Tristețea unui clovn de dincolo de scenă,
Când cade cortina peste orice spectacol
Și pleacă pe rând cei ce-au clamat în arenă
N-o poate ghici nici măcar un oracol.
Cum spune el, clovnul, adevărul în glumă,
Toți râdem, nu credem din toate o iotă,
E rolul lui să ne-nchidă în baloane de spumă
Și propriul lui rol să-și ascundă-n mascotă.
Cum face el tumbe în cercul bine decis
De mai marii arenei care l-au angajat,
Cum ne face să credem că cercu-i un vis,
Nicicum vicios în luminile rampei vreodat’.
Cum se strâmbă, strigă, cântă, mimează,
Pe roți și pe sârme se-nvârte ca uns,
În pași de vals cu leii și lupii dansează,
Numai gândul lui intim e tot nepătruns.
Doar în cabină, când reflectoare se sting
Și costumu-i pe scaun zace gol și-aranjat,
Pe obraji pudre și farduri curg, se preling
În oglinda cu luciul de ceața ochilor mat…
Și lumea în care trăim este un circ imens; zâmbete false, oameni care plâng, dar nu aplaudă nimeni. Pe cine interesează ”clovni” triști cu măști pictate…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Da, chiar, avem destule azi, mult mai maiastre… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Meserie dificilă, viață dificilă. Oricum viața e o luptă, cu tine însuți, a fi sau a nu fi, cutare sau cutare… asta-i întrebarea! Omul, în fiecare clipă are de ales. Bravo, Issa, o nouă poezie, scoasă din joben… ne răsfeți.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
🙂 poate reușesc într-o zi și-un iepuraș alb, tare mi-aș dori.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
De mică, de câte ori mergeam la spectacolele de circ, am avut impresia că clovnii sunt niște ființe nefericite. Poate nefericirea am asociat-o cu vopseaua aceea în exces de pe față. Am gândit că este ca o mască menită să ne înșele în privința celui ce se ascunde în spatele ei.
ApreciazăApreciat de 5 persoane
… Și sînt din ce în ce mai mult văzuți așa… Dovadă de cît și cum se schimbă lumea.
La Ronald de la McDonalds copiii mei urlau și fugeau, și nu numai ei 🙂
E un subiect vast și trist și mă gîndeam inițial la bufonii regilor, nu știu dacă de-acolo și-au început istoria.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred că de acolo își au rădăcinile. Bufonii distrau regii, clovnii, copiii și restul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… poate greșesc, dar nu pot să nu mă gîndesc acum cît de înapoiat trebuie să fii, ca să te distreze scălămbăielile unui seamăn!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu dacă greșești, știu că pe mine nu m-au distrat🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te înțeleg perfect.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte haioasă a doua strofă în care am râs de numa 🤣🤣
Foarte frumos l-ai așezat pe domnul clovn în vers, Seară Frumoasă, Issa.!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)) mulțumesc frumos, Ștef, la fel și ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Câți nu sunt „clovni” în viața de zi cu zi, ascunzându -și tristețea în spatele unor măști, mimând fericirea, bunăstarea!
Un „rol” de neinvidiat…
Felicitări, trist, dar atât de adevărat!
Seară frumoasă! 💝
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Păi asta și era…
Mulțumesc, noapte bună, Ana 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Magicianul își strânse în valiză ultimile și cele mai de preț instrumente, cuvintele, erau stricate, mutilate de absurdul existenței, lumea crezuse că erau butaforie și procedase în consecință cu ele, aruncă, zâmbind, la coș telefonul, numai poștașul și banca pot suna de două ori fără a cădea în ridicol, fusese la un pas, acum era destul de liniștit, învățase că nu există singurătate, doar oameni ce te fac să te simți singur, a dracu’ viața asta, îmbâcsită de indiferență, nu-i bai, e veche chestia și se întâmplă cu lucruri mult mai importante din univers, zece ani i-au trebuit lui Tolstoi pentru începutul ăla superb al ” Învierii „, cu indiferența lumii la sosirea primăverii, fumă pasional ultima țigară, dreptul sacrosanct al condamnatului la viață, alergă câteva gânduri între migrația sufletelor și veșnica reîntoarcere a aceluiași, murmură doar pentru sine că și Schopi (enhauer) și Nietzsche o luaseră în freză cu teoriile lor, o femeie plecată e o altă femeie, intră în cabină și încercă să se demachieze, rămase surprins, pe obraji avea pictate două lacrimi, în ultimul spectacol jucase, fără să vrea, rolul clovnului.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
… se șterse, se schimbă și-apoi, travestit în om obișnuit, se duse -avea biletele cumpărate preventiv – spre următorul autobuz, următorul oraș, următorul spectacol și, poate, următoarea femeie.
Avea un vag sentiment că va ști s-o ia altfel de la capăt numai după ultima țigară, se legase el de ideea asta, așa cum, de exemplu, pășești doar cu dreptul orice prag, cum sonorul tv din telecomandă trebuie să aibă număr cu soț, cum porți ceasul doar pe stînga sau vezi penele de guguștiuci aripi de înger.
Pîn-atunci, tot schimba marca de tutun…
Nu știu dac-am fost pe măsura ta. M-ai dat gata cu poemul în proză și cu receptivitatea la subiect 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Regii erau…regi, deci aveau, cel puțin teoretic, totul. Doar hazul le lipsea şi-l „cumpărau” din nevolnicia unor trupuri, dar nu şi din cea a minții! Şi în acest trist spectacol al lumii, oare cine este „mai clovn” (da, ştiu că substantivele nu au grade de comparație, dar…). Şi oare nu suntem toți nişte bieți clovni la sfârşitul spectacolului (zilei, vieții..)???
Tot ce scrii tu este deosebit!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
O să-i dau puțin block gramaticii pentru ideea ta, merită 🙂
Așa cred și eu. Toți sîntem puțin clovni. Unii mai mult decît alții, iar alții chiar oficial, e jobul lor…
Mulțumesc mult, Aura, noapte bună!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îmi amintesc și acum, cu amărăciune, de clovnul care a fost ales primar în Constanța. A râs mult, i-a contaminat și pe alții prin costumațiile extravagante, iar acum a venit timpul să plângă. Ca și noi.
Tot respectul pentru clovnii adevărați!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare frumos spus… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Suntem şi noi clovni ai zilelor. La fel ne purtăm uneori tristeţile.
Frumoasă tare poezia, Issa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, Potecuță dragă 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană