Leapșa – La ce ai renunța?

Am primit un tag de la Dana pentru această nouă leapșă, care s-a dovedit a fi un exercițiu bun, interactiv și chiar amuzant.

Sunt jocuri prin care ne mai cunoaștem între noi, fie și – sau mai ales – prin fleacuri, de aceea îmi plac și intru-n ele, chiar dacă uneori întârzii.

Azi este vorba despre a renunța la sau a alege între două lucruri pe care cei mai mulți dintre noi le folosim frecvent. Să spunem că ar trebui, cel puțin pentru o perioadă, să renunți la unul dintre cele două lucruri. La care ai renunța?

Laptop sau telefon?

mariuscucu.ro

La laptop aș renunța, că nici nu-l am…
Am, pe lângă PC, care-i pentru chestii deosebite, serioase sau imposibile în alt mod, o tabletă cu tastatură. Dar n-am dexteritatea și nici posibilitățile de pe telefon, care-i mult mai smart.

Cărți sau TV?

blogdecarti.ro

La TV am renunțat deja de vreun an în sensul lui de abonament la vreun cablu, tv-ul meu acum e doar monitor pentru consolă și PC. Sau orice alt gadget la care se poate conecta.

Pizza sau hamburger?

dreamstimes.ro

La hamburger aș renunța, mereu e prea multă pâine-n el, deși shaorma e pe locul întâi la mine. Noroc că nu-i de ales între ea și altceva, deși nu știu ce ar putea-o „bate”.

Ciocolată sau fursecuri?

pinterest

Asta e cea mai grea întrebare de până acum… Cred că la ciocolată, prea multe variante cu tot felul de creme bizare, aș alege mai degrabă multitudinea de fursecuri. Mai ales dacă-n ea ar intra cornulețele cu gem, de fapt la ele voiam să ajung, nu știu dacă se pun la fursecuri, dar la ciocolată – sigur nu.

Chipsuri sau pufuleți?

gourmandine.ro

La pufuleți, chiar nu-mi plac, mi se par lipicioși și fără gust. Îmi plac chipsurile picante, cât mai picante, fără să mă intereseze firma care le produce. Și merg perfect cu întrebarea care urmează.

Filme sau seriale?

google.com

La seriale aș renunța. N-am mereu timpul și dispoziția să urmăresc un serial întreg cu n sezoane. Iar dacă mi-ar mai și plăcea mult, s-ar complica multe lucruri. Plus că m-aș enerva să aștept un an întreg până apare sezonul următor, cum se întâmplă acum cu Casa de Papel.

Vacanță la mare sau la munte?

pixabay.com

Pe munte l-aș pune pe hold, muntele e-n fiecare anotimp acolo și cam la fel. Și marea-i tot acolo… dar numai vara e marea pe care-o știm, vrem, căutăm toți. Nu știu de ce m-am gândit neapărat la vară, probabil tot datorită mării… – automatism.

Ei bine, cam așa-s răspunsurile mele și motivațiile lor. Am menționat, conform regulamentului nescris al oricărei lepșe, sursa de unde am preluat-o în primul paragraf și acum o să mă gîndesc, random, la încă 6 bloggeri… dar o poate prelua absolut oricine căruia îi place.

Și încă – prezentarea lepșei e personală, deci nu trebuie copy-paste.

… Așadar leapșa merge la…

Constanța – doritesinedorite.com

Fluturaș – Oază pentru fluturi

Eugenia – Licurici de suflet

Condei – Condeiblog

Mihai Mihalachi – Scripta manent

Cristi Palade – Tolba cu povești

26 de gânduri despre „Leapșa – La ce ai renunța?

  1. Mi-ai făcut, într-adevăr, poftă cu cornulețele, dar eu am renunțat de mult la ele. În primul rând pentru că nu-i cine să mi le facă, iar cele din comerț nu-s așa delicioase. În schimb, ciocolata se găsește pentru toate gusturile. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Eeee, am văzut pentru prima dată această provocare la tine pe blog și mi-au plăcut mult formula întrebărilor și e musai să mă bag și io.. Chiar dacă nu am fost tag-uit de nimeni, dar îmi place mult..

    Ps. Am început să mai recuperez pe ici pe colo câte ceva, întrucât sau cam adunat notificările..
    O săptămână superbă îți doresc !!!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.