Sursa Libertatea.ro

Eu nu sunt prinț, nu sunt șeic,
Dar de femei eu sunt iubit
Eu nu sunt prinț, nu sunt șeic,
Între femei sunt prototip.

Refren: Dubai, Dubai, viață ca-n Rai,
Dubai, Dubai și mulți parai,
Ce viață de lux poți să ai.

Eu îmi aleg din țări străine
Femei, frumoase limuzine,
Eu imi aleg din țări străine,
Că am talent și gusturi fine.

Încep prin a preciza că am pus de bună voie virgulele, pentru a face inteligibilă (capod)opera în cauză.

Privind ansamblul, se cuvine, înainte de analiza stricto sensu, o observație generală vizibilă oricărui aruncător de priviri sumare, folosirea explicită a pronumelui personal la persoana întâi singular: eu.

Ego-ul la cote maxime și stridente este așadar trăsătura de bază a Manelistului.

O altă trăsătură definitorie a sus-numitului apare din prima strofă, reliefată prin antiteză: nu este prinț sau șeic, dar este iubit de femei. Așadar, Manelistul egocentric este un loverboy, pare-se, nelimitat.

Nu știm zodia personajului principal al manelei, dar putem ușor deduce o zodie generică, a Peștelui, din, evident, prezența implicită a oceanului, la care ne duce axiomatic denumirea orașului unde are loc acțiunea.

Sigur, pentru cei competenți apare pertinența întrebării că, dacă Manelistul n-are funcții publice sau politice ereditare sau (s)căpătate, de unde bogăția materială afișată ostentativ. Dar noi nu suntem competenți.

Refrenul întregește peisajul (sub)uman sugerat printr-o comparație de egalitate între Dubai și rai. Comparația este preferată metaforei sau altor figuri de stil pentru a întări veridicul situației. Dacă ar fi fost metaforă, de exemplu, am fi putut bănui Manelistul de onirism, ceea ce nu este cazul.

Manelistul este și cântă prin toate (capod)operele sale un carpe diem perpetuu.

Rimele, departe de a fi puține și sărace, cum par la prima vedere, se încadrează într-o figură de stil numită repetiție, care subliniază și ea ideea de bază: manele-bani-femei-lux.

Extrapolând, am putea categorisi și calitatea sau substanța femeilor anexe unor asemenea prototipuri, dar consider că, acestea regăsindu-se în mai toate operele maneliste sub forma blondelor perfecte, ar fi o pierdere de cuvinte inutilă.

Cum însă cuvântul calitate nu-și are locul în niciun context prezent, mă opresc deocamdată aici.