Pagina fb „Praf de stele”

Caut timp pierdut. Și Proust căuta, parcă…

… Glumeam, la mine timpul nu-i pierdut și nici nu înseamnă bani, ca în proverb, ci drumuri. Nenumărate drumuri prin oraș.

Nu m-aș mai fi gândit să-mi cumpăr un ceas, pe ultimul meu ceas de mână, pe care l-am iubit de-a dreptul, l-am pierdut într-un mod atât de misterios, că n-am mai vrut altul un timp. Iar apoi au apărut telefoanele mobile.

Dar într-o zi am rămas fără baterie de atâta vorbit la telefon. Sms-urile erau încă lux, alte opțiuni nu apăruseră, totul era limitat iar ecranul acela micuț al telefonului meu de-atunci se înnegrise brusc și m-am simțit parcă aruncată-n timpul incert al clasicei întrebări nu vă supărați, aveți, vă rog, un ceas…

Așadar, în 2009, când am înțeles că îmi trebuie o alternativă la telefonul cu posibilități restrânse, chiar dacă netul se structura bine și la noi, o firmă tocmai își deschidea metaforic porțile cu frumoase și multe variante de măsurare a timpului: WatchShop.

Mi-am luat la început, fără multe gânduri sau calcule, un ceas simplu, tineresc și sportiv ca aspect, exact ce-mi trebuia pentru a-mi arunca câte o privire grăbită din când în când pe cadranul lui. Și tic-tac-ul insesizabil a devenit ușor și repede completarea ideală a blugilor și adidașilor mei zilnici.

Casio Classic, WatchShop

Unul care seamănă leit cu acest Casio de la ceasuri damă. Nu, nu de la WatchShop a fost, dar mi-au plăcut coincidența și faptul că, într-un final, am ajuns la ei.

Nu iubesc lucrurile, iubesc oamenii, dar uneori unele obiecte îmi devin apropiate, mai ales când funcționează… ceas și nu mă dezamăgesc. În timp ne-am mai schimbat și eu și drumurile mele, așa că mi-am dorit nu altul, ci un al doilea ceas, mai casual. Să le combin, în funcție de locul unde mă aflu.

Și așa am găsit astăzi WatchShop ca fiind un mare magazin on-line de ceasuri analogice și digitale, un ghid în domeniul ofertelor tic-tac, cu branduri renumite în gama de sortimente, garanție internațională, accesorii, showroom-uri, câteva premii câștigate și, mai ales, cu toate prețurile posibile. În plus, cu specialiști care te-ajută să alegi ceasul dorit, pentru tine, pentru scopurile și împrejurările în care-l porți, sau pentru a-l da cuiva drag.

Sekonda Editions – piese gift set, WatchShop

Pentru că un ceas dăruit va fi întotdeauna un cadou elegant și niciodată un gest demodat.

Iar un ceas digital, cu toate facilitățile la care a ajuns și pe care le recunosc, nu va avea vreodată finețea unui ceas analogic.

Sekonda Dress, WatchShop

Astfel mi l-am ales pe al doilea – un strict necesar și încă un obiect foarte drag mie, la care mă uit ca la o mică bijuterie. Lângă argintul pe care îl port de obicei e ca la el acasă.

Dac-aș putea și pe al treilea…

Axcent Eccentric, WatchShop

Ca idee doar, mi-am aruncat o privire și la ceasuri bărbați, deocamdată fără un gând anume…

Articol scris pentru #SuperBlog 2019.

Sponsor și poze – WatchShop.