Îl tot ocoleam, nu știu de ce. În sfîrșit, am apăsat pe enter

N-o să vorbesc de film, au făcut-o mulți și mult mai bine, nici nu l-am văzut de fapt ca pe un film, ci doar ca pe o muzică.

Multă, bună, dragă, veche, veșnică.

Am plîns o grămadă, pentru că-i știam sfîrșitul. Pentru că poți să nu fi știut sau citit niciodată nimic despre Freddie sau Queen, îi vezi viața-n fiecare vers cîntat.

Îi vezi în versuri golul acela din sufletul fiecăruia dintre noi pe care-l avem într-o ultimă instanță, oricît ne prefacem sau amăgim că nu. Golul acela înțesat cu droguri, fum, băutură, sex, viață socială plină, binefaceri, politică, cultură etc.

Pe care ne străduim pînă pierim să-l umplem conștient sau să îl ignorăm subconștient.

Și, cînd îl umpli cu artă, poate ieși magnific. Muzica leagă, unește, alină, revelă. Recunosc că am încropit rîndurile astea doar ca să mai strecor printre ele cîte-o piesă preferată…