Leapșă preluată

Sursa – jocuridincopilarie.ro

Am preluat leapșa, pornită pe dealedianei.ro, de la Vrăbiuțe. Am considerat că sunt niște întrebări de bun simț și cu unele răspunsuri sunt oarecum datoare micului meu grup de cititori (text adaptat).

1. Cum alegi subiectul unui articol? Cauți idei sau vin ele la tine?

Nici eu nu aleg, e plin de subiecte și-n noi și în afara noastră. Doar așteaptă să fie scrise.

2. Ai zile în care pur și simplu nu ai chef să scrii? Dacă da, ce faci? Ignori sentimentul și scrii oricum?

Absolut că da, am zile fără scris și nu scriu, aștept să vină. Scrisul, cheful, ce-o fi, când vine scriu și pe stradă-n timp ce merg, și noaptea la 3 dacă m-am trezit pentru asta. Când nu, nu m-ajută nimic din exterior să încropesc un text oarecare.

3. Care este subiectul preferat despre care îți place să scrii?

Sufletul omului. Esențe. Nu de parfumuri.

4. Cum îți împarți timpul între familie și blog?

Nu-i împărțeală, se îmbină, uneori se completează. Cum le vine rândul.

5. Dacă nu ai avea colaborări, ai scrie despre diferite produse?

Nu am colaborări, nici nu m-am gândit până acum. După ce-am trecut printr-un SuperBlog, categoric aș scrie, dar numai despre ce îmi place cu adevărat.

6. Care este produsul pe care l-ai recomanda oricând?

Nu am obiecte preferate. Doar oameni preferați.

7. Care este cartea pe care o recomanzi fără rețineri?

Patul lui Procust. Nu, nu suntem la bac sau pierduți în timp prin vreun liceu, dar am vorbit de curând de ea și mi-a revenit în minte plăcerea descoperirii ei.

8. Ai în jurul tău prieteni bloggeri?

Cred că pot răspunde afirmativ, pe câțiva îi cunosc chiar live și mi se pare foarte important.

9. Cât de important este aspectul blogului pentru tine?

Este, evident, doar mă reprezintă virtual. Mi se pare important să fie curat, clar, prietenos. Și să aibă nume și prenume.

10. Un gând pentru bloggerii începători!

Follow the sun… de la un începător pentru alți începători…

11 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. ecoarta spune:

    Minunat, Issa! Mi-au plăcut răspunsurile tale foarte mult!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Acum fac legătura că tu ești verișoara… nu? O să o caut mai încolo puțin și la tine.

      Apreciat de 2 persoane

  2. ioansperling spune:

    Parerea mea ca ai raspuns sincer si te reprezinta cele spuse.Multumim!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Pentru nimic, mi-a făcut plăcere 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Florin spune:

    Când voi fi în lipsă de subiecte, voi prelua și eu leapșa.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Poteci de dor spune:

    Deci SB-ul a lăsat amprente 🙂
    Faine răspunsuri, faină leapşa!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ca toate prin care treci în viață 🙂
      Mulțam frumos!

      Apreciază

  5. Îmi plac răspunsurile tale, cred că te reprezintă.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Clar, fiecare dintre ele e un mic viitor articol cind, vorba lui Florin, n-o sa mai am ce face 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.