Pentru cine-n faptul serii
Clopotele bat
La biserica cea veche
Dintr-o margine de sat?

Și plânsul lor sună-n auzul sătenilor ciudat.

Se-adună-n grupuri și discută,
Femei, bătrâni și tineri
Și-și spun nedumerirea lor acută:
Cine-a murit,
Cine-a putut muri
În zi de sărbătoare, în sfânta zi de vineri?

Și clopotele-n miez de vară plâng cernit.

Copii se joacă liberi în țărână,
Mirați că mamele-au uitat de ei,
Aceleași vorbe, zvonuri, glasuri,
Până-n momentu-n care o bătrână
Tresare scuturată de-un fior
Și spune celorlalți:

Cunosc această partitură,
O tânguire-a păsării în zbor,
Așa bat clopotele doar atunci
Când moare-n sat un om străin de sat,
Dar asta, oameni buni,
De zeci de ani nu s-a mai întâmplat!

Și și-au adus aminte-atunci în cor
Cum că de două zile-n satul lor
Sosise o străină,
Copilă brună, palidă, sfioasă,
Cu flori de-argint în păr
Și-mbrăcăminte albă toată,
Cusută-n fire de mătasă.

Nu le-a cerut nimic,
Ei n-au adăpostit-o,
Nici n-au gonit-o.

În timp ce clopotele morții bat,
Cei vii s-au liniștit. Misteru-i dezlegat.

Au fost de-acord s-o-ngroape,
Căci unde s-o trimită, spre ce zare,
Era atât de stranie și de frumoasă
C-au hotărât pe loc fecioarele neștiutoare
S-o-mpodobească în mireasă.

Moartă stătea străina în sicriu
Și genele umbroase, îmbrățișând priviri apuse,
Gura învinsă, oprind cuvintele nespuse
Trădau în neclintirea-i un geamăt încă viu.

Pe păr, pe mâini și pe picioarele
Străinei care s-ar fi sinucis
Copiii presărau în taină
Flori ninse de cais.

Pe când afară, în neștire,
Bat clopote pentru mireasa fără mire.

Altă poezie veche. Foto – m.trilulilu.ro