Și vine o zi

Lupți de când te știi, cu lumea, cu universul, cu tine însuți, îți clădesti o ființă, aduni cărămizi și faci o fundație solidă de principii.

Crezi în idealuri, le vezi cum mor în trepte și ai curajul să-ți faci altele, deși cotidianul taie-n carne vie nemilos. Chirurgical aproape.

Dar nu-i nimic, îți spui, rămâne-n tine ceva ce nu-ți poate nimeni lua. Ceva ce-i doar al tău, te-aduni mereu, te regăsești.

Și vine o zi când calci pe credințe de-o viață, a ta, pentru ceva imediat, strict sau vital, poate nici măcar pentru tine însuți.

Fundația s-a fisurat.

Noi, europenii în general, spunem că pe-un vas spart degeaba îl lipești, nu va mai fi vreodată cum era.

Japonezii îl lipesc cu fire de aur și-l repară, transformând fiecare vas într-un unicat.

Oscar Wilde scria că adevărul pur și simplu nu e niciodată pur și rareori simplu. Aproximativ, mi-e lene să caut cuvintele exacte.

… Viață.