Paradoxal, în lumea plină de mall-uri glamurate de azi a devenit greu să mai găsești un lucru original de dăruit cuiva drag. Sau ceva simplu, dar cu emoție și semnificație, pentru un copil sau pentru un om mare.

… Zâmbesc și-acum amintindu-mi o întâmplare din clasa-ntâi a fiului meu. Pentru conformitate, vă arăt poza postării pe facebook din ziua respectivă, sper să se simtă și panica mea în cuvinte. Iar alături, un „colaj” făcut manual pentru tema copilului, urmând sfaturile prietenilor din comentarii: ne-am decupat pe mine și pe tati din singura poză la care aveam dublură și ne-am lipit pe amândoi cu aracet pe una dintre cele câteva poze cu cei mici; un photoshop incipient, n-aveam încă diversele retușări și progrămele de azi.

Tema a mers, ca orice temă, dar întrebarea mea de-acum cinci ani mi-a rămas și m-a pus pe gânduri.

Am făcut cadou între timp, cum dăm și cum primim mereu, aparaturi, bijuterii, haine, dvd-uri, parfumuri etc. Cărți, multe cărți, ce-i drept cu un roman bun te scoți încă în anumite cercuri.

Iar la un moment dat ajunsesem chiar și eu la stilizarea maximă a acestora, a cadourilor: jocuri on-line stil pay-pal pentru băieți, ambalajul cu Sephora, indiferent ce-i în el, pentru fetițe și plicul cu bani pentru prieteni.

Atâta țin să vă mai spun la faza asta, că sigur ați trecut mulți prin practicitatea acestui obicei contemporan: cu plicul cu bani am terminat-o. Chiar și pentru simplul motiv că am senzația că mă duc la doctor cu el și-aș pune înăuntru contravaloarea unei operații. Brrrr….

Până când, c-așa primești răspunsuri de la soartă dacă insiști să le cauți, am primit și eu cadou la rândul meu această carte personalizată.

Am răsfoit-o cu o bucurie de copil, mirându-mă de fiecare poză ce fusese aleasă. O idee-carte tare frumoasă, cât un caiet A5, cartonată, cu coperți buretate și bine prinsă în interior, cu crâmpeie din aventurile inițiate de mămica din mine.

O poveste de viață între două coperți.

După ce-am retrăit fiecare poză în parte și mi-am scăldat mintea în valuri de mare, acorduri de chitară sau câmpuri văratice de visări trecute, ca de obicei, am fost curioasă și de povestea cărții în sine.

Și am aflat că această mică librărie cu amintiri sau editură virtuală s-a născut din iubirea a doi oameni frumoși pentru frumos. Că pot să aleg ce poze vreau, pentru cine vreau și pot să compun eu textele fiecărei fotografii în parte.

O carte cât un cadou personalizat deosebit, poate fi o carte pentru mama, carte pentru iubit(ă), pentru copil. Au un tipar, sigur, dar maleabil oricărei dorințe, și dovada e în mâinile mele, în tiparul pentru copil îmi sunt amândoi.

Am pus-o-n bibliotecă apoi, lângă alte câteva albume, la îndemână dar bine pitită, am o pisică înnebunită după mirosul de cărți proaspete-n casă. De unde știe că-s noi nu m-am prins, e clar prin definiția de animal că habar n-are să citească, intuiesc niște simțuri care îmi depășesc mie definiția de om…

Iar în decembrie, împreună cu încă-nu-știu-ce, poate chiar cu încă o cărticică cu personalitate aleasă de mine de data asta, o să mai ațipească puțin sub un brăduț, până-n prima dimineață de Crăciun.

Nu ne aducem aminte zilele, ne amintim momentele (Cesare Pavese).

Articolul O poveste de viață între două coperți a fost scris pentru #SuperBlog 2019; sponsor Carte cu personalitate.