horoscop.teotrandafir.com

S-a-ntîmplat să stau la un moment dat, o perioadă determinată de timp și din motive neimportante acum, împreună cu o individă.

Cunoștințe printr-o alianță mai îndepărtată, deci într-o oarecare imposibilitate de-a o refuza, ne știam de mult. Ne mai întîlneam sporadic pe ici, pe colo și, pentru că eu chiar așa sînt, vreau să fie bine și frumos în jurul meu, am fost mult timp prevenitoare și amabilă. Chiar prietenoasă inițial.

Dar toate mi s-au stins în timp, lovindu-se de o răceală opacă și nativă, manifestată vădit între noi două, acoperită public „elegant” pentru neștiutori.

Pînă cînd, murind definitiv orice bunăvoință a mea, cum spuneam, m-am trezit taman atunci cu ea pe cap.

Mi-am dus responsabilitatea conștiincios pînă la capăt, dar atît. A fost foarte nașpa, deoarece, depinzînd acum de mine, m-am trezit copleșită de vorbe frumoase, laude, prostii, scene la care probabil orice privitor neavizat ar fi condamnat grimasele mele fără drept de apel.

În fine. Situația fizică era că singurul loc din casă unde puteam fi atunci singură era bucătăria și am spus clar acest lucru, că nu am nevoie de ajutor acolo.

Ea însă a insistat, în toată perioada respectivă. Am gonit-o categoric de la orice gătit și curățenie, cînd venea să mănînce, ieșeam eu etc.

Și totuși a insistat, măcar să spele vasele. Am zis nu, cît sînt eu aici, poate dacă sînt plecată și n-are ce face.

Și tot a insistat. Că ea s-ar bucura să i le spele cineva. Că ar fi recunoscătoare. Că măcar atît să facă. Toate variantele. Și le-a spălat în continuare, cu nonșalanță și, cred acum, deliberat.

Și nu le spăla oricum. Nu, era un ritual bine pus la punct și lungit maxim. Fiecare cuțit, furculiță, farfurie erau întîi umezite, apoi date de două ori cu detergent de vase, ca șamponul cînd te speli pe cap, apoi limpezite iar fiecare de cîteva ori, strict, separat, îndelung, cu apa oprită între toate operațiunile respective. Ajungeai să speli o linguriță și-o cană în juma de oră.

Eu priveam, tăceam, așteptam… uneori mă mai lăsau nervii și ziceam gata, le termin eu, atîta, zicea, zîmbind mereu, îl mai spăl pe ăsta… Nu mă convinge nimeni pe pămînt că n-o făcea numai de-a naibii ce era.

Între timp, cînd stăteam în aceeași încăpere cădeau lucruri din senin, apăreau sau dispăreau subit, jurai că-i poltergeist pe-acolo, cam așa arăta tensiunea între noi.

Cum ar fi să calci din senin în mijlocul bucătăriei într-o pioneză cu care nu umblase nimeni, nici n-aveai în casă, n-ai prins cu ele nimic niciodată, adică inexplicabilă. Sau să calci pe prag pe-o viespe, cînd nici afară nu-ți amintești să fi văzut. Sau să te privească cu așa încărcătură că-n clipa următoare, în spatele ei, cu zgomot asurzitor, ca-ntr-un film prost geamul de la cuptorul aragazului se prăbușește brusc și vertical pe gresie. Etc. Atît de slabă și vulnerabilă sînt, că mie mi se-ntîmplau toate, nu ei.

Ea spăla vase în continuare, imperturbabil…

… Timpul a trecut, am uitat, s-au mai întîmplat multe și, în urma unor situații cel puțin ciudate și urîte dintr-o vreme mai recentă, mi-am adus aminte și-am început să mă-ntreb dacă și eu oare am insistat să spăl vase prin bucătăriile altora.

Poate exagerez sau nu-i cea mai potrivită comparație, fiind așa prozaică, dar mi-am propus, că de-aia scriu, ca măcar de azi înainte să nu mai uit să mă-ntreb înainte de a face ceva pentru omul celălalt dacă omul celălalt chiar are nevoie să-i spăl eu vasele sau măcar nevoie de ajutor la operațiunea respectivă.