Azi, în autobuzul 116, am cunoscut-o pe doamna Maria.
Preț de cîteva stații. Dar cît o viață.
S-a urcat, s-a așezat în fața mea și mi-a spus, simplu, că a fost la mormîntul lui Eminescu și că nu era nimeni. Doar cîțiva soldați de la Academie, mamă.
Nu era tristă, supărată, răvășită, doar constatase. Dar ea fusese. Merge în fiecare an.
Am vrut să-i răspund, cu ironia mea obișnuită, că n-are cum să fie cineva pe-acolo, lumea-l sărbătorește azi on-line, cu citate, poezii, pus la profil, i se închină, umple tot cu el, adorație maximă o zi care mai de care. Dar am tăcut, nu erau cazul, momentul, omul…
Și-apoi mi-a povestit întîmplări din Institutul Pedagogic, pe care îl făcuse, pe vremea pensioanelor și a limbilor străine multe, frumos și bine învățate… pîn-au venit comuniștii și au stricat totul, și-acum mai sînt urmele lor.
Cum l-a avut profesor pe Călinescu și a reușit să ia un FB la el. Cum l-a avut profesor și pe cel ce scrisese o cărticică cu circuit mic și închis despre Eminescu, ceva cu Popo… și o terminație slavă, pe care o purta într-o geantă mare. Din păcate, nu m-am gîndit nici o clipă să fac poză cărții și nu mai țin minte numele, sigur ar fi avut o valoare literară cel puțin oarecare.
Apoi cîteva vorbe despre filologia din prezent. Și prezent, în general. A fost o bucurie devenită din ce în ce mai rară să schimb gînduri cu un om așa de lucid și pertinent.
Spre final, a coborît la Budapesta, se ducea la Mînastirea Radu Vodă. M-a întrebat cum mă cheamă și cum o cheamă pe fata mea, vorbiserăm despre ea în contextul filologiei contemporane. Ca să fim în gîndurile ei…
Ce frumos, zice, ca pe fata mea, nu am cum să nu țin minte…
Iar la sfîrșit de tot mi-a dorit să ajung și eu la 81 de ani, ca ea.
Ca ea, da.
Ca mine acum, nu, n-am nici jumătate din seninătatea și smerenia ei.
Ce-am simțit eu în toată această întîmplare prea frumoasă e prea ușor de înțeles.
Am rămas însă cu un gînd, persistent: că va trebui peste un an, pe 15 ianuarie 2021, dimineața în zori să merg la mormîntul lui Eminescu dacă o să mai vreau să știu atît de mult ce carte avea ea în geantă.
Poza e a mea, din 2 mai 2018. Deși stau vizavi de Bellu, nu e de azi și îmi asum orice comentariu…
Se mai întâmplă 
Dumitru Popovici ?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu cred… era ceva și cu Alex, nu garantez pentru Alexandru și nu era nici un nume din cele ce bîntuie manualele de filo cunoscute. O carte albă, A4, tipărită.
Asta e…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi pare bine.
Online-ul e un loc tot atât de potrivit pentru mister și taină ca deșertul pentru o balenă, să zicem.
De fapt se găsesc și balene în deșert, niște oase prin Algeria, parcă 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 știi, cînd mă gîndisem să-i spun de on-line-reală, aveam telefonul în mînă, era la început. Apoi l-am băgat automat în buzunar, înțelegi, erau trei chestii legate, on-line/telefon/poză, n-am putut ieși din asta, să-i fac o poză cărții pentru mine.
Nașpa, uite cum deșertul e și prin noi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O adevărată plăcere să stai de vorbă cu asemenea oameni. Şi un adevărat câştig.
Chiar te rog, dacă poţi, să îţi faci timp anul viitor să treci pe acolo, acum avem temă să găsim cartea misterioasă şi vrem confirmare 🙂
ApreciazăApreciat de 4 persoane
A fost mai mult decît frumos… Vorbea și fiecare inflexiune a glasului îmi părea cunoscută de undeva. Deși, din biografiile sumare, nu avea de unde.
E o temă aici… 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sa te rogi si tu, ca Doamna sa reziste pin’ la anu’ si sa aveti acelasi drum sa va intersectati. Frumoasa intalnire, cumva despre Eminescu. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eminescu e „de vină”… îl „condamn” la gînduri bune. A mai „ispășit” el, de altfel, asemenea pedepse 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi s-a întâmplat și mie, Issa, să cunosc, într-un autobuz, o doamnă care, până a coborât la stația dumneaei, mi-a povestit atât de multe și de frumoase din viața sa, încât nu cred că o voi uita vreodată. Fusese profesoară de română și îi aminteam de cineva, așa că mi s-a adresat …iar poveștile sale au început să curgă. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da… ce frumos… parcă-s trimiși de undeva oamenii ăștia să ne amintească de frumos în cotidian 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine că n-au uitat să meargă la ceașcă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ea, nu, doamna de azi. Chiar am ținut să spun și asta, că, la 81 de ani, consideră că cel mai rău lucru a fost comunismul, în toate etapele lui și că încă mai avem sechele… Posibil să fi fost profesoară, am vorbit mult de dezastrul învățămîntului.
Alții… Dumnezeu cu mila, ce să mai zic 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știu că nu persoana despre care ați povestit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce întâmplare cu rost (dacă se poate spune așa). Întâlnire de referință.
Din păcate tehnologia ne izolează tot mai mult. Inclusiv în autobuz.
PS.Prima, prima mea vizită în București a fost la cimitirul Belu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, deosebită și frumoasă, rostul nu i-l știu, dar fie și doar acela de a mă simți eu bine. Sau de a se ști că lumea se mai gîndește cu adevărat la poet 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fiecare din noi avem măcar o picătură de sânge din Eminescu. Doar suntem de aceeași nație și cu aceleași gene, pe care nu ar trebui să le renegăm, ci să învățăm a le folosi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că numai un poet poate vorbi așa despre alt poet.
Și toți poeții au întotdeauna dreptate 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce te face să crezi că o vei întâlni la anul? Chiar și în cazul în care va merge la mormântul lui Eminescu s-ar putea să nu nimerești ora. Vrei să spui că o vei aștepta acolo?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Era un gînd romantic… de ce nu, dacă a venit pe gerul ăsta uscat, părea un ritual 🙂
Nu știu, nu prea știu nici ce fac mîine, dar îmi place gîndul 🙂
ApreciazăApreciază
OFF TOPIC
Bună, Issa!
Nu am adresa ta e email, așa că îți scriu aici:
Inaugurez o categorie nouă pe blogul meu.
Se va numi „Am întrebat bloggerii literari”
Dacă ai amabilitatea să-mi răspunzi (în minim 50 de cuvinte) la întrebarea:
Ce înseamnă „literatură de consum” pentru tine?
Răsplata va fi un link în articol către blogul tău!
Îți mulțumesc anticipat!
Cu prietenie,
Uirebit
(după aceea, poți să ștergi acest comentariu, da?)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag, bună!
Mailul meu e pe la contact pe undeva, dar nu-i problemă.
L-ai fi avut și dacă reușeam să mă abonez și eu la blogul tău, tot pe mail, că am văzut că follow n-are, dar… nu m-am descurcat! N-am găsit nicăieri nici un buton încurajator, cum fac?
ApreciazăApreciază
Trimite-mi răspunsul tău la
i.am.uirebit@gmail.com
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ok, stai să-l creez!
ApreciazăApreciază