Voi face tot posibilul. O sintagmă defensivă. Sincer, mult mai impresionată aș fi să facă cineva imposibilul în îndeplinirea unei acțiuni.

Voi face tot posibilul să ajung la tine sau să termin lucrarea, e ca și cum mi-aș lua o marjă de neefectuare pe care o anunț dinainte, pregătindu-te subliminal.

Dacă însă ți-aș spune că fac imposibilul să… nu simți deja o doză crescândă de încredere reciprocă?

Sunt șanse foarte mari să. Sau doar sunt șanse mari, că de-aia posedă adjectivul grade de comparație, să le folosim. Sau mici, chiar dacă-i antonim.

Mda. Poate mă iau degeaba de expresie, dar ceva cumva nu-mi place la ea. Probabil modul impersonal de folosire. Ca și cum arunci vina pe neant în loc să ți-o asumi. O las în pacea ei, dar umanizată, cu un pronume personal în față: eu am șanse, tu ai șanse, el are șanse, noi n-avem șanse… E mai cinstit.

Forțat de împrejurări. Deja vizualizez o cohortă de împrejurări, care mai de care să mă forțeze să fac ceva împotriva voinței mele.

Un asediu cumplit, accentuat de sonoritatea consoanelor f, ț și j, ce dă un plus de dramă contextului respectiv. O bagi – pe expresie – și te-ai scos.

Nici nu trebuie să mai dai explicații, împrejurările te-au forțat, celălalt n-are decât să și le imagineze de la sine. Deși cred că, impresionat de lupta ta acerbă cu ele, n-o mai face și ia ca atare totul.

Îmi dau toată silința să… Un substantiv arhaic ce nu-și mai are locul decât prin această locuțiune verbală. Parc-ar avea și un iz ușor pleonastic, aș zice că silință îl cam include pe toată.

Dar, cum spuneam, în limbajul ședințelor de azi nu prea-și mai dă nimeni silințele, majoritatea preferă să-și aducă aportul (sic!).

Iar în limbaj uzual, cred că nici în trecut, totuși, nu ne dădeam toată silința să, ci, mai degrabă și mai plastic, ne dădeam peste cap să.

Dau curs invitației. E de bine, asta sună pozitiv. Nu pricep însă ce curs. Curs – substantiv, curs – verb la participiu?

Nu-s etimolog și nu știu de unde vine, dar am văzut chiar de curând expresia într-un text presupus literar și, credeți-mă, n-are calitatea asta. Aș scădea puncte serioase la creativitate pentru folosirea ei și mi-ar scădea și interesul pentru invitația căreia i se dă cursul respectiv.

Iar uzual, nu se pune problema să dăm curs te-miri-cui. O facem direct, prin verbul aferent: am fost, am ajuns, m-am dus etc.

Momentan sunt angajat(ă) în alte proiecte… Pe bune…?

Mă lipsesc de… alte comentarii, dar spune-mi direct că nu te interesează proiectul meu, dacă-mi ești șef sau coleg, altfel riști să mă mai vezi cu el când o să mi se pară mie că te-ai dezangajat.

Sau zi-mi direct, dacă-mi ești amic, că n-ai chef și m-ai câștigat pe viață.