Sursa news.ro

Un film perfect de sărbători, un ultim Anthony Hopkins deosebit, ca de obicei și un Jonathan Pryce, pe care eu îl cunosc mai puțin, interesant.

De unde e evident că actorii buni nu au vîrstă.

Nu știu foarte multe despre deosebirea dintre cele două biserici majore ale creștinismului, știu atît cît să le pot răspunde copiilor mei la nedumeriri.

Dar, din experiența vieții mele pe Pămînt de pînă acum, știu un lucru sigur: lăsînd tot trecutul istoric și toate relele lor la o parte, că nu fac subiectul de față, despre ortodocșii în care sînt înregimentată automat prin naștere știu mult mai puține decît despre catolicii „adverși” (altă percepție care nu ar trebui să existe).

De exemplu, habar n-am cine conduce Biserica Ortodoxă din lume, cum arată și pe unde e, nu dați cu pietre, că ei sînt prea opaci.

Despre Biserica Ortodoxă Română știu din Times New Toman și din Kamikaze cele mai multe informații.

Să continui…? Sigur ați prins ideea.

Desacralizarea unei instituții nu înseamnă pierderea valorii ei, așa cum a rămas bîntuind mitul ăsta al personalităților intangibile prin tot estul Europei, ci, din contră, umanizarea acesteia.

Exact asta am văzut în film, o dată în plus. E blînd, cu umor, cu istorie, se specifică de altfel că e bazat pe fapte reale, e totuși un film ușor, așa cum ar trebui să fie orice Biserică pentru toți adepții ei practicanți.

Îl recomand.