Versuri din Stradă – pagină fb

Nostalgicul obișnuit. E așa, ca mine. Are clipe de regrete, amintiri în care-ar vrea-napoi, întîmplări pe care le-ar schimba, oameni sau locuri din care n-ar mai pleca. Clipe declanșate în general de vreun detaliu nesemnificativ, dar care lui îi spune ceva anume. Proust e expertul aici. Apoi oftează, deschide ochii și-și continuă drumul, bucurîndu-se împreună cu copiii lui de noile aplicații apărute, sau, după caz, cerîndu-le sfaturi.

Nostalgicul ponderat. E cel care-și duce viața pe umeri dar, cînd adie vîntul mai tare, începe să compare. Și atunci dă puțin fuga înapoi, trăgîndu-și seva din ce bine era cînd…, ce bine dacă și azi… Dar, încă rațional, își revine, ia măsuri și rezolvă probleme. Își iubește copiii și, deși consideră că era mai bună copilăria fără gadgeturi, cel puțin nu le interzice.

Nostalgicul exagerat. În faza asta începe deja dezechilibrul. Comparația în defavoarea prezentului se instalează ca un program de calculator, conversațiile încep cu pe vremea mea, copiii nu mai au acces la gadgeturi sau sînt restricționați spartan, adultul nepunînd nimic în loc, dar crezînd că-și aduce vremea înapoi.

Nostalgicul irecuperabil. Blocat în trecut, fără funcție de reset. Ca urmare, idealizează o epocă socială în care aveam casă și serviciu toți și bătaia ruptă din rai era educație națională din care ieșeam oameni. În această fază finală prezentul e negat total, nici un om nu mai e ce era, nici un aparat nu mai merge cum mergea și țara e pe ducă, dar nu din cauza prostiei și dezinteresului actuale, ci a lipsei ordinii și disciplinei comuniste. La copiii lui prefer să nu mă gîndesc, dar presupun că nu (mai) stau cu el.

… Altfel spus, nostalgia e una dintre cele mai frumoase simțiri umane. Ar trebui să fie gestionată relativ ușor, nici măcar nu e atît de greu de dus ca dorul, de exemplu. De dor te poți îmbolnăvi, de nostalgie îi îmbolnăvești pe alții.

Și ar mai fi frumos de înțeles că, chiar dacă nostalgia e un singur și același cuvînt mereu, cele după care sîntem nostalgici sînt mereu altele. Fiecare generație are nostalgiile ei. Lăsați-i pe copiii voștri să-și trăiască azi nostalgiile lor de mîine, lucrînd mai degrabă la contextul social oferit decît la transferul de nostalgii.

Comparațiile ucid spirite în formare și distrug relații existente.