Vă propun o scurtă leapșă, în urma nominalizării lui Aldus (text cu copy-paste în care nu puteam să nu intervin și eu puțin). Leapșa are două componente, în forma a două cerințe simple.
1. Postați o piesă muzicală care să nu facă parte din ceea ce numim în mod comun muzică și ascultăm de obicei la radio sau prin alte părți. Adică, să nu se încadreze nici la muzică ușoară românească, nici la muzică ușoară străină, nici la muzică populară românească, nici la muzică populară străină, nici la muzică clasică, nici la jazz, nici la rock, nici la house, nici la pop, nici manea să nu fie etc. O muzică non-standard, care v-a plăcut și pe care o recomandați și altora.
2. Dați leapșa mai departe la exact 3 blogări, pe care va trebui să-i menționați explicit, prin nume sau pseudonim. Deci fără „această leapșă poate fi preluată de X, Y, Z și de toți cei care mai doresc”, indiferent cât de mulți ar fi cei care mai doresc sau cei care vă citesc, indiferent cât de mult s-ar supăra unii că i-ați ales sau că nu i-ați ales, trebuie să alegeți în mod clar și explicit 3.
Piesa aleasă se numește La Rencontre (Deux Ans deja) și aș fi happy să-mi spună cineva ce-i cu ea sau din ce film e.
Iar leapșa merge la Marina Costa, de la care am ascultat mulți ani multă muzică altfel, la Poteci de dor, că-s curioasă foc și sigur o să-mi placă și ea nu lasă teme nefăcute și la Constanța, căreia îi pot vizualiza reacția când o să vadă că e fără rock…!
Issa mea dragă, ce-mi faci? Mulţumesc mult că te-ai gândit la mine. Am primit-o de la PSI şi ei i-am scris că nu promit. M-a speriat acel… gen fără gen, din alt gen. Dar acu cum mai pot eu spune nu când şi tu…
Mă voi gândi, promit. Îmi e greu tare. Eu … dar nu e loc de scuze. Caut eu ceva în memorie, da? 😉
Fain tare ce ai ales!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
:)) grea leapșă, și mie mi-a necesitat ceva gîndire…
Cum să nu mă gîndesc, grele alegeri toate, nici nu știu dacă-s cele mai reușite, sînt făcute cu inima, nu cu mintea…
Succes, nu-i nici o grabă…
ApreciazăApreciază
Mulţumesc încă o dată!
Problema e că acum mă obsedează melodia ta 😳
Ai aflat de unde e?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nuuu… la un prieten am văzut-o și eu prima oară și am presupus că-i dintr-un film, pe care nu l-am găsit. Pare o poveste acolo și-i o fază super, definitorie pentru spiritele feminin și masculin la un moment dat, ea-l întreabă ceva foarte serios, dramatic etc, el răspunde cu „mai dă-mi o țigară”… asta mi-a plăcut cel mai tare :)) ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu ştiu melodia. Dar o asociez şi eu cu ceva. Un film, o reclamă, un generic. Stai că întreb şi eu un expert, poate mă luminez.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sînt curioasă, father google o arată doar melodie ca atare, deși sugerează exact ce spui tu 🙂
Sau poate așa cîntă domnul respectiv, în versuri spuse melancolic.
Oricum ar fi, îmi place mult 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe mine ma ispitesc mai multe alegeri… dar ma voi limita la una…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am văzut, o să comentez la ea… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Crezi că, dacă nu e rock, nu mă descurc?😃😂
S-a făcut!
ApreciazăApreciază
https://wp.me/panr9q-2fc
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Abia asteptam sa ajung acas’ sa ascult muzica. Pare o poveste, de amor, aproape in versuri, cu fond muzical. E dulcica si tare sensibila, sentimentala. Faina. Pupiciii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mie-mi place tare mult ❤ pupicei și eu ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Grea leapșă? Pfff…. 😀
Pare muzică-muzică, am găsit-o aici: https://www.bide-et-musique.com/song/1355.html
E faină, ușor în genul lui Je T’aime,…Moi Non Plus, care însă îmi place mai mult. Ciudată? Hmm… 🙂
ApreciazăApreciază
Da, bine, definește-o tu atunci. E poezie cîntată…? Și nici la radio nu cred că e 😦
ApreciazăApreciază
Păi la ce-ți trebuie la radio? O asculți online. 🙂
Am găsit: e un fel de rap! Că și acolo versurile se recită! 😆
Glumesc, desigur.
ApreciazăApreciază
Sărisem rău în sus…
Uneori e bine să precizezi că glumești :)))
ApreciazăApreciază