Steluța asta de argint, cea micuță din cutiuța cea mai mică, are deja povestea ei pînă să ajungă la mine. Printre celelalte, desigur, dar ea e eroina azi. E un premiu drag.

De cînd am citit subiectul la proba respectivă, am simțit. Uneori simți. Am știut despre ce să scriu și am scris ca-n transă pîn-am terminat, fără ezitări, corecturi, nimic. A fost printre cele 3 articole pentru #SuperBlog pe care le-am scris cu sufletul, nu cu mintea.

Căci, deși sînt împotriva divinizărilor, am și eu două culturi: al pisicilor și al argintului.

Am regretat apoi puțin, era un articol total subiectiv și cine-a trecut prin #SB știe cum e cu subiectivitatea, dar… a mers. Toate trei au mers, întîmplător sau nu.

Și, cum în comentarii Aura (ecoarta) îmi spunea mai mereu că ea îmi dă o steluță, mi-am propus ca, dacă cîștig la această probă, să fie și o steluță de argint printre bijuteriile alese.

Mi-aș fi putut-o comanda pur și simplu; sau cumpăra, sînt destule steluțe de argint prin magazine, poate și mai mari și mai frumoase și mai altfel, dar poveștile lor sînt încă nescrise. Steluța mea avea deja o ciornă și eu pe ea o voiam.

V-o dăruiesc și vouă, virtual, cu drag, fiecăruia în parte care citește aceste rînduri și care mi-a fost alături în concurs, a fost, o voi spune de cîte ori va mai veni vorba, cel mai frumos lucru.

Poate că, totuși, chiar dacă zile la rînd îmi mai pierd credința în el, sufletul e cheia frumuseții vieții.

Textul nu-i advertorial sau advertising, e pur și simplu despre mine.