Din ’89 începând, învățământul românesc e un pian scăpat pe scări de niște muncitori necalificați.

E un dezastru, o varză, un spanac, un eșec din orice registru semantic vreți, dacă-l priviți realist. Dacă-l priviți feisbucist o să ziceți probabil că cu atât mai bine, partea plină a paharului, ajunge mai repede unde și-a dorit.

Sursa pinterest

Doar că pianul simbolizând învățământul ar fi fost destinat mansardei, tot simbolic, nu subsolului, cu o prelată de praf pe el.

Căci la fiecare treaptă-n jos îi mai sare câte-o clapă, dezacordând tot ansamblul. Step by step, deși nu-i plac ministerului de resort metodele străine.

În fine, să vorbim concret.

Tehnologia

Este o materie inutilă, introdusă pentru a da de lucru unor ingineri scăpătați sau diverșilor profi rămași fără catedre. Dovada – ghiveciul repetat de informații de orice natură, pe care le învață oricum separat la alte materii… tradiționale.

Tabla

E super-reformată. E smart. De fapt, nu, scuze, aia smart stă acoperită cu folie, unde există, că n-are conexiunile necesare. E tablă pe care scrii cu marker și deosebirea dintre ea și cea pe care scriai cu cretă e substanțială.

Arhivă personală

Substanțială financiaro-parental. Creta albă și colorată și buretele țineau cu lunile și nu treceau de 30 de lei semestrial. Markerele de azi, în patru culori, țin maxim o săptămână. Depinde de firmă, sunt de la 2 lei la Pilot și Bic. De unică folosință sau refilable, rezerva e cam cât markeru’. Cu 30 lei abia scrii o săptămână pe noile table. Plus adicția de șervețele umede și hârtie-prosop pentru aceeași tablă reformată. Calculați singuri învățământul gratuit. Societate de consum.

Auxiliarele

Din ce în ce mai multe și mai grele. Nu vor mai căra și manualul, dragi părinți, doar auxiliarul. Doar că auxiliarul e triplu ca gramaj și, de obicei, sunt două, că așa le fac editurile. În două părți și-n două serii, sa iei altele în semestrul doi.

Cel puțin remarc la ele îmbunătățirea gramaticii, erau sub limită acum câțiva ani, le corectau copiii de învățământ primar cu roșu, râzând.

Opționalele

Altă bazaconie. Știu toți părinții că opțiunea e doar în denumire, nici gând să le-alegem noi, noi doar semnăm că am luat la cunoștință.

Opționalele se aleg în funcție de profesorii din școala respectivă și de completarea cu orele necesare a catedrelor lor.

Și tot la opționale intră portofoliile, zici că-s miniștri de mici. Dosarele alea cu șină de plastic în care se adună săptămânal hârtii, de obicei printate. Alți bani, altă distracție a învățământului gratuit.

Vacanțele

Aici s-a lucrat la greu, ce-i drept. S-au tot schimbat schimbări până, cercul fiind rotund, ne-am cam întors de unde am plecat.

Dar era amuzant, iar azi stupid, cum începeau toate titlurile – schimbări majore în învătământ și-n text vedeai o zi-două mutate de la locul știut.

Programa școlară

Programa școlară națională, adevărata și cea mai mare problemă a învățământului nostru, e neclintită.

Timpul trece, viața trece și, dacă nu privești în ansamblu ci doar te bucuri de fiecare zi care trece, nu vezi.

Nu vezi același limbaj de lemn în toate manualele și aceleași informații îmbâcsite și seci în pagini noi și lucioase. Căci nici măcar schimbarea nu s-a schimbat pe-aici, ci doar s-au îndesat capitole întregi în clase inferioare celor din care proveneau și s-a păstrat lipsa dialogului la orele de clasă.

Era să uit, apropo de programa școlară, de manualele de sport și de dirigenție. Dar le las uitate, nu mai consum timpul nimănui cu aceste must have-uri inutile.

Totul sub deviza complicăm, nu ușurăm.

Monologul

Corecturi cu roșu, poezii pe dinafară, comentarii literare cu părerile altora, teme remarcabile cantitativ, pagini de cifre până le-ncurci – datorie efectuată.

Nimeni nu vorbește cu nimeni, păreri personale nu există, deși există scriptic o materie numită Gândire critică.

Eu dictez – tu scrii, eu scriu – tu copiezi, eu întreb – tu răspunzi. Ai, n-ai înțeles, trecem mai departe, materia-i multă, timp puțin, te descurci. Monolog curat.

Singura fază roz e că mai întâlnești oameni chiar și în învățământ. Trebuie s-o spun pentru că am câțiva în minte. Câțiva oameni care mai cred în ce fac și nu-s acolo că nu și-au găsit altceva sau că ies bani buni din sistemul meditațiilor la negru. Numai că pe acești oameni nu-i ajută nici programa materiei predate, nici inspectoratele, nici ministerul, nici măcar părinții.

Ni se plâng profesorii pe care-i mai interesează ce fac de programa îmbâcsită și de limbajul academic din ea. Cui îi pasă…?

Sursă bursa.ro

Părinții

Părinții analfabeți funcțional din cauza aceluiași sistem de învățământ. Iau de bun mereu tot ce li se bagă pe gât la școală pentru că nu pot susține o controversă și cer cantitate. Multe auxiliare, multe teme, crezând că.

Părinții cu bani, ăia de-și duc copiii până-n clasă cu mașina. Plătesc orice, oricât, să fie bine și iarăși nu discern nimic, discerne banul. Se dau superiori, se impun cu forța, au pretenții.

Părinții plecați. Despre ei nu pot vorbi, pentru că uneori termină copilul 8 sau 12 clase și nu îi cunoști, ei nu au pretenții, nici tâmpenii nu fac. Pe ei îi vezi doar în copilul dezorientat care se ține după orice adult care îl bagă-n seamă sau în adolescentul scăpat de sub orice control de mai târziu.

Părinții prea toleranți care fac reclamație învățătoarei că nu i-a pus copilului fesul în cap după ore.

Părinții intoleranți care urlă la propriul copil în fața clasei și a profesorilor, umilindu-l irecuperabil.

Etc.

Bullying-ul și teribilismul

Altă chestie veche de când lumea, doar că n-avea nume. Dintotdeauna într-o colectivitate, mai ales de copii, cei „tari” i-au stresat în fel și chip pe cei prinși mai slabi. De la sandwich-urile sau creioanele luate din ghiozdane la bătăile din pauze sau de după ore. Nimic nou sub soare, doar că i-am dat o denumire trendy și o punem și pe asta pe tapet, doar-doar mascăm și cu ea singura problemă majoră a învățământului nostru, programa școlară.

Dintotdeauna au fost unii care au fumat din generală, dintotdeauna s-a vorbit urât la o vârstă anume, dintotdeauna băieții au făcut concursuri de jeturi de pipi la toaletele băieților și altele, dintotdeauna copiii au avut curiozități sexuale (informații înainte interzise, acum prea expuse), dintotdeauna pe la 13-14 ani începi să-ți cauți personalitatea și e cel mai ușor să clachezi.

Sursa jr.brainpop.com

Și nimeni nu se gândește cum să-i facă pe acești copii interesați de școală, ci numai cum să-i critice că nu-s buni de nimic.

Nu are cum să fie vina unui copil că-i ne-bun de nimic, ci numai a împrejurărilor care l-au adus aici. Și împrejurarea majoră e programa națională, care, dincolo de toate celelalte tare sociale, nu-l face să stea șase ore pe zi într-o clasă.

Și astfel îi naștem și-apoi, sub ochii noștri și cu acordul tacit al nostru, al tuturor, doar fiindcă pentru ei nu mai merge și așa și noi nu pricepem asta, devin monștri sau emigranți.

Non-reformele din învățământul românesc se pot sfârși cu o singură modificare, programa școlară națională. Restul o să vină de la sine-apoi…