu nu-i suporți, oamenii ca lumea renunță.
      Dar tac mai mereu și, dacă ar vorbi toți și la timp, ar fi altfel.

      Apreciat de 3 persoane

  5. Mihail Toma spune:

    Dacă numai ar tăcea și tot ar fi bine dar îi vezi cum se „orientează” rapid devenind, din cei mai buni „prieteni”, părtași benevoli ai „lapidării”.
    Suflete chinuite, îi deplâng.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Issabela spune:

      Ăia-s de-a dreptu’ trădători. Deși „tradător” e un cuvînt frumos în sine si presupune mai multe, sînt doar ciocoi vechi și noi 🙂

      Apreciat de 3 persoane

  6. George spune:

    Ziceam, chestie clară, nu comentez, empatizez doar. Am reținut că cucoana avea o atitudine rea, fără motiv, adică un caracter urât, pe care și l-a menținut… până la lichidare. Tovarășii taciturni, puteau să-i facă omului un pustiu de bine, cumva, să-i deschidă omului ochii (altfel și-a meritat deznodământul, complăcându-se). Iar, tu, dragă Issa, ești absolvită, n-aveai cum să-i spui „Omule, iubește-ți nevasta sau pe o alta, mai vrednică. Nu vezi că n-are și cap, femeia asta?” – ca nu cumva să-ți arate că și el era cam lipsit! Apreciez cum ai procedat, n-aveai altă cale. Dar acum, la nivel înalt, se trăiește într-o tăcere și mai mare – dar, când se vorbește, se vorbesc absurdități, în apropiere, între ei, ca și peste gard.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Sigur, dacă toată redacția ar fi fost unită și și-ar fi susținut menirea inițială, și nu aceea de editură de familie, cum a devenit…
      Dar n-a fost așa și în timp am aflat că oricum toate chestiile mișto sînt așa inițial, apoi frumosul dispare și rămîn no-name-urile. Bine, asta-i deja filosofie 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  7. Urât sau nu, bine sau rău, de când mă știu n-am prea putut să-mi țin gura. Chiar dacă ulterior a trebuit să suport repercusiunile, am luat atitudine de fiecare dată. Acum, dacă mă întrebi de ce majoritatea tac sau întorc capul, ți-aș răspunde pentru că așa este cel mai comod. Să te prefaci că n-ai văzut nimic.

    Apreciat de 3 persoane

    1. Issabela spune:

      Știu, și apreciez mult asta.
      Cît despre calificativul „comoditate”, mi se pare deja prea puțin, pentru că-s din ce în ce mai mulți comozi.

      Apreciat de 2 persoane

  8. racoltapetru6 spune:

    Nici eu nu am putut sta deoparte când am văzut vreo nedreptate, mai ales la serviciu. Cu toate că am avut mult de pătimit din această cauză, nu regret că am luat atitudine.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Exact așa simt și eu, în toate 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  9. rofstef spune:

    „Lungă – i limba boului și nu poate vorbi”
    Asta cam peste tot se practică, chiar și prin unele familii am văzut-o și este atât de evidentă.
    Noi să fim sănătoși, Weekend Plăcut Issabala.!!!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Am și evidențiat că-i peste tot…
      Să fim, Ștef, weekend plăcut și ție!

      Apreciat de 1 persoană

  10. elenaistrate spune:

    Buna draga Issabela!
    As vrea sa nu te supar cu comentariul care il fac, dar a trebuit sa iau apararea ‘tacutilor’ sa zic asa. Sper ca am inteles bine ceea ce ai transmis si nu sunt pe alta lungime de unda. Din ceea ce ai scris reiese ca te-ai cam saturat de tacuti. Nu am inteles legatura cu intamplarea de la munca si tacerea. Nu m-am suparat ca stergi pe jos cu un om tacut, nu ca ti-ar pasa ca ma supar, dar sunt unul dintre ei. Cand e vorba de oameni din afara familiei prefer sa tac mai mult pentru ca daca vorbesc prea mult mi se cam termina energia si plus ca de multe ori unele vorbe nici nu prea isi au rostul. De exemplu la noul loc de munca eu nu am fost curioasa daca colega e casatorita sau nu sau de unde este, nu ma interesa. In schimb colegele imi puneau tot felul de intrebari sau faceau afirmatii cand vedeau verigheta. Ca sa ma intereseze ceva la un om ca sa-l intreb ceva inseamna sa imi atraga atentia cu ceva si sa aiba o legatura cu mine, altfel nu-mi pasa. Mi se pare mai normal sa vorbesti cand trebuie cu cine trebuie , nu sa-ti bati gura aiurea cu lumea ca multi oameni nu sunt prea inteligenti si te poti astepta la tot felul de interpretari. Ca un plus asa , tacerea gurii ma face sa simt liniste in suflet uneori si doar tacand pot auzi ciripitul pasarilor si sunetul valurilor!
    Sper ca m-am facut inteleasa, am vrut doar sa stii ca nu e bine sa generalizam si sa bagam in aceeasi oala oamenii de un anumit fel. Linistea si tacerea am descoperit-o in timp , dupa ce am vazut ca toata deschiderea mea catre altii nu mi-a facut rau ca aveam o incredere prosteasca ca oamenii nu sunt asa rai. Prefer sa tac decat sa-mi ‘bat gura’ degeaba!
    Succes in continuare, imi place cum scrii!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Poți să fii tăcut din fire și să vorbești doar exact cînd trebuie și ce trebuie.
      Concret, la exemplul meu, dacă toată redacția, sau măcar șeful ei, ar fi stabilit, într-o ședință oarecare, la momentul oportun, că rămîne un departament cu plan editorial propriu și prestabilit, eu cred că ar fi reușit.
      … Dar nu, mai bine observăm și comentăm între noi sau tăcem. Ardem mocnit și aprobăm tacit deviații comportamentale. Asta cînd ne pasă. Cînd nu ne pasă…
      Concret și la tine, dacă-mi permiți… nu pot să zic că nu te înțeleg. Dar iată cum văd eu: un birou de cațe care, tu tăcînd, vor continua ce știu ele cel mai bine și n-ai idee (sau ai!) unde pot ajunge cu imaginația :))) Nu văd un colectiv aici 😦 Și, dacă e, e fără tine, l-aș denumi altfel și e deja alt subiect.
      Nici gînd să mă deranjeze comentariul tău.
      Nu dau cu tăcuții de nimic 🙂 , doar că tăcerea nu mi se mai pare de aur, ci un lux.

      Apreciază

    2. elenaistrate spune:

      Am inteles mai bine ce vrei sa spui. Credeam ca te referi in general la tacere, dar te referi la tacere atunci cand trebuie sa spui ceva ca sa repari sau sa aduci solutii. Eu credeam ca te refereai la chestiile banale vorbite de zi cu zi, dar acum ca zici eu te aprob, e normal sa nu trebuiasca sa taci, ci sa vorbesti atunci cand trebuie. Nu ma refer ca sunt acel tip de om tacut care tace ca mielul si sunt neindreptatita, ma refeream in general ca sunt mai mult tacuta decat vorbareata, uneori nu are rost sa dezbat subiecte aiurea si sa vorbesc ca la pereti. Cred ca m-ai inteles! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    3. elenaistrate spune:

      „zi cu* zi”, pardon de greseala gramaticala, m-am grabit :))

      Apreciat de 1 persoană

    4. Issabela spune:

      Cam așa 🙂
      E chiar reconfortant să stai lîngă cineva tăcut… dar să stii și că, la o adică, poți conta pe el/ea 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  11. Aura B. Lupu spune:

    Interesantă întâmplarea, iar tanti era evident că asta urmărea de fapt, puterea. Oamenii nu-s răi că-s rai, cel mai des îs răi când au un scop. Tăcerea ta (și-a celorlalți) a fost o formă de înțelepciune, nu de felul celei din iarbă. 😉 Zic și io.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      😦 nu mai contează acum…
      E interesant, filosofic, între timp au făcut o grămadă de copii și și-a publicat o grămadă de cărți de copii, transformîndu-i profilul inițial la care ținuserăm atît de mult.
      Interesant pt că mi-a arătat o dată-n plus că ce-i cu adevărat frumos nu durează. Și că minunile țin trei zile, luni, ani, indiferent 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.