Nostalgicul obișnuit. E așa, ca mine. Are clipe de regrete, amintiri în care-ar vrea-napoi, întîmplări pe care le-ar schimba, oameni sau locuri din care n-ar mai pleca. Clipe declanșate în general de vreun detaliu nesemnificativ, dar care lui îi spune ceva anume. Proust e expertul aici. Apoi oftează, deschide ochii și-și continuă drumul, bucurîndu-se împreună cu copiii lui de noile aplicații apărute, sau, după caz, cerîndu-le sfaturi.
Nostalgicul ponderat. E cel care-și duce viața pe umeri dar, cînd adie vîntul mai tare, începe să compare. Și atunci dă puțin fuga înapoi, trăgîndu-și seva din ce bine era cînd…, ce bine dacă și azi… Dar, încă rațional, își revine, ia măsuri și rezolvă probleme. Își iubește copiii și, deși consideră că era mai bună copilăria fără gadgeturi, cel puțin nu le interzice.
Nostalgicul exagerat. În faza asta începe deja dezechilibrul. Comparația în defavoarea prezentului se instalează ca un program de calculator, conversațiile încep cu pe vremea mea, copiii nu mai au acces la gadgeturi sau sînt restricționați spartan, adultul nepunînd nimic în loc, dar crezînd că-și aduce vremea înapoi.
Nostalgicul irecuperabil. Blocat în trecut, fără funcție de reset. Ca urmare, idealizează o epocă socială în care aveam casă și serviciu toți și bătaia ruptă din rai era educație națională din care ieșeam oameni. În această fază finală prezentul e negat total, nici un om nu mai e ce era, nici un aparat nu mai merge cum mergea și țara e pe ducă, dar nu din cauza prostiei și dezinteresului actuale, ci a lipsei ordinii și disciplinei comuniste. La copiii lui prefer să nu mă gîndesc, dar presupun că nu (mai) stau cu el.
… Altfel spus, nostalgia e una dintre cele mai frumoase simțiri umane. Ar trebui să fie gestionată relativ ușor, nici măcar nu e atît de greu de dus ca dorul, de exemplu. De dor te poți îmbolnăvi, de nostalgie îi îmbolnăvești pe alții.
Și ar mai fi frumos de înțeles că, chiar dacă nostalgia e un singur și același cuvînt mereu, cele după care sîntem nostalgici sînt mereu altele. Fiecare generație are nostalgiile ei. Lăsați-i pe copiii voștri să-și trăiască azi nostalgiile lor de mîine, lucrînd mai degrabă la contextul social oferit decît la transferul de nostalgii.
Comparațiile ucid spirite în formare și distrug relații existente.
Mi-ați luat titlul. O să pun pagina totuși deseară. Desigur, conținutul e altul dar, ați fost mai iute de mână.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Împart cu plăcere, sînt sigură că baza și scopul sînt aceleași 🙂
Și aștept cu curiozitate!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Diagnostic: nostalgic ponderat! 😀
E bine, bine. Important e să conștientizăm și să ne redresam! 😉
Duminică fără nostalgie! 🤗🥰
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))))))) am rîs bine… dar nu-mi permit verdicte, nu-s psiholog, doar mai urlă sufletul în mine, căci din păcate cunosc live fanatici ai „cum era”. Și, culmea, nu neapărat bătrîni 🙂
Duminică senină să ai și tu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cel ce încearcă să reprime nostalgia din ce categorie face parte?🙂
Duminică frumoasă,Issa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Categoria „grea”… trebuie și ea lăsată să se manifeste un pic, cred 🙂
Duminică frumoasă și ție, Constanța!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trecutul nea făcut cei de azi …♥cum să il luităm?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sigur că nu-l uităm, dar extragem și noi ce ne-a fost bine și frumos, nu trăim acolo, în el, asta ziceam 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da,Issabela am înțels!Sunt unii care tânjăsc după trecut spunând ,,era mai bine,, asta mă deranjează și pe mine!Nostalgia e folositoare să extragi învățăturile bune și să îți construiești viitorul!
Duminică plăcută Issa! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mult drag, zi frumoasă și ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu aș zice că-s ponderat, dar părerea celor care mă suportă are întâietate. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 din poezii și Fetița care… nici măcar ponderarea asta n-am simțit-o…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu pot să mă încadrez. Nostalgia e un sentiment. Gadget-ul e un obiect. Cum oare să fii nostalgic prin neacceptarea unor obiecte recente? Ăla se cheamă, eventual, neadaptat ori tehnofob. 😦
ApreciazăApreciază
Foarte interesant 🙂 toată presa etc urlă de dependența de tehno, dar de tehnofobie nici un cuvînt, merită cercetat 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mie îmi plac cei care încearcă prin toate mijloacele să te facă nostalgic irecuperabil, cum sunt ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu nu-s ancorată total în prezent… dar nu, brrrr, exclus 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Issa, lămureşte-mă, eu cărui grup aparțin!? Nu am regrete, poate unul mic; nu-mi vreau amintirile înapoi, unele sunt groaznice; n-aş schimba nimic din ce-a fost; merg înainte cu convingerea că Dumnezeu ştie ce e mai bine pentru mine; nu cer ajutor la aplicațiile noi pentru că mereu se plâng că n-au timp…apoi îmi aruncă: „te descurci tu!”. No, unde mă plasezi!? Mulțumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) eu am zis că cer ajutor, nu că-l și primesc…! Ca și tine, de obicei mă descurc singură…
Zic că semănăm, de-aia ne-am adunat. Mai ales la „Dumnezeu știe ce e mai bine” 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Grozav! Mulțumesc! M-am liniştit! Am crezut că sunt „din altă lume”!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))
Toți sîntem, pînă la urmă, în aceeași lume 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nostalgia e un sentiment care exprimă atitudinea omului față de realitatea trecută. Sunt ca și tine, Issa, nostalgic obișnuit: „unde ești, copilărie, cu pădurea ta cu tot?”, că am avut parte de pădure în copilărie. E natural, e firesc să-ți dorești a mai avea acele clipe (sentimente, trăiri „de neuitat”), de fericire copilărească, deplină. Atunci nu știai ce-ți zicea inima, „Oprește-te, clipă! Ești atât de frumoasă!” (Goethe), abia acum ți-o revendici, ca a ta, dar unde-i, de nu vrea să se întoarcă-napoi?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unde-i, cine?
Pădurea e tot acolo. Clipa… e-n tine acum. Ești o sumă de clipe 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
clipele sunt, ce a fost într-adevăr, nu e, nici chiar acea pădure nu mai e la fel, în mod fizic
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Nostalgicul obisnuit! E bine si sa te uiti peste umar, dar nici sa ramai acolo. Si piticii au nevoie de tine… Pupicii
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Dap, oricît ar fi de greu (dar în cazul ăsta chiar nu mi se pare că e) trebuie să ții cumva un echilibru, că-i dezechilibrezi și pe alții.
Alți pupicei :)) ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Exact! Pupici cu iMinioare! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană