Film: The Shack

on
m.cinemagia.ro

Film fantastic, pentru cei cărora le plac poveștile frumoase din care poți să rămîi fie și cu o singură întrebare asupra existenței și rostului ei.

Deși subiectul, drumul spre tine însuți, e foarte greu, iar factorul declanșator – cel mai trist posibil, filmul e simplu și frumos indiferent din ce punct de vedere îl privești.

E plin de pilde, după care nu mă dau în vînt în mod firesc. Sînt însă ilustrate convingător și, mai ales, expresiv. Sînt distincte una de alta, le poți lua și ca atare, dar se și completează cursiv într-un tot final.

După o carte de care nu știam, Baraca de William P. Young, și despre care am citit că a iscat controverse teologice serioase la apariția ei – după părerea mea, inutile – din cauza personajelor religioase și a unor idei foarte atipice.

E un film pentru oricine, din care poți să iei exact cît și ce-ți trebuie în momentul vizionării, fie și numai imagistica desăvîrșită.

Îl recomand cu drag și cui l-a văzut îi spun și cadrul meu preferat, unul anume dintre toate.

27 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Uirebit spune:

    Pare un film bunicel, Issa 🙂
    Și mie îmi place din când în când să mai hoinăresc pe site-urile cu filme, ca să uit de problemele de zi cu zi.
    Însă genul meu preferat sunt filmele științifico-fantastice (mai ales cele distopice).
    În toate celelalte, și-a făcut loc corectitudinea politică hollywoodiană (adică au devenit un fel de instrumente de propagandă pentru fel de fel de aberații).

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Sper că Dumnezeul și negru și femeie din film nu intră-n asta… chiar nu l-am luat așa, mă mai uit o dată la anul apariției cărții.

      Apreciază

  2. rofstef spune:

    Un film pe care nu l-am mai văzut și care, pare vrednic de vizionat..
    Mulțumesc de recomandarea filmului, Seară Plăcută !!!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Cu drag, vizionare plăcută, cînd îi vine rîndul!

      Apreciază

    2. rofstef spune:

      Mulțumesc mult !

      Apreciat de 1 persoană

  3. Uirebit spune:

    Nu văd niciun motiv pentru care Dumnezeu nu ar putea fi femeie. Chiar niciunul!
    M-am gândit de multe ori la chestia asta și am tratat chestiunea în volumul 5 al cărții mele (nu exhaustiv, desigur).

    Și, da, Dumnezeu poate fi și negru, dacă are El chef, că de aia e Dumnezeu și atotputernic.

    Nu prea cred însă că ar putea fi și gay sau transgender. Probabil nici tu nu ai putea crede așa ceva.

    Dar nu contează ce credem noi! Rămâne să stabilească asta cei de la Hollywood.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      … Și noi să ne uităm sau nu la ce stabilesc seniorii cinematografiei, desigur 🙂
      În rest, iată, sînt în acord, în sfîrșit, cu toate celelalte.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Uirebit spune:

    Chiar aș fi curios să văd cu ce-o să ne mai uimească Hollywood-ul în douăzeci douăzeci.
    Probabil cu un remake după „Romeo și Julieta”, în care protagonistul să fie un gay mândru, iar protagonista un fost Giulio, care și-a făcut operație de schimbare de sex.
    Și, desigur, vor fi unul musulman, iar celălalt… adept Hare Krishna.

    Posibilitățile sunt nelimitate!

    Apreciază

    1. Issabela spune:

      Lol… Îmi spunea o prietenă acum vreo săptămînă dac-am observat că de-un timp încoace în orice, dar absolut orice, film american sînt un negru și un gay minim… n-am crezut, chiar mi-am propus sa fiu atentă…

      Apreciază

    2. Uirebit spune:

      Înseamnă că ai fost foarte neatentă până acum 🙂
      Gay și lesbiene există chiar și în producțiile Walt Disney, darămite în cele hollywoodiene.
      Îi găsești peste tot. Dar nu asta e deranjant, ci scenele lor de budoar.
      De multe ori m-am jurat că nu mă mai uit la noile producții și că o să revin la cele din perioada când s-a turnat „Casablanca”.

      Cât despre negri (mă rog, afroamericani), chiar nu văd nimic anormal să apară în toate filmele.
      Din partea mea, pot să bage și eschimoși, și țigani. (Eventual scene de sex între eschimoși și țigani.)

      Nu fi rasistă, Issa 🙂

      Apreciază

    3. Issabela spune:

      Nu sînt, era doar părerea prietenei mele, eu nici nu remarcasem. Deși, sincer, filmele cu negri mulți și protagoniști toți mă cam plictisesc.
      Cît despre Disney, nu vreau să cad nici în plasa celor care văd acum în mai toate filmele lor ce zici și tu și care, de exemplu, au făcut din filmul ăla cu surorile și multă gheață (îmi scapă numele…) un film de lesbiene.

      Apreciază

  5. Poteci de dor spune:

    Mulţumesc, Issa. Dacă văd bine în imagine, e actriţa pe care o ador. Deci da, voi căuta filmul.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Octavia Spencer văd că o cheamă. Ție o să-ți placă sigur-sigur 🙂

      Apreciază

    2. Poteci de dor spune:

      Daaa, ea e! Abia aştept să-l văd!

      Apreciat de 1 persoană

    3. Issabela spune:

      Păi atunci chiar mă bucur, eu n-o știam așa bine, deși precis am mai văzut-o 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  6. ina02s spune:

    O sa-l bifam acolo… vedem noi cu timpul. Pupicii

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Pupicei, sigur, nu cred că dispare!

      Apreciază

  7. racoltapetru6 spune:

    Cred că Dumnezeu nu are o anumită culoare sau formă, chiar dacă ne place să credem că ne seamănă la chip. E mai degrabă un spirit din care avem fiecare câte un strop.
    Încă un film prin care mi-ai stârnit curiozitatea.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Și eu cred la fel. Și ce simplu și frumos e să crezi așa 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  8. vax-albina spune:

    Mulțumesc pentru recomandare. Deocamdată mi-am downloadat cartea și o voi citi. Oare îmi vei putea spune cadrul preferat? Ăla – unul?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Sigur, dacă vrei și-acum. Sau după carte, chiar mă întreb dacă scena e și-n carte sau e doar a regizorului

      Deci pot, nu e spoiler, doar o altă mică „pildă”, dar, după mine, ilustrată desăvîrșit 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    2. vax-albina spune:

      Am început s-o citesc. Oare Dumnezeul din carte mă va ierta că am luat-o fără să plătesc? 😦

      Apreciat de 2 persoane

    3. Issabela spune:

      Nu am nici un dubiu; dacă n-aveam nici o idee despre Dumnezeu, o adoptam pe cea din carte/film. Oricum am adoptam sufletește filmul 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  9. Uirebit spune:

    @vax-albina
    „Oare Dumnezeul din carte mă va ierta că am luat-o fără să plătesc?”

    Important e să citești, dragă Vax! Nu contează cum obții micul tău drog.
    Sunt convins că Dumnezeu te privește și zâmbește (ascuns după un nor) 🙂
    La fel zâmbește și autorul cărții. (Tot ascuns, desigur.)
    Atât doar că cel de al doilea ține și un satâr în mână.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Aura B. Lupu spune:

    Mulțumesc Issa, nu l-am văzut, îl pun pe listă. 😍

    Apreciat de 1 persoană

    1. Issabela spune:

      Cu mare drag!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.