Singur(ă) acasă

sursa facebook

Gata, au plecat toți prin drumurile lor.

Am rămas singură în toată casa. Se-ntîmplă rar. De obicei mai rămîne cîte unul, nimeni n-are același program cu nimeni. Liniștea aia desăvîrșită, eu cu cafeaua și ciripitul de păsărele, e un deziderat greu de atins.

Dar uite, se mai întîmplă, și atunci, în primele momente, am senzația aceea sublimă din adolescență cînd îmi plecau părinții pe undeva și rămîneam singură.

Da’ ce faci tu singură…? era deviza lor. Nimic, doar bucuria faptului. Dar nu m-au crezut și înțeles niciodată și nici eu n-am înțeles niciodată de ce ar fi trebuit să am ceva de ascuns…

… Acum, deci, sînt singură și ar trebui să fiu fericită.

Sînt doar puțin derutată. Liniște absolută. Pînă și mîțele dorm leșinate de plăcere pe unde-au apucat, că e zi, ele, desigur, doar noaptea au treabă. Păsărelele nu ciripesc, probabil e cam tîrziu, e-n jur de 11 dimineața. Nici mașini nu mai trec pe stradă, s-au calmat, străduța mea e paralelă cu un bulevard mare și și-au făcut idiotul obicei s-o ia pe-aici dimineața, plan B, și-așa a ajuns un trafic ca pe bulevardul în sine.

Nu cade nimic de nicăieri, nu strigă nimeni după mine, WhatsApp-ul nu vibrează non-stop de cerințe – uneori îi mai și blochez cîte-o juma’ de oră, o oră. Nimeni nu vrea nimic, că nu-i nimeni acasă.

Privesc în jur, gîndind că iată, am timp să fac chestii liniștită.

Sînt niște căni și-o farfurioară prin chiuvetă. Să le fie de bine, mai încap și altele, nu le declar urgente.

Obiecte de diverse naturi la ne-locurile lor prin casă… iau cîteva-n mînă și-mi dau seama apoi că-s prea multe, ar trebui ceva gîndire organizatorică. Renunț.

Niște măsuțe de șters, le șterg din mers, că alea chiar trebuie zilnic, niște prăfuleț pe niște rafturi, cărți pe care nu le-a mai clintit nimeni… Ar fi ceva, dar mi-aduc brusc aminte de citatul ăla omniprezent că o casă în care e ordine și curățenie arată ca o casă nelocuită. M-am scos, îmi trece și de șters praful.

Într-un final întind sumar niște pături și șterg cîteva întrerupătoare din drum cu un șervețel umed, să nu zic că n-am făcut nimic.

Și mă-ntorc la cafea. Și abia acum simt cu adevărat liniștea. Așa, să nu faci nimic, să stai degeaba, să nu gîndești, să nu nimic, nimic.

Singură. Lux, oază, paradis.

Pînă la țîrîitul interfonului. Administratorul, că iar am uitat să „aduc contoarele” pe care tot eu le scriu lunar…

25 de gânduri despre „Singur(ă) acasă

  1. Mie chiar îmi plac zilele alea de nefăcut nimic. Cumva, se umple ziua cu nimicul ăla care face bine 🙂
    Interfonul meu e închis de pe vremea-n care nu ştiu cum şi de ce, toţi cei care aveau treabă-n bloc, dar nu la cineva anume, cum ar fi cei cu reclame, sunau la mine la orice oră. L-am rezolvat, stă tot timpul închis.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Super, și la noi sînt. Dar noi ncsf, se tot vîntură prieteni de-ai astora „mici”, mari acum. Și nici ei înșiși n-au încă responsabilitatea cheilor… :))
      … Dar simțeam eu că voi fi înțeleasă în momentele alea deosebite de nefăcut nimic 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  2. Te înțeleg. Iubesc liniștea întreruptă doar de sforăitul motanilor.
    Urăsc zgomotele bruște. Alarma e dezactivată (în general), soneria e scoasă din priză și pe ușă scrie ”cioc, cioc” ca să priceapă și cei ce insistă să sune, iar WhatsApp are sonorul tăiat (dintr-o noapte când sonorul unei aplicații a făcut să-mi sară inima din piept, zău, la propriu 😦 )
    Bucură-te de clipă.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Am pățit-o și eu, avea ăsta micu o aplicație cu Pou (îi știi??), niște animale virtuale de trebuie să-i îngrijești, piepteni, hrănești și-o lăsase deschisă într-o noapte. Și în toiul nopții grohăie Pou ăla că-i e foame. Cu leșin m-a luat de spaimă… i-am trezit pe toți, care leșinau de rîs de mine 😦

      Mă bucur de orice clipă „goală” prind, nu ezit 🙂

      Acu-ți pun spațiul ăla între, credeam că numai eu sînt stresată de așa ceva… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    1. Te cred. Cred și una și alta 🙂
      Momente pentru noi înșine sînt binevenite oricînd.
      Pe de altă parte, mă gîndesc și la cei singuri mereu… căci cunosc.
      Dar… fiecare cu drumul lui și de ce are nevoie.

      Apreciat de 1 persoană

  3. Mișto articol. Bravo ☺️👍
    Frumoasă această stare pe care o aveam atât de des în copilărie, ori de câte ori mergeam la țară la bunici.
    Acum, de câțiva ani, sunt puțin deficitar la capitolul asta, dar am credința că stelele se vor alinia din nou de îndată ce le va fi venit rândul ☺️

    Apreciat de 1 persoană

  4. Noroc cu cafeaua aceea, care poate să te țină „ocupată” câteva ore și să-ți inspire gânduri precum cele de mai sus. Molipsitoare pentru mine, dat fiind faptul că am ocazia să le experimentez zi de zi. 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.