Altă reclamă care mi-a rămas pe creier, vedeți că eu numai cu alea vechi mă „ocup”, e dumneaei, din clip.
De ce? Pentru că, simplu, era pe la TV mereu și mereu auzeam numai începutul, ce îți oferă statul. În general, nu?, așa-i omul făcut și de-aia cred că s-au inventat reclamele, cînd apar ele tu te ridici de la teveu să mai învîrți într-o mîncare, mai tragi o țigară, un telefon scurt, d-astea. Eu cel puțin așa-mi construisem serile vechi.

Ei, și din asta rămîneam mereu cu ce îți oferă statul. Plecam în drumuri prin casă gîndindu-mă întotdeauna inițial la statul ăla ca formă de guvernămînt și reveneam la faza ei finală, cu pastilele în prim plan și cu aceeași idee involuntară, că s-au inventat pastile contra… statului…
O dată prinsei și eu mai mult din ea și mă dumirii de care stat e vorba, dar breșa-n creier era deja formată.
Acum, căci abia acum am vizionat-o integral, văzui că-i 2 in 1, adică și pentru statul în picioare și pentru statul jos (hemoroizi, de care au pe stoc).
Nu știu care cum pentru ce e și nu cred că mai contează, reclama-i de acum 8 ani. Îs două cutii și m-a-nveselit culoarea lor, roșu/albastru, eu fiind structural stelistă pînă dincolo de stele…
Cred că acesta a fost și scopul reclamei, de a asimila noțiunea mai întâi cu ,,statul ăla ca formă de guvernămînt” și abia apoi de a ne trimite la sensul pentru care se dorea reclama. Cred că face parte din tehnica aceasta a realizării de reclame care să se fixeze, așa cum zici.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Wow, good! Deci am fost „victima” perfectă dac-am ținut minte 8 ani :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă nu ai fi scris, nu aș fi zis că a trecut atâta timp! Tot așa de bine o știu și eu, încât aș zice că este de ieri-alaltăieri!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) bine c-am găsit-o. Am văzut că mai sînt și altele, dar n-am îndrăznit să intru-n ele, mi-e teamă că rămîn fără magie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
He, he! Cum de-am aruncat ultimul televizor pe geam acu’… iaca s-au făcut șapte ani, dom’le, ce trece timpul… am scăpat – c-am și adblock pe calculator.
Cu tine ce mai pun de-o culturalizare 😉
Păi, e simplu: nu stai jos și nu stai în picioare 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))))) deja o luăm pe cîmp mult de la subiect!
ApreciazăApreciază
Atâta m-a dus și pe mine.
😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iar pe mine nici o clipă :))))
Bune reclamele, ne dezvăluim psihologic 🙂
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce ne oferă nouă Statul? Ne oferă… „hemoroizi, de care au pe stoc” :)))
Citeam și râdeam :))) Adevărul e că și la reclame (ca la povești, filme, etc.) începutul te prinde sau… te duci să mai învârți într-o mâncare :))) Așa fac și eu, iar cei care compun reclame n-ar trebui să scape din vedere reacția firească a telespectatorului. Da’ poate ei nu gătesc… 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ecaleopi cred că are dreptate :)))
Dar și ăștia greșesc pe undeva, cum mai remarca un blogger, că, în loc să-ți rămînă-n cap produsul, îți rămîne cîte-o altă fază din ea :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi da, și nu esențialul :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Issa, tu ştii ce reclamă mă obsedează pe mine şi ce nu voi uita deşi nu am fost implicată în „produs”, nu m-a afectat cu nimic, dar îmi amintesc sloganul de zici că ieri am auzit-o: „dormi linistit, FNI veghează”. 😀
Cum 8 ani? Nuuuu, n-are cum. Trebuie să mai fi fost dată în timpul ăsta, cum 8 ani? Că eu aş zice că-i de anul trecut. Cum să zboare anii aşa, ce nebunii???
Mai zic ceva şi tac: aveam o vecinuţă, Andra, o minune de copilă, avea vreo 3 ani şi rula reclama cu Mircea Radu, la ceva detergent. Era topită după reclamă, nu cred că neaparat după el deşi era frumuşel pe vremea aia şi zâmbea frumos la final. Ei, nu conta ce făcea copila, că mânca, că se juca, că orice făcea, când era reclama aia îngheţa în faţa televizorului şi striga Fănelele, fănelele, ia fănelele! Asta de fiecare dată când era reclama! Fănelele a rămas şi-n mintea mea deşi nu mai ştiu detergentul. 😀 Gata, nu mai zic nimic, Andra a terminat facultatea deci iar mă enervez cum zboară timpul ăsta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din cîte știu, FNI încă veghează… 😦 :)))
Așa scrie pe YT sub clip, 8 ani, am fost la fel de perplexă ca tine… Doamneee, ce dulce trebuie să fi fost Andra ❤ uite, p-aia n-o știu și nici nu pot, din limbajul Andrei, s-o deduc :))
ApreciazăApreciază
O caut, să văd dacă am noroc 😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci, da, hai Steaua… De când am auzit prima dată numele ăsta, a devenit echipa mea de suflet. Pe ea și pe Federer îi am la suflet. ☺️😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) Forza Steaua!
ApreciazăApreciază
Întotdeauna mi s-a părut că reclama asta e mega inteligentă și catchy 😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Încremenisem, începusem să am îndoieli asupra mea însămi, noroc c-am văzut că rîzi :))
ApreciazăApreciază
😂 😂 😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am și io câteva reclame „fixate pe retină”. O să-ncerc să las aici link-urile. Una este la DeLijn, autobuzele din Belgia (din partea flamandă) și-i haioasă tare. Și cealaltă-i la apă. Da’ nu numa’… 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))) trebuie să le văd de pe PC, pe tel nu merg linkurile din comentarii, dar rîd dinainte :)) sper să le-nțeleg!
Așa-i cînd îți rămîn „pitici” 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă ai și în bucătărie tv, nu ai scăpare. Cel mai fain este să le asculţi cu spatele la ecran. Nu vezi reclama, dar poţi să-ţi imaginezi ce vrei tu ascultându-o.😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)) n-am, dar ideea e ceva. Măcar nu mai rămîn imagini bizare în context pe retină :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Brrr . Nu stiu reclama si nici nu-mi place. Au fost reclame mai odioase, dar memorabile ‘zboara puiule zboara…” Parerea mea…
Pupicii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) n-o știu, dar o s-o caut!
Pupic iar 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum e prima dată când o văd. E mișto. 🙂
ApreciazăApreciază
Pe ideea bancului următor:
Ce e mică, roșie, trăiește în pământ și începe cu o? O râmă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu-l știam :)))
In fine, criticai și eu ceea ce în reclame pare baza. Adică cuvîntul ăla, „statul”, îmi reiese acum că era key-word :))
ApreciazăApreciază