Paradoxuri

pixabey

Și stâncile vorbesc din când în când,
Ghețarii scot cuvinte plutitoare,
Blocuri de marmură își țin la coadă rând
Să își explice care cioplitură doare.

Și munții strigă uneori spre cer
Că-i bine sau e rău ce văd în zare,
Și apa-și curge plânsul ei stingher
Spre veșnic grăitoarea mare.

Și pomul e atât de expresiv
Prin frunza ce se naște sau dispare,
Și floarea are vers definitiv
Când simte că s-a ofilit și moare.

Și universul mai discută despre sine,
Eternul și neantul se ceartă cu mirare,
Și stelele clipesc în înțelesuri line,
Planetele pun semne de-ntrebare.

Și soarele cu dinți zâmbește poate
Când la-ndemână vreo furtună are,
Și cerul și pământul vorbesc, toate,
Numai tăcerea ta e dincolo de stare.

29 de gânduri despre „Paradoxuri

    1. De prin ’90… Spre deosebire de altele, de data asta îmi aduc aminte cînd am scris-o, era un bloc supărat de cuvinte :)))
      L-am despărțit în strofe, am schimbat trei cuvinte și gata, e fresh 🙂
      Mulțam, pupicei 🙂 ❤

      Apreciat de 3 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.