arhivă personală

Destul am greșit și eu în viață, ca tot omu’…

Dar și ca mamă. Mai țineți minte, cred că noi, fetele, toate am avut cel puțin un moment din acela de copil în care ne-am spus eu n-o să fac așa cînd o să fiu mamă, niciodată…

Și tot le mai faci. Obișnuință, grabă, societate, tradiții, neștiință, neputință etc.

Țin bine încă minte o întîmplare. Sînt multe, dar unele chiar mi-au fost lecții pe viu. Momentul ăla în care tot parenting-ul lumii devine lectură de citit seara cînd vei avea nepoți.

Ca la cutremur. Știi din toate școlile că trebuie să cauți grinda, să te duci sub ea, dar n-o să știi nicicînd unde te va prinde vreunul.

Era cel mic al meu… mic. Eram la țară, cu verișoara lui. Sînt cam de-o seamă, aveau vreo trei anișori atunci.

Pe vremea aia fiu-meu, mare și tare în toate acum, era destul de defensiv, iar ea, acum un înger de bunătate și responsabilitate – afurisită foc.

Obiectul disputei a fost un pistolaș-surpriză dintr-o pungă de pufuleți cumpărată de mine. Am desfăcut punga și i-am dat copilului meu pistolul. Verișoara s-a pus pe un urlet instant și de neoprit, că-l vrea ea. În clipa aia. Fiu-meu deja urla preventiv că-i al lui.

Și, în mijlocul acestei situații de un dramatism crescînd, oamenii mari din jur din acel moment au început cu textele obișnuite, dă-i-l și ei puțin că nu-i face nimic etc.

M-am lăsat convinsă că așa trebuie, așa-i bine și frumos – știți voi, împărțeala aia adultă de care copiii noștri n-au chef cînd avem noi – și le-am ținut isonul inițial.

Numai că mă uitam la copilul meu cum se spetește plîngînd și cît de năpăstuit mă privește…

Am început să mă-ndoiesc de „corectitudinea politică” și mi se rupea inima, parcă-i vedeam din ce în ce mai mult dreptatea. Iar cînd nu mai țin minte cine a vrut să-i smulgă de-a dreptul micul pistol din mînă, să i-l dea ei, mi-am schimbat și eu atitudinea instinctiv și mi-am luat copilul cu pistol cu tot, separîndu-i momentan.

După alte cîteva animozități mult mai firave, a venit și noaptea, sfetnicul bun. A doua zi, nici un copil nu mai voia pistolul, era deja clasat, zăcea pe-o măsuță, aveau altele pe tapet. Numai noi, oamenii mari, am mai rumegat problema o perioadă…

… Despre greșeli – numai de bine, dar după ce trec și, mai ales, dacă sînt și-ale altora.