dinobebe.ro

Alt loc de refugiu al adolescenței mele a fost subsolul blocului. Nu mai știu dacă după sau înaintea canalelor și nu mă-ntrebați de ce căutam refugiile astea, că nici azi nu știu.

Așa s-a nimerit.

Tot eu cu Gabi, fata din blocul meu. Și cu Adi, altă fată bună și frumoasă tot de la noi din bloc, deși nu mai bag mîna-n foc dacă Adi era „proprietară” sau invitată.

N-am idee cine a mai colindat dintre voi subsolurile blocurilor ălora vechi, de patru etaje și le ține minte. În capul meu au rămas un fel de tablouri stilizate.

Erau foarte faine. Coborai pe trepte un etaj în jos, ca la un demisol, și erau două uși, în stînga și în dreapta. Exact ca la apartamentele de deasupra, două pe palier.

La mine la scară era deschisă doar o ușă și era cam aiurea, subsol obișnuit, borcane, compartimentări, alte ușite, diverse obiecte, cam întunecat. N-am găsit nimic interesant acolo.

În schimb la ea, la scara a treia, ușa din stînga de la subsol dădea spre rai. Cum intrai – lumină mai multă, ușor filtrată și un open-space îmbietor de-a dreptul.

Nu știu de ce era așa, n-avea toate celelalte ușite, parcă nici pereții toți nu erau, habar n-am. Doar că era o oază imensă, unde cine știe cine depozitase niște mobilă veche și bună: canapele, masa, niște dulapuri…

Aia a fost. Cînd le-am descoperit, am știut exact ce vrem. Și am muncit pe brînci să facem curat acolo și să amenajăm spațiul acela frumos, ca o casă. Cred că nici la prima mea casă adevărată sau la mutatul dintr-un apartament în altul ca femeie la casa ei n-am muncit atîta.

Și n-am înghițit atîta praf. Particulele de praf, zborul lor haotic prin razele care intrau pe gemulețul dreptunghiular mi-au rămas cel mai bine întipărite în memorie. Am măturat, am spălat, am pus pături, am făcut curat, pînă și țevile alea obișnuite și groase care sînt sub tavan în orice subsol luceau de păianjeni.

Nu știu ce făceam pe-acolo, dar a durat și asta ceva timp. Din cînd în cînd mi-aduc aminte că mai invitam pe cîte vreo prietenă pe la noi, ne plăcea tare mult. Parcă ne și serveam cu chestii, dar cine mai știe…

Mergeam de cîte ori puteam, printre lecții. Sacrificam de multe ori ieșitul afară pentru senzația din subsolul aranjat de noi. Era acolo, în lîncezeala din căldura acelor ore de vară, toamnă sau primăvară, o stare anume, una deosebită, toată lumea forfotea pe-afară prin jur, se auzeau voci, pași, rîsete, strigăte, iar noi eram departe de lumea dezlănțuită…

… Nu mai țin minte cît a durat și jocul ăsta și cum s-a stins de la sine, ca toate celelalte. Dar a fost la fel de frumos.