croitoras.blogspot.com (hashtag anti-#rezist)

Primul hashtag a apărut pe data de 23 august 2007 (drăguț, nu…?) pe Twitter – #barcamp, postat de către Chris Messina, co-fondator Uber. Iar ca mișcare socială a fost folosit prima oară în contextul #BlackLives Matters, în iulie 2013.

A devenit atît de popular încît în 2014 a fost adăugat cuvîntul în English Oxford Dictionary.

Și este utilizat azi din plin pentru a pune gînduri, idei și acțiuni sub un numitor comun, ca să le găsești mai ușor la nevoie, adică o facilitate virtuală mai mult decît bine-venită.

Pe wordpress e chiar adjuvant să etichetezi un articol, ca să te descurci mai ușor, tu sau alții, în cazul în care cauți ceva anume. Iar wp are și bunul simț de a limita etichetarea la două-trei hashtaguri, cel puțin wp-ul meu, nu știu cele pe domenii cum sînt.

Pe twitter presupun că e folosit la capacitățile pentru care a fost creat, fără distorsiuni, doar e matca. Nu mai știu parola de la contul meu, că nu l-am folosit, dar nici îndoieli nu am.

Pe instagram, e baza. Vorbesc și se grupează și regrupează copiii noștri în hashtaguri cu ușurința cu care folosesc părinții lor emoticoanele pe facebook. Cel puțin sînt cuvinte întregi și au logică. E o joacă, dar și ei sînt copii.

Pe facebook, bietul „diez” a cam degenerat. A ajuns în mințile încărcate de „tradiții” un semn al revoltei principiale, tefeliste, al satanismului chiar ș.a.m.d. Zici că-i avertisment de „cîine rău”.

Hashtagistul, ca să revenim, e-un om obișnuit, are și el o vîrstă, ca toată lumea, în principiu nu foarte avansată, probabil familie, copii, prieteni, serviciu, animale de companie, studii etc. Da, niște studii elementare, ce-i drept, îi cam trebuie.

Ce găsim în plus și deosebit la un hashtagist sînt open mind și free spirit. Care tot din gradul de educație derivă.

Pentru un anti-hashtagist însă, open mind și free spirit înseamnă doar gay și neo-marxism, răul suprem al societății contemporane, care maschează perfect toate celelalte probleme actuale. Deși pînă și sub cele actuale ne ascundem cu succes, uitînd mereu în luptele noastre zilnice că toate-s vechi și nouă toate.

În final, trebuie să amintesc și de o sub-specie a hashtagistului: falsul hashtagist, adică cel care a prins ideea, dar care, neavînd practic nici o ideologie, o folosește în exces și neavenit.

Și astfel ajungi, tot pe facebook, evident, să vezi o postare cu un selfie-n baie sau o farfurie cu saramură ori papanași în care descrierea e din trei cuvinte și-apoi urmează triumfătoare vreo 15-20 de hashtaguri. Negre, stridente, țipîndu-și snobismul, parcă-s copiii ăia-n bănci care-ți scot ochii de profesor cu mîna ridicată non-stop. Și pe care, de obicei, nu-i bagi în seamă.

… Drept încheiere, doar hashtagul meu de suflet: #rezist.