sursă wallup.net

La ora cînd îți scriu aceste rînduri
E noapte-afară și tîrziu în mine,
Nici stele căzătoare printre gînduri
Nu se mai văd de noile coline.

Nu se adună pînă-n poartă drumul,
Alee, pomi și flori sînt mute
Și-n vatra veche văd doar scrumul
Atîtor nemuriri prezente și trecute.

Afară-i frig și-un anotimp străin
Își caută ecou în camerele goale,
În geamul orb, paharul spart de vin
Reflectă palid o amprentă moale.

În colțul gri, stingher, pe-o masă,
Firimituri, hîrtii lucioase și o cană
Din cine știe ce ospăț rămasă,
Cu vechea ei la gură rană.

Îți tot spuneam să nu păstrăm
Visuri ciobite și murdare,
Spuneai că noi nu cumpărăm
Și am ajuns noi de vînzare.

Pe jos merg azi drum lung
Și mă opresc la mijloc de șosea
Și-mi pare că-napoi am să ajung
Dacă mă-ntorc cu spatele la ea.

Acum în noapte, cînd îți scriu
Prima și ultima scrisoare,
Doar ceasul de la mînă bate viu,
Mintea zîmbește, inima îmi moare.