Film: Cînd îngerii dorm

themoviedb.org

Are notă mică pe IMDb și mai e și spaniol, adică cu final ne-american, dar mie mi-a plăcut.

„Mi-a plăcut” e un fel de a spune că mă interesează orice exploatează pertinent abisurile umane sau non-umane din noi, declanșate întotdeauna de întîmplarea aceea de care te crezi ferit aprioric.

Un familist convins accidentează o puștoaică și apoi toată noaptea are de făcut alegeri, între principii și realitate, între el și lume, între ce merită și ce nu.

Iar succesiunea alegerilor lui mi s-a părut bine gradată și justificată, cu puterea de a te face să înțelegi că oricînd ți se poate întîmpla și ție un fapt divers despre care citești de obicei dimineața la cafea, în tihna casei tale…

… Pe care ba o mai vezi, ba nu, pe rînd și simultan, iar drama nu vine din evenimentul respectiv, ci din faptul că el, protagonistul, e un om bun și obișnuit, așa cum ne credem majoritatea dintre noi.

Detaliile și dialogurile dintre actori sau dintre eu-rile tale de privitor sînt extrem de realiste și pentru asta eu i-aș da nota 8.

E un film greu.

19 comentarii

  1. Tocmai când am zis că dacă nu stau mult la Ion în seara asta, văd marriage story, că prea am citit de el cu premiile lor cu tot. Şi Once upon a time ar fi pentru mâine, dacă e pe undeva. Acu’ mi-ai răsturnat puţin treaba, că şi ăsta e tentant tare. Şi nu, nu e voie cu două, că timpul e scurt, ceasul sună la 6… 🙄

    Apreciat de 1 persoană

    • Și pe mine mă „pierd” alții cu cărțile, m-am cam adaptat la superficialitatea vremurilor 🙂
      Dar nu-i bai, ne citim, conversăm și pupicim oricum :))) ❤

      Apreciază

    • L-am început, acum cîțiva ani și l-am abandonat, chiar n-aveam timp. Și-acum am aceeași problemă cu serialele mai mari de-un sezon cu zece episoade, plus că-mpart consola cu fii-miu.

      Apreciază

    • Ți l-am recomandat apropo de alegerile pe care spui că are de le făcut protagonistul acestui film. Mi s-a părut formidabil (dramatic) momentul în care Walter White are de ales, în primele episoade ale lui Breaking Bad, între a-i lua viața acelui traficant din pivniță sau a-l lăsa liber, știind că cel mai probabil îl va omorî pe el și pe toată familia lui.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.