Meme Generator

Toate pe pămîntul ăsta funcționează cumva. Toate, doar priviți în jur.

Există o derulare oarecare în orice, legală sau mutuală. Fractal, număr de aur, bun simț, cum vreți. Așa și facebook, postezi, dai și primești like, comentezi, la tine, la alții. Cum spuneam, dai și primești. Troc. Nu îți dai. Cum ți-ai dat, ieși din troc și intri într-un cerc închis ce seamănă mai mult c-o troacă.

Nu pot să pun o poză cu mîța mea și să-mi dau singură love, este evident că o iubesc.

Nu pot să șăruiesc o postare care m-a enervat și să-mi dau, tot de nebună, furie, chestia asta am făcut-o la postarea inițială.

Nu pot să-mi dau singură rîs la ceva amuzant, că aș avea senzația că rîd de nebună sau de mine.

Sau să scriu ceva trist și pac, rapid, prima dedesubt cu semnulețul de plîns. Zău, parcă mi-aș auto-plînge de milă.

Nici măcar, ca-ntr-un coșmar virtual, n-aș putea gîndi că dau tonul cu semnul pus de mine la propria-mi postare, că oricum ceilalți dau tot ce vor ei și majoritatea mai și rîd de mine.

Pe de altă parte, spun asta după o experiență de 9 ani pe facebook, sînt două feluri de oameni care-și dau auto-like.

Cei noi, auto-likerii amatori, care abia și-au făcut un profil și încă nu știu prea multe. Dar care prind din zbor sau pricep la prima spunere ideea, cum e și firesc.

Și ceilalți. Auto-likerii profesioniști. Care-o tot țin cu auto-like-ul lor, indiferent de orice. Pe lîngă că-s caraghioși în manifestarea asta perpetuă, am observat la ei trăsături comune.

Oamenii care-și dau auto-like sînt egocentrici și narcisiști. Sau au tendințe. Totul e numai despre ei. Lumea se învîrte în jurul lor, au cele mai mari probleme sau cele mai sublime fericiri la care trebuie să participi obligatoriu și știu întotdeauna adevărul despre orice.

Sînt foarte susceptibili. Nu poți contrazice un auto-liker nici cu argumente valide, invalide – nici atît. Altfel, orice dialog devine monolog – al cui, nu mai contează.

Sînt foarte volubili. Postează mult și des. Subiecte variate. Delicatețea si discreția se pitesc speriate sub masca unei false și agresive „sincerități” absolute și subcombă sub stindardul „dreptății” unilaterale. Auto-like-urile date apoi la propriile comentarii închid glorios subiectul. Și cercul, unde, de obicei, rămîi pe dinafară.

Sînt teribil de declarativi. De obicei – adepții iubirii universale, dacă n-are cine să-ți spună te iubesc, ia-ți un friend auto-liker, fii pregătit doar să nu-l contrazici. Sau ai pozitivismului salvator și unic. Sau, după caz, ai victimizării continue.

Sînt lipsiți de simțul umorului. Ăla veritabil, fin, subțire. Aici nu insist, că-i discutabil și interpretabil, dar eu, care din asta trăiesc, vă spun cu mîna pe inimă că nu-l au.

Își fac des selfie-uri, pentru întreținerea a ceea ce n-au: stima de sine.

Și alte mărunțișuri.

Deci, dragă auto-likerule, autoaprecierea te definește mai mult decît crezi. Sigur că în lumea virtuală contează mai puțin, acolo e loc de orice, dar în lumea reală golurile din existențe se văd mai ușor. De fapt, corect cred că ar fi că se simt mai greu.