Ce rămîne, mielule/Acest cîntec, domnule… (verișorului meu, Emil)

Pe clasa a doua am făcut-o, din aceleași motive ca pe a treia, la o mătușă din București, la școala 85. Îi țin minte numărul pentru că a fost, întîmplător, și școala unde am dat treapta întîi.

A fost puțin ciudat, că făceam franceză în loc de rusă. A fost singurul meu an de franceză din toți anii de școală, dar, și eu mă mir, toate regulile fonetice și alte cîteva noțiuni generale de atunci mi-au rămas.

M-am mai înscris în primul an de facultate, cu cîteva colege de la rusă, la franceză facultativ, așa, de design, dar nu-mi plăcea. Iar cînd profu’ ne-a mai și zis, superior și peiorativ, voi, cu accentul vostru de slavi… am zis au revoir francezei toujours

În fine. Acolo aveam și doi verișori, băieții mătușii, erau cu vreo 10-12 ani mai mari decît mine.

Pe unul îl adoram. Pe celălalt nu puteam să-l sufăr; mă lua mereu la mișto, cum se zice, și rîdea de mine atunci cînd mă băga în seamă, că de obicei mă ignora. Și azi țin minte o masă comună la care mi-a zis, cu tonul lui obișnuit ironic, ce rîs cristalin ai, Issabela, iar eu m-am înroșit toată. Ceilalți credeau că zisese cu intenții bune și că mă înroșisem de emoție, dar era doar felul lui de a se amuza pe seama mea și eu mă înroșisem de nervii pe care nu mi-i puteam exprima… Comunicarea între noi a venit mult mai tîrziu.

Verișorul cel bun era tare blînd și de treabă. Și nu numai. Avea chitară, cînta, avea multe discuri și multă răbdare cu mine. Vorbeam, îmi povestea, mă asculta. Chiar mă simțeam ascultată. Acolo și atunci, la 8 ani, am învățat să ascult și să iubesc muzica folk. Să iubesc definitiv chitara rece. Rock-ul a venit mult mai tîrziu…

A fost un an plin de acordurile lui Mircea Vintilă. Nu mai știu ce mai ascultam, ce folkiști erau atunci, dar îmi plăceau toți la fel de mult. Pînă azi țin însă minte Mielul. Mi-a fost un fel de cîntec-steag pentru suflet. Și-acum îmi e garant de bunătate pentru toți cei cărora le place. Găseam în el alinare, plîngeam de soarta lui. Și am avut surpriza deosebită, căutîndu-l acum pe net, să văd că e lansat în format single în 1976, împreună cu Pămîntul deocamdată. Chiar cînd eram eu într-a doua…

Și azi ascult încă Mielul și-mi amintesc acele clipe deosebite într-o lume care pentru mine deja își arătase colții.

Verișorul cel bun și verișorul cel rău sînt eufemisme date de percepția mea de copil, nicidecum o realitate. Aveam 8 ani, ei – în jur de 18 și, gîndind în urmă, pot să spun rîzînd că, la 18 ani, eu însămi nu mă uitam la nimeni sub vîrsta mea și că cei mai mici mă plictiseau foarte tare. Doar să fi fost prea drăgălași sau să n-am eu ce face ca să le arunc vreo privire…

Școala nu semăna cu cea de lîngă casă, unde făcusem clasa întîi. Nu știu să zic de ce. Că făceam franceza. Și că mă pusese învățătoarea, care nu mi-a rămas nicicum în minte, să controlez dimineața copiii din rîndul în care era banca mea de batistă, în urechi… scriu și rîd… și cred că la unghii, mai țin minte doar că erau trei chestii de controlat și aia cu urechea mi se părea penibilă fără să știu atunci cuvîntul. Așa că o făceam mai mult formal.

Mă împrietenisem bine și repede cu un băiat, Nicușor, care stătea pe strada mea, două case mai încolo. Eram împreună tot timpul în care puteam fi. Școala era la două stații de tramvai, dar veneam pe jos de cîte ori ne lăsa vremea. Drumul ăla era altă fericire.

Dimineața cred că mergeam pe cont propriu fiecare, că nu-mi amintesc nimic.

Mai știu că mai erau două fete-n clasă, una de care-mi plăcea mie, mi se părea tare frumoasă, blondă, cu două codițe împletite și cu ochii albaștri, și una care nu mă putea suferi, așa, pur și simplu. Și că pe una dintre ele o chema Dana. Dar pe care…

Clasa mea a doua a mai fost și cu pojar. Nu mai știu detaliile medicale. Temperatura, care se spune că-i mare, dacă-mi era rău… Am uitat toate acestea. Mai știu doar camera întunecată unde-am stat două sau trei săptămîni, nu aveam voie să trag draperiile să văd lumina zilei sau să mă uit pe geam. Și, cel mai important – că Nicușor n-avea pojar, el mergea la școală și se juca liber pe stradă.Și-așa, cu Mielul, cu Nicușor și cu pojarul a mai trecut un an din viață…

Autograful e al meu, de la un concert, probabil Flacăra. M-a și pupat Mircea Vintilă, am și vorbit cîteva minute printre firele întinse peste tot și a fost un fel de împlinire.

arhivă personală

Rîndurile acestea au fost despre mine, dar scrise cu toate gîndurile la Emil, verișorul meu cel bun, care, de curînd, s-a dus în lumea aceea despre care se zice tot așa, c-ar fi și ea mai bună. Poate e, poate nu, aflăm fiecare numai pe cont propriu, dar eu cred că atunci cînd trăiești și pleci cu atîta demnitate, pe care ți-o păstrezi și cînd ai fost învins de boală, trebuie să fie ceva dincolo.

Altfel, parcă n-are sens pămîntul pe care avem de toate

20 de comentarii

  1. Of, Doamne! Condoleanțe, Issa!
    Mi-a plăcut mult articolul și melodia, pe care n-o știam, iar în final, mi-au dat lacrimile și nu știu de ce, pentru că nu l-am cunoscut pe vărul tău. Poate că subconștientul meu și-a amintit de cineva drag, tot așa pierdut, dar fără să-mi dezvăluie de cine.
    Uitasem cât de frumos cântă Vintilă, nu-l mai ascultasem demult. Mulțumesc!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Imi pare rau, Issa, dar ma gandesc ca i-ar fi placut lui Emil, sa stie ca l-ai evocat cu o chitara si o mare bunatate. Si tu standu-i alaturi. Frumoase amintirile, frumoasa scriitura. Am crescut cu ”un’ te duci tu mieluleee??” si mi-e asa de draga ca ma apuca o emotie de numa’ numa’…
    Te mbratisez cu drag!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Dumnezeu să-l odihnească pe verișorul tău cel bun. Din ce spui mă prind ușor că a făcut cinste acestui pământ…cinste lui.
    Cinste și ție pentru acest articol frumos și încărcat de emoție. Și multa putere îți doresc, să poți trece cât mai ușor posibil peste această pierdere.
    Și Dumnezeule ce frumoasă e muzica asta cu care ai pastelat acest înscris: îmi place Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Florian Pitiș și mulți alții….
    ☺️☺️☺️

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.