http://www.imdb.com

Un film din lumea artei, care mie mi s-a părut mai mult parodie decît thriller, categoria din care l-am luat. Cu personaje creionate exemplar.

O viață, cum altfel, boemă bine redată și acțiune gradată reușit. Doar cu scenele horror, deși legate de contexte, aș avea ceva, dar mie personal oricum mi se par toate, din orice film și indiferent de buget, stupide, asta e, nu le poți atașa naturalului nicicum.

Filfizonul. Parcă Dondon, care-o să-l vedeți o să-l recunoasteți imediat, un titirez fără căpătîi.

Scăpătata, doamna care și ea…, desigur, dar acuma nu…, acuma e afaceristă. Tot cu alură de pictoriță scăpătată rămîne.

Parvenita. Cea pentru care arta înseamnă doar bani și manevre artistice. Și care, ce să vezi, aduce la ținută cu Cruella, trebuie că e un tipar aici. Spre mulțumirea mea, o pățește cel mai rău.

Criticul efeminat Mort. Mie domnul respectiv mi-a plăcut cel mai mult, serios vorbind. Frumușel, stilat, cel mai deștept din film, care evident că se și prinde ce se-ntîmplă. Inutil însă, doar pentru propria satisfacție intelectuală.

Asistenta perfectă. Doar fizic, căci trădează și ea, și-n amor și-n artă.

Secretara simpatică, toantă, strict interesată și eternă, fix ca-n viață, de la o firmă la alta, fie ea și de artă.

Excentricul alcoolic în pană de creație, prezentat și înlăturat din acțiune, îl regăsim în final căutînd încă idei.

Artistul care nu se vinde. E și el în peisaj, dacă-mi aduc bine aminte scapă cu bine și îmi face plăcere să leg ideea de aceea că e tare bine să nu-ți vinzi sufletul.

Filmul, în concluzie, e ușor și relaxant, datorită satirei reușite a caracterelor depravate care, bonus, o sfîrșesc și prost.